Matematician și romancier, universitarul Bogdan Suceavă trăiește de mulți ani în Statele Unite. Scrie la gazetă despre ce se întîmplă în țară, iar de curînd a publicat un roman despre Republica de la Ploiești.
Cristian Teodorescu: Ca omul care stă de mulți ani în America și revine periodic în țărișoară, cum ți se pare că merge treaba pe aici: înainte, înapoi sau stă pe loc?
Bogdan Suceavă: Ce bine e că românii au pașapoartele la ei, dar dacă lumea din jurul nostru înnebunește, unde să se mai ducă? E minunat că poate spune tot omul ce-i trăsnește prin minte, dar oare libertatea de exprimare n-ar fi fost mai dulce dacă petrolul și celelalte resurse ale României ar fi lucrat în întregime în folosul celor care trăiesc aici? Poftim: așa s-a transformat realitatea în ultimul sfert de veac. Să nu ne lăsăm păcăliți de luminițele strălucitoare de Crăciun care se instalează pe străzi. Bucuria sărbătorilor e minunată, dar ea n-ar trebui să ne facă să uităm. Lucrul esențial care s-a schimbat e că România și-a pierdut o parte dintre resurse, pe lîngă trei milioane de oameni care nu mai ies la socoteală.
C.T.: În Statele Unite, dacă cineva cu funcție importantă e prins cu un plagiat are vreo apăsare după aceea?
B.S.: Așa cum a semănat discursul Melaniei Trump cu un discurs prezentat mai demult de Michelle Obama? Dar înainte de asta, dacă ținem bine minte, un caz faimos de plagiat a fost în 2007, cînd a avut loc procesul lui Ward Churchill împotriva Universității din Colorado. Pînă la urmă, universitarul respectiv și-a pierdut locul de muncă. Dar de politicieni de rang înalt care să plagieze în teze eu n-am auzit. Chiar așa, de ce n-or fi făcînd asta? Poate pentru că nu le trebuie. Nici politicienilor români chiar nu le-ar trebui să se expună fără să fie necesar. De ce au nevoie de asta, eu nu înțeleg. Atunci cînd pășești pe teren academic îți asumi o importantă responsabilitate, aceea de a produce informație proaspătă. Se poate să produci, dar asta după ce asimilezi informația creată înainte. Faptul că un om muncește foarte mult și citește literatura existentă înainte de el, acesta n-ar fi decît un prim nivel al efortului în cauză. Partea interesantă e producerea de informație nouă. Cînd au timp oamenii cu funcții importante să treacă prin toate aceste stadii ale devenirii? Și mai e ceva. Eu am înțeles că omul face doctoratul pentru a trece printr-o experiență care să-l înalțe calitativ, să-i dea măsura. Or, dacă persoanele importante au deja funcție, dacă au fost recunoscuți de societate cu înalte odăjdii, de ce mai au nevoie de o experiență care să-i învăluie în lumină taborică?
C.T.: Matematicienii, în rîndul cărora te numeri, deși au descoperit algoritmi pentru aproape toate cele, cu politica n-o prea nimeresc în prognozele lor. Apropo, te așteptai să cîștige Trump?
B.S.: Nu mă așteptam să cîștige domnia-sa! Dar să știi că anticipările care au estimat rezultatele pe dos n-au fost realizate de matematicieni, ci de statisticieni, care sînt o altă sectă. Și ei lucrează cu numere. Au greșit numerele, dar conceptul e bun: pînă la urmă tot a cîștigat cineva.
C.T.: Crezi că victoria lui Trump o să strice umbrela NATO sub care ne aflăm noi?
B.S.: Dacă nu strică planeta cu totul, nu.
C.T.: Îți miroase și ție a război mondial?
