Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

BIANCA BURȚA-CERNAT: „Revista fanion a Uniunii Scriitorilor a găzduit ani de-a rîndul articolele unui Sorin Lavric“

Zoom BIANCA BURȚA-CERNAT: „Revista fanion a Uniunii Scriitorilor a găzduit ani de-a rîndul articolele unui Sorin Lavric“

Critic și istoric literar, Bianca Burța-Cernat e printre puținii care chiar știu ce spun cînd e vorba despre feminism și despre atitudinea bărbaților scriitori față de femeile scriitoare din România. Interviul nostru a pornit de la un manifest feminist și a ajuns la patriarhalismul și misoginismul de care suferă și azi cultura română, pe unde nu te aștepți.

 Cristian Teodorescu: Ești printre susținătorii manifestului Către o lume literară mai blîndă, neasupritoare al scriitoarelor feministe de stînga de la noi. Din manifest am înțeles că bărbații din establishment-ul literar n-au nimic împotriva feminismului, cu condiția să se manifeste cum vor ei. Nu mă omor după feminism, dar pretenția asta mi se pare o porcărie. Adică femeile trebuie să ceară aprobarea bărbaților cînd vor să publice sau să recite din ceea ce scriu?

Bianca Burța-Cernat: Nu am semnat manifestul, dar aș contrasemna fără ezitare mare parte din afirmațiile pe care le conține. Manifestul pornește de la o întîmplare care nu e, din păcate, un incident izolat: modul scandalos în care au fost tratate anul acesta poetele prezente în cadrul galei premiului național „Mihai Eminescu“ de la Botoșani, multe dintre comentariile ulterioare din presă menținîndu-se la același nivel de discriminare și chiar de insultă. E o stare de fapt pe care manifestul o descrie corect și convingător, descriere însoțită de diagnosticarea problemei de fond: patriarhalismul infuzat în structurile lumii literare și, mai general, ale instituțiilor culturale românești. Cred însă că această lume literară nu mai este omogen patriarhală, ca acum un deceniu sau două (nemaivorbind de epocile mai îndepărtate…), că ea conține insule din ce în ce mai numeroase unde se poate respira un aer neviciat de prejudecăți „patriarhale“ și că în multe dintre instituțiile culturale schimbarea de mentalitate începe să se vadă odată cu schimbarea de generație. Ar fi bine să ne uităm nu doar spre gala de la Botoșani, ci și spre minunatul și atît de incluzivul Festival de Literatură și Traduceri de la Iași…

C.T.: Dacă un scriitor de sex masculin folosește cuvinte, expresii din limbajul sexual popular are voie, dacă o scriitoare face același lucru e acuzată de pornografie, de insanitate literară etc. Cum vine asta?

B.B.-C.: E vorba de un dublu standard și de o viziune eufemistic spus naivă asupra lumii în care trăim și asupra literaturii. De fapt, e vorba de o mentalitate reziduală, patriarhală – extrem de transparentă și de previzibilă – conform căreia „unii“ (sau, mai precis, unele…) trebuie să se comporte într-un anumit fel, să nu iasă dintr-un tipar stabilit prin „tradiție“. Tradiție care a impus pentru multă vreme o imagine pe cît de „idealizată“, pe atît de constrîngătoare a femeii, implicit a scriitoarei – în măsura în care, desigur, o cultură monopolizată de bărbați (nu mai intrăm aici în amănunte în privința cauzelor) a acceptat, de la un punct încolo, că și femeia poate fi scriitoare. În urmă cu mai bine de o sută de ani, Ibrăileanu explica într-un articol („Arta și critica feminină“, 1906) de ce ar fi o „monstruozitate“ ca o femeie să scrie, de exemplu, poezie de dragoste, trecînd peste pudoarea ei „naturală“… Din păcate, de la articolul lui Ibrăileanu și pînă mai acum zece-douăzeci de ani, această prejudecată a rămas, cu unele nuanțe, destul de puternică la nivelul establishment-ului literar, ceea ce e mai mult decît rizibil. Dar ea pierde în mod evident teren odată cu schimbarea de fond a lumii literare, care, dincolo de monopoluri și de inechități, de excese autoritare și de coterii, pare să fie din ce în ce mai plurală și mai tolerantă. Chiar cred în această schimbare.

C.T.: Maiorescu avea o părere și mai nasoală decît Ibrăileanu despre femei: că au creierul mai mic decît bărbații. Să trecem. Pentru cine nu știe: de ce e feminismul de stînga?

B.B.-C.: Feminismul nu e numai de stînga. Să nu uităm de feminismul liberal, care – oricît ar fi de contestat, deja de decenii bune, dintr-o perspectivă mai radicală și oricît de „depășit“, azi, din punct de vedere teoretic – a jucat un rol esențial în emanciparea femeii. Există, de fapt, mai multe feminisme și diferențe sensibile chiar în interiorul curentului radical; există „valuri“, direcții, abordări foarte variate. Sigur, ca parte a unui discurs emancipator ce-și are originea tocmai în secolul iluminist, „feminismul“ este, generic, „de stînga“ – iar în secolul al XIX-lea, liberalismul însuși se situa mai degrabă spre stînga. Termenii de stînga și dreapta apar în contextul Revoluției Franceze și capătă ulterior accepțiuni vizibil diferite de cele inițiale. Sînt, ca să fac o mică paranteză, lucruri de care nu se ține seama suficient în presa românească actuală, care uzează de atîtea și atîtea simplificări și etichetări improprii. Mă deranjează, de exemplu, folosirea complet nepotrivită a termenului de „neomarxist“ – devenit, în gura comentatorilor de pe la diferite televiziuni, un stigmat.

