Jurnalul lui Silvio Berlusconi
9 noiembrie – Partida de Bunga Bunga de aseară a fost cea mai tristă din viaţa mea. După ce că m-au dat afară şi n-au venit decît 15 dintre fete, cei doi pitici, ratonul şi hermafroditul ăla saşiu pe care l-am pescuit din Giurgiu, una dintre fete, aia de la „Jean Monnet“, m-a întrebat dacă nu poate să-l aducă şi pe prietenul ei, profesorul de sport. Offf, tu, fată, de 35 de ani n-am mai pus gura pe un profesor de sport şi acum vrei să mă apuc iar?
11 noiembrie – Mă uit la înlocuitorul meu, Mario, şi nu-i dau mari şanse. La vîrsta lui aveam ţara la picioare, în timp ce alte ţări mai mici aşteptau pe canapea şi se uitau. Ehee, alea vremuri! Puteau să te prindă carabinierii în centrul Torino-ului, pe o Lancia Delta Integrale, călare pe o capră, pusă femeie, şi nu te întreba nimeni de sănătate.
12 noiembrie – Sînt tare curios cît o să-i ia cretinului ăluia de Sarkozy pînă o să-şi dea seama că a făcut un copil care nu seamănă cu el. Off, şi doctorii ăia de trei lire care m-au asigurat că implanturile de păr nu se transmit genetic…
15 noiembrie – Pînă la urmă, o rentă viageră de 15 adolescente pe lună nu-i chiar atît de rea la bătrîneţe. Dar totuşi, după cîte am făcut pentru ţara asta: sacrificii, compromisuri, sifilis, gonoree.
Jurnalul lui Mario Monti
13 noiembrie – Să fii succesorul lui Berlusconi nu e deloc uşor. Ştiu, pare că invoc eterna scuză a grelei moşteniri, dar, dragă jurnalule, pune-te în locul meu! Îţi dai seama câte lucruri trebuie să dezinfectez până să am curaj să mă instalez în noul meu birou? La câte prostituate au înnoptat în încăperea aia, pe fiecare piesă de mobilier mişună probabil germenii a cel puţin zece boli venerice necunoscute încă de medicina modernă.
14 noiembrie – Am angajat o menajeră româncă să-mi facă ordine prin birou. O fată curată şi muncitoare, pe care mi-a recomandat-o un prieten. I-am zis din capul locului că, din partea mea, poate să fure orice doreşte din cabinetul de premier. Trebuie doar să ţină cont că obiectul e posibil să fie parazitat de lăţeii unei ucrainence pe nume Ludmila care se prostituează de la vârsta de 15 ani. „Domnule, să ştiţi că nu toţi românii fură“, mi-a explicat sfioasă fata, dar i-am tăiat-o şi eu scurt: „Mă rog, poate tu nu, dar dacă ai vreo rudă care dă cu vastul – şi e imposibil să n-ai – poţi s-o aduci oricând aici“.
15 noiembrie – Paparazzii au surprins trei menajere ieşind din biroul meu după miezul nopţii. Trei doamne respectabile, care m-au ajutat să curăţ biblioteca de lichid seminal. Nu-mi vine să cred ce scrie acum presa despre mine. „Mario Monti, ce gusturi proaste ai la femei!“, titrează un tabloid sinistru. Asta e, data viitoare când fac curat o să apelez la o moldoveancă minoră adusă la Roma de traficanţii de carne vie.
