Mă simt tot mai stingheră la Cotroceni. Nu mai am cu cine să comunic. Safta, femeia de serviciu de pe palierul 2, cu care mai schimbam valută, s-a pensionat și nu mai știu nimic despre ea. (Sper să-și fi realizat visul să ajungă în Japonia. Pentru asta, strîngea yeni. Dacă-i făceai rost de zece yeni, îți făcea apartamentul lună.) Parcă sîntem o stînă fără cîini. Pe noul președinte, de cînd a fost ales, dacă l-am văzut de vreo patru ori la palat. Cu dl Iliescu mai jucam canastă, mai ascultam un disc cu excepționalul cor al Armatei Roșii, dl Emil Constantinescu, cînd rămînea noaptea pe-aici, îmi mai arăta colecția lui de pietre, din care una, pe care el o numea „piatra filozofală”, jur că fix la trei noaptea se mișca singură pe noptieră, lîngă veioză, iar dl Băsescu, care avea mici puteri paranormale, făcea un fel de spiritism, mișcînd din ochi paharele goale.
Dacă n-aș ține la țara asta, m-aș pensiona și eu „avant la lettre”, cum zic francofonii.
*
Am avut un coșmar incredibil azi-noapte: se făcea că am la BCR un mare credit în franci elvețieni și, ca să mă scot, m-am culcat cu Mugur Isărescu pe lei.
*
Apropo de guvernatorul Băncii Naționale: în vis nu-i chiar așa de molîu cum pare: se vede că are o podgorie pă vin roșu.
(va urma)