C.T.: Dacă e să-l credem pe unul care și-a dat demisia din funcțiile pe care le avea în Uniunea Scriitorilor, asta i s-a tras fiindcă a semnat și el pe lista manifestului. Nu-i plîng de milă, dar conducerea USR nu suportă feminismul literar?

B.B.-C.: Nici eu nu-i plîng de milă domnului respectiv, care, deși a făcut parte timp de mai mulți ani din diferite comitete și comiții ale Uniunii Scriitorilor, inclusiv din absurda Comisie de monitorizare, suspendare și excludere, constată abia acum că la vîrful USR se comit abuzuri. Dar e adevărat că, dacă a fost obligat să-și dea demisia pentru că a semnat pe lista susținătorilor manifestului, acesta este un abuz, indiferent de atitudinea sa de pînă mai ieri față de nedreptățile cărora le-au căzut victimă alți colegi din Uniune. Întîmplarea cu pricina mai arată însă, cu maximă claritate, și altceva: modul discreționar în care sînt conduse încă anumite instituții culturale, relațiile cvasi-patriarhale din interiorul acestor instituții – relații între supuși și stăpîni, nu între confrați mai tineri sau mai vîrstnici, care își respectă reciproc punctele de vedere diferite. Da, e cît se poate de adecvat termenul de patriarhat folosit foarte frecvent în manifestul despre care vorbim. Cît privește conservatorismul – ca să nu spun mai mult – al actualei conduceri a Uniunii Scriitorilor, cred că ar fi de prisos să mai comentez; lucrurile sînt, din păcate, mult prea evidente. Acest conservatorism se trădează inclusiv prin atitudinea – fie și indirectă – față de manifestul în discuție.

C.T.: E cumva USR o afacere a maciștilor și noi nu știam?

B.B.-C.: Sper că nu. În orice caz, n-aș vrea să generalizez în această privință și, implicit, să etichetez. Dar au fost, în ultimii ani, numeroase evenimente ale USR – lecturi publice, de exemplu, sau dezbateri organizate prin țară – care au îndreptățit suspiciunea de macism: te uitai pe afișe, pe lungile liste de participanți și abia dacă zăreai vreun nume de scriitoare rătăcită nu se știe cum pe acolo, printre atîția și atîția bărbați – și asta într-o perioadă cînd poetele, prozatoarele sau eseistele care au realmente ceva de spus nu mai sînt, ca în secolul al XIX-lea, o rara avis. Cît despre revista fanion a USR, România literară, să nu uităm că ea a găzduit ani de-a rîndul articolele unui Sorin Lavric, texte care nu doar că mustesc de misoginism, ci sînt de-a dreptul jignitoare la adresa femeii în genere (ca specie „inferioară“) și, mai ales, a femeii cu preocupări culturale.

C.T.: Crezi că manifestul îi va sensibiliza pe falocrații și pe misoginii literari?

B.B.-C.: Nu. Cîtuși de puțin. Sînt mult prea siguri de „adevărul“ pe care îl dețin. Însă lumea literară nu se compune doar (sau într-o măsură atît de covîrșitoare) din falocrați și misogini, cum lasă să se înțeleagă manifestul – al cărui radicalism, de înțeles pînă la un punct, ar avea totuși nevoie de cîteva nuanțe în plus.




Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Cu siguranta lumea literara si culturala a suferit o pierdere imposibil de estimat din pricina neaprecierii suficiente a valoroasei scriitoare de la Festivalul Mihai Eminescu, cea cu „masina de razboi”. Prin comparatie, „Povestea… povestilor”, nemuritoarea opera a lui Ion Creanga, se studiaza inca de la clasa I si se gaseste scrisa, cum stim cu totii, pe toate gardurile. Iata, deci, puterea patriarhatului opresiv asupra culturii romanesti. Discriminare!

  2. #2

    Ciudata critica a lui Sorin Lavric. A facut medicina si a plecat apoi la filosofie influentat fiind de o femeie, care culmea era si cu literatura – mama lui, profesoara de limba romana.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Ultimele articole
Editoriale
  • Balada trapezistei de la Capșa

    21 iunie 2022

    Ședeam la Capșa cu Emil Brumaru, cînd chelneru-a venit să ne anunțe că în parcare ne așteaptă carul doldora de păioase și grăunțe. Era talentul nostru de rezervă și nu […]

  • Tiriplici și alte animale fantastice

    21 iunie 2022

    Marcel Ciolacu este viitorul premier al României. Conform protocolului actualei coaliții de guvernare și conform viselor sale destul de umede. Florin Cîțu este fostul premier al României. Între ei stă […]

  • Cursa dezarmărilor

    20 iunie 2022

    A trebuit să deschidă gura Macron ca să se facă într-un tîrziu auzită realitatea: războiul e la granițele României. N-ai zice că a băgat cineva de seamă, dacă judeci după […]

  • Soluția lui Dracula pentru încetarea războiului din Ucraina

    14 iunie 2022

    Deși știam că încă n-are sediu în țara noastră, totuși l-am momit să nu mai plece vara în concediu, ci să rămînă încuiat în mit. ,,Stimați amici, eu chiar pentru […]

  • Așteptând inevitabilul

    14 iunie 2022

    Este greu de spus dacă în Guvernul României este măcar o singură persoană interesată de aspectele economice ale crizei care, deși a început de luni bune, ne este prezentată drept […]

  • Iscusita lașitate

    13 iunie 2022

    Partea europeană a Occidentului bogat ține în continuare cu rușii. Sigur, există un discurs oficial care tună și fulgeră împotriva invaziei, dar nemții, olandezii, italienii și austriecii îi dau lui […]