Anul trecut, în luna mai,
s-a semnat un protocol de colaborare între Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Biserica Ortodoxă Română. Conform protocolului, preoții ar fi trebuit să promoveze la sate măsurile ministerului, mai ales cele luate pe fonduri europene. Nu doar ăsta ar fi fost ajutorul dat de BOR Ministerului Agriculturii și Devzoltării Rurale. Părintele Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a spus, la momentul respectiv, că preoții mai ajută și prin mediere cu Cel de Sus, nu doar prin răspândirea mesajului ministerului. Adică, altfel spus, se roagă: “La fiecare slujbă preoții au incluse rugăciuni pentru recolte mănoase. Sunt rugăciuni de ploaie, când este secetă, sau de contenire a ploii, când plouă prea mult”. Mișto, mai ales în secolul XXI, ca un minister să se bazeze pe rugăciunile preoților, în locul unei strategii agricole. Și, totuși, de ce ar face BOR asta, când se știe că factorii de decizie ai Bisericii Ortodoxe din România nu mișcă nimic fără a avea un interes serios?
De obicei, politicienii primesc binecuvântarea Bisericii,
în schimbul unor avantaje foarte clare. Uneori poate fi vorba despre niște bani pentru construirea unei biserici. Alteori poate fi vorba despre influențarea discuțiilor din Parlament, astfel încât să nu se pună problema reducerii finanțării de la stat pentru salariile preoțimii. Am publicat în mod repetat informații despre sumele alocate anual de stat pentru plata salariilor, și știți că acestea nu sunt chiar neglijabile.
Dar ce a putut oferi Daniel Constantin
pentru a obține atât de multe de la Biserica Ortodoxă Română, căci e sigur că aceasta nu s-a implicat în promovarea MADR, a ministrului și a șefului său de partid, ba eventual și a alianței din care Partidul Conservator face parte? Ei bine, răsplata nu e chiar de colo: construirea și renovarea mănăstirilor din bani europeni. Poate vi se va părea prea mult, poate e greu de crezut, dar viitorul Program Național pentru Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014-2020 prevede așa ceva.
Astfel, submăsura 7.6 a PNDR 2014-2020, pusă pe hârtie de oamenii lui Daniel Constantin, prevede “restaurarea și conservarea patrimoniului cultural de interes local (clasa B), precum și investiții pentru accesibilizarea, construcția și/sau modernizarea așezămintelor monahale”, iar beneficiarii acestor măsuri și ai acestor finanțări vor fi comunele sau asociațiile de comune, precum și unitățile de cult.
Practic, prin aceste propuneri, din bani europeni
s-ar putea plăti, din banii contribuabililor europeni:
“(a) restaurarea și conservarea clădirilor/monumentelor din patrimoniul cultural de interes local de clasa B;
(b) construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces pentru așezămintele monahale;
(c) construcția, modernizarea și dotarea clădirilor care aparțin de așezămintele monahale, precum și restaurarea așezămintelor monahale;
(d) costurile generale în legătură cu cheltuielile prevăzute la literele (a) și (b) și (c) privind onorariile pentru arhitecți, ingineri și consultanți, onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, inclusiv documentații tehnico-economice”.
Ei bine, și toate acestea se vor putea face dacă autoritatea locală reușește să convingă finanțatorul că prin construirea unui așezământ monahal va fi deservită populația, vor fi atrași turiști și va fi reprezentată tradiția.
Pentru toate astea,
ăla mic al lui nea Varanie este dispus să dea câte 500.000 de euro pentru fiecare proiect. Dacă nu se apucă fiecare monah de costruit catedrale, suma este mai mult decât suficientă.
Și totuși, nu este prea mult? Nu se exagerează grav cu banii pe care Biserica îi poate obține din finanțele publice? Așezămintele monahale nu sunt, în genere, spații care atrag turiști, fiind populate de persoane care s-au retras din tumultul vieții de zi cu zi pentru a medita la Domnul. Da, există mănăstiri asaltate de turiști, dar vorbim despre cele care cu adevărat fac parte din patrimoniul național și internațional, datorită istoriei lor și datorită picturilor care le împodobesc. Nu orice adăpost de călugări se transformă, automat, în atracție turistică, dacă nu vorbim de minore dezorientate care fug de-acasă pentru a se retrage la mănăstire.
Să-ți propui ca din banii europeni să construiești mănăstiri sau schituri arată că există probleme mari la capitolul viziune și adaptare la problemele reale ale țării. Sumele de câte 500.000 de euro pe care MADR le propune ca plafon pentru construirea și renovarea de așezăminte monahale ar putea fi folosite, bine repartizate, la rezolvarea decalajului enorm care există în materie de civilizație între satul românesc și satul european. S-ar putea scăpa de cele peste trei milioane de toalete din curte, de exemplu. Dar pentru asta ar trebui miniștri cu viziune, nu oameni care să bată palma cu Biserica în schimbul ajutorului dat pentru chemarea ploii.
