Mă dusesem la Chișinău, de Ziua Limbii Române, care a ținut vreo trei zile. Mai veniseră Emil Brumaru, care era din Basarabia, Ion Vianu, Ion Mureșan și Vasile Ernu, basarabeanul născut în URSS, mai precis la Odessa. Acolo se apropiau alegerile locale. Se cunoștea. Mitinguri spontane, inși care plimbau pancarte prin centru și un tip care avea o undiță telescopică de care era legat steagul Rusiei. O agita energic. Avea ochii umezi și nasul de o roșeață violacee, după care pot fi recunoscuți băutorii statornici de tării.
Bulevardele de la Chișinău, prospektele, late cît patru ca Elisabeta din București. Bătrîne troleibuze cu burduf, mîncate de rugină, care se încăpățînau să circule, cînd nu se opreau în mijlocul drumului. Autobuzele, la fel. Automobile Lada, ca alea care apăruseră la noi prin 1980. Cîteva Dacii Logan și din cînd în cînd, negre, triumfătoare, mașini de lux, cu geamuri fumurii. Mulți pietoni aveau haine decolorate de atîta spălat. Cămăși cadrilate și pantaloni de doc, blugi, rochii scurte, tricouri americane, made in China. Tutungerii în care vînzătoarele nu înțelegeau românește. Librării încăpătoare. Restaurante, bodegi și spelunci. Hoteluri cu parcările golașe. Milițieni cu chipie înalte, cum sînt cele rusești. O limbă română vorbită în trei feluri – cu accent puternic, vîrstnicii, cam ca la Iași, cei între două vîrste, și ca la București, cei mai tineri.
Întîlniri cu cititorii și cu tinerimea studioasă, o vizită la sediul local al Europei Libere și alta la un post de televiziune. Ernu se simțea la largul lui, cunoștea și orașul, și oamenii, Emil Brumaru se străduia, Ion Vianu era curios, iar Ion Mureșan mai dispărea cine știe pe unde cu poeții din Chișinău.
Cu două mașini ale ambasadei, dintre care una Logan, mergem să vedem Basarabia profundă. Vizită ritualică la casa lui Alexei Mateevici, Limba noastră, casă mare, pricopsită, ridicată de tatăl preot al poetului. După mai multe dealuri și lacuri și cîmpii, o biserică dintr-un sat cam strîmtorat. Popa, tînăr. Una-alta – biserica veche. După ce termină el de spus poezia despre biserică, trecem la altele mai lumești. Era bun și colhozul! zice. Tot pleacă tineretul din sat! Banii cu care se renovase biserica? De la domnul Voronin! Și ni-l arată pictat pe perete, cel mai de seamă dintre binefăcătorii lăcașului. Îl întreb dacă se duce la vot, la locale. Se duce, cu ajutorul bunului Dumnezeu, toarce popa. Și cu cine votează? „Asta e secret, dar ne gîndim cu drag la omul care dă ascultare binefăcătorului nostru, domnul Voronin.“ Și ceilalți din sat, cu cine? Și ei se gîndeau cu drag la omul domnului Voronin.
1.223 de vizualizări
