Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Biblioteca scriitorilor refuzați

Zoom Biblioteca scriitorilor refuzați

V-ați întrebat vreodată ce se alege de manuscrisele nepublicate? Cele care există și pe hîrtie, nu numai în mai noile variante electronice și care ajung din nou la autorii lor după ce editurile le resping? Dar v-ați întrebat cîte dintre manuscrisele refuzate de edituri ar putea fi, de fapt, cărți de mare succes? În Franța, la Gallimard, pe vremea cînd editura se chema NRF, lui Marcel Proust i-a fost dat înapoi În căutarea timpului pierdut, ceea ce-l va face pe André Gide, unul dintre cei care n-au vrut să publice romanul, să recunoască, mai tîrziu, că a comis cea mai mare greșeală posibilă. Lampedusa a pățit-o și el, cu Ghepardul, sub motivul că această minunată poveste siciliană ar fi fost prea eseistică. În această listă a marilor refuzați se mai află și F. Scott Fitzgerald, căruia revistele care-l publicaseră i-au respins diverse povestiri în ultimii ani, fiindcă scriitorul se îndepărtase de rețeta care-i adusese succesul. În Franța lui Proust, după o statistică recentă, sînt mai mulți autori decît cititori, încît procentul manuscriselor respinse e și el pe măsură.

Cînd am început să citesc Misterul Henri Pick, pe care-l recomand spre lectură tuturor autorilor refuzați de edituri, pentru a-și bandaja orgoliile și a-și întrema speranțele, am avut impresia că autorul însuși a trecut printr-o experiență din asta. Nici gînd! David Foenkinos a avut succes încă de la debut, a primit premii importante, așa că ceea ce scrie el în romanul lui ține, cred, de temerile oricărui autor după ce termină de scris o carte și o trimite la editură. În acele zile în care așteaptă verdictul editurii, autorul e vizitat și de gînduri negre – dar dacă i se respinge manuscrisul? Sau i se spune că e publicabil, dar nu e cine știe ce de capul manuscrisului, răspuns care echivalează cu așa-numita publicare a cărții datorită numelui autorului, nu fiindcă manuscrisul ar merita această soartă.

Cum-necum, Foenkinos a pornit la drum cu o idee, aceea a manuscriselor care nu-și găsesc editor, apoi a scris un roman cu nenumărate întorsături de situație și cu, de la un punct, o intrigă detectivistică suficient de bine adusă din condei încît să te facă să-i citești romanul, chiar dacă nu te interesează cum poate ajunge un roman care n-a fost niciodată trimis la vreo editură un mare succes de public și de presă.

Autorul de hîrtie al Misterului Henri Pick, cel ce ține în mînă toate firele cărții, are în tolbă o mulțime de generalizări despre scriitori, de tip scriitorul e așa sau pe dincolo. În mare parte, aceste generalizări mi se par niște aiureli solemne. Căci, să zicem, și în meseria de tîmplar, dacă ajungi să o cunoști, îți dai seama că nu există o fiziologie a tîmplarului, ci că există și aici categorii și subcategorii care te obligă la nuanțări. Or, dacă scriitorul ar fi reductibil la ceea ce zice Foenkinos, literatura ar fi mai previzibilă decît operațiunile pe care le fac groparii în cimitir.

Altfel, în meseria lui, franțuzul se pricepe să complice lucrurile pe măsură ce le povestește și să construiască personaje din mers, deși spre sfîrșit o ia pe cărările compromisurilor convenabile epic, la fel ca în piesele bulevardiere, cu răsturnări de situație în care triumfă binele personajelor, nu neapărat binele adevărului, în complicitate cu spectatorii care atîta așteaptă.

De dragul acestei povești a bibliotecii refuzaților, Foenkinos ratează cîteva teme cît se poate de importante, cum ar fi aceea că și în Franța dispar librării în ultimii ani și că mecanismele editoriale de acolo funcționează suficient de imprecis sau de comercial, încît un autor care se travestește să aibă succes, în timp ce cărțile pe care le publică în numele lui să nu fie băgate în seamă.

Carte de raftul doi, dar o dovadă în plus că pe acest raft se află romane care au mare trecere la cititori.

David Foenkinos, Misterul Henri Pick, traducere de Cristina Nan, Editura Nemira 2019.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Șato falit

    21 ianuarie 2020

    Anul trecut, cam pe vremea asta, am intrat ca un domn într-o bancă, fluturîndu-mi hlamida gloriei, și am ieșit într-o jumătate de oră, ponosit ca un homles fără pensie și […]

  • Pe cale de dispariție

    21 ianuarie 2020

    Gîndacul croitor al stejarului a apărat Valea Oltului mai îndîrjit decît au făcut-o dacii lui Scorillo și ai lui Decebal. A oprit buldozerele, planul de fezabilitate și fondurile europene doar […]

  • Răul cel mai cinic

    21 ianuarie 2020

    A devenit extrem de plictisitoare, ba pe alocuri chiar enervantă, mantra asta cu alesul între răul cel mai mic și răul cel mai mare. Sunt din ce în ce mai […]

  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]