„Tu știi, dragă Nutzi – mi-a spus ieri, cătrănit rău, președintele –, ce-nseamnă să stai nouă ani pe un vas în derivă, cum am stat eu în fruntea României, să nu bei și să nu vezi decît apă, apă și iar apă, și la un moment dat, uitîndu-te în zare, să poți striga din toți rărunchii: PĂMÎNT!? E tot ce poate fi mai frumos, mai înălțător! De-aia mi-am cumpărat eu hectarele alea de la Nana, că m-am săturat de-atîta apă.“
A trecut aseară pe la mine prin debara, ca să-și ia niște lucruri, dl Lăzăroiu și mi-a adus, drăguțul de el, un splendid buchet de garoafe olandeze, marca Philips. „Bine, dar cine e acest domn Lăzăroiu?“, se vor întreba, peste ani și ani, cititorii acestui jurnal. Să fiu sinceră, să mă tai, să mă omori, nici eu nu știu.
Bine c-am fost pe fază: azi-dimineață, garoafele 2 și 4 au făcut scurtcircuit și-a luat foc tot buchetul. Nici marile firme nu mai sînt ce-au fost.
Auzind amuzanta întîmplare, dl Lăzăroiu a revenit și mi-a pus pe perete, pentru orice eventualitate, un stingător de unică folosință, marca Krupp. Spre seară, stingătorul, cu un bîzîit, s-a stins singur.
(va urma)