B.S.: De va fi război mondial, un lucru e sigur: nu va fi stîrnit de președintele Iohannis. Ba mai mult, e plauzibil ca dl președinte să afle că a izbucnit conflagrația la cinci minute după ce aceeași informație va fi ajuns la guvernatorul general din Tuvalu și la opt minute după ce va fi aflat și dl Crin Antonescu. Așa că mîinile românilor vor fi curate. Știi ceva? Am fost zilele trecute la Iași, pentru mai multe întîlniri literare cu elevi și studenți. Și mai mulți elevi, care aveau 15-16 ani, m-au întrebat dacă va urma un război mondial, adică exact întrebarea aceasta. E groaznic că tineri de vîrsta lor sînt îngrijorați de așa ceva.
C.T.: Ce părere ai despre sondajele de opinie cu clasamentul partidelor din România?
B.S.: Oferta de toamnă-iarnă de anul acesta e mediocră. Dar mediocrii aceștia sînt preferabili politicienilor din Frontul Național din Franța sau anatolienilor efervescenți ai noului vizir de la Ankara. Mai bine niște nepricepuți la locul lor decît niște frenetici care se dau singuri cu capul de zid. Partea spectaculoasă a vieții din România e că nepricepuții noștri nu stau la locul lor și se supără rău dacă le spui că au valabilitate restrînsă.
C.T.: Cum e să iei în serios, azi, Republica de la Ploiești a lui Candiano-Popescu?
B.S.: E mai lucid decît să iei în serios actuala linie de succesiune a Casei Regale. Recursul la anul 1870 e un refugiu în normalitate, cu efect de iluminare asupra clipei de azi. Am studiat viața din secolul al XIX-lea cu o plăcere deosebită, de parcă toată viața m-aș fi pregătit ca să scriu romanul publicat acum și intitulat Republica. Nu cred că febrila vară ploieșteană 1870 a reprezentat un episod minor, ci că perioada 1866-1870 a însemnat o treaptă importantă în devenirea României moderne. A pregătit țara pentru Războiul de Independență, între altele. Pe atunci, România însemna o nădejde, o victorie virtuală, un tărîm al libertății posibile. Nu m-aș aventura să apreciez ce a ieșit.
C.T.: Ce ne-ar trebui nouă azi – republică, monarhie sau, mă-nțelegi, o dictatură ca-n Rusia?
B.S.: De-ar fi să fie monarhie, aș prefera ca dinastia să nu fie Băsescu. De-ar fi să fie republică, probabil ar fi mai ușor de lucrat cu un electorat care citește știrile și apreciază ideea de vot. Adică să voteze și să știe ce votează. Un electorat care optează necugetat poate răsări și-n locuri cu vechime în cîmpul votării. A se vedea britanicii, care a doua zi după Brexit se întrebau ce-o fi cu uniunea aceea așa-zis europeană. O dictatură ca-n Rusia nu se poate, pentru că România n-are chiar atît de mult petrol.
C.T.: Cine crezi că va face noul guvern al României?
B.S.: Va fi făcut de prietenul meu, dl Varujan Pambuccian, care de douăzeci de ani e cu toate partidele, cu toate guvernele, ca un punct strategic al tinerei noastre democrații. Sau poate nu va fi făcut chiar de el, ci de cineva care o să-l sune. Sau crezi că le e frică să mai sune? Oare guvernele se fac azi pe șoptite? E tot mai greu să găsești azi un colțișor liniștit în București, un locșor unde plombele dentare să nu intre-n microfonie cu umbra Căii Lactee. Apropo, cum crezi că a fost făcut guvernul tehnocrat al dlui Cioloș? A fost o naștere guvernamentală ca un altoi foarte complex, ca să vorbim în termeni agricoli. În sensul că, ulterior, dl prim-ministru a dat afară foarte mulți miniștri care-i fuseseră cazați inițial, ca și cum, imediat ce ar fi avut ocazia să-l cunoască pe cîte unul foarte bine, s-ar fi cutremurat. Ca și cum România, la 26 de ani de la marea schimbare, ar fi în criză de oameni care să știe ce fac.
151 de vizualizări