Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Book și sfîrc: Cum stăm cu războiul dintre noi și ei, încă de la începuturile omenirii

Zoom Book și sfîrc: Cum stăm cu războiul dintre noi și ei, încă de la începuturile omenirii

Istoricii onești recunosc că nu știm mai nimic despre începuturile omenirii. Pornind de la cîteva ciolane datate cu carbon, facem teorii care, de obicei, sînt combătute de alte teorii, cam cu aceeași îndreptățire, ceea ce înseamnă că ne aflăm în ceață în privința strămoșilor noștri.

Dacă mai luăm în calcul și faimoasa verigă lipsă de pe scara evoluției omului dintre celelalte primate, istoricii care au convingerea darwinistă că ne tragem din maimuțe n-au nici o probă directă cu care să le închidă gura neîncrezătorilor. Yuval Noah Harari, acest învățat care are un dezvoltat simț al umorului, a devenit celebru cu Sapiens poate și datorită faptului că nu vrea să facă pe Alexandru Macedon al istoriei, tăind nodurile ei gordiene, ci le descrie minuțios, încercînd să le desfacă, atît cît îl duc puterile. Iar dacă nu poate, recunoaște cinstit chestia asta. Mai ales că nici de cînd avem parte de izvoare istorice scrise nu prea știm, de fapt, prin ce a trecut omenirea pe drumul ei spre zilele noastre.

Scurta istorie a omenirii, care a apărut în 2011 la Ierusalim, iar în 2014 în Statele Unite în traducerea autorului, e, de fapt, o istorie a istoriilor omenirii pe care Harari a scris-o după ce s-a străduit, atît cît e omenește posibil, să nu se lase inflențat de nici una dintre teoriile despre istoria omului. Și, mai important, cred, fără ca el să stea la remorca vreunei ideologii sau a vreunui anumit curent de gîndire.

De obicei, independența istoricilor îi face să pice între bărci și să se înece fără glorie, fiindcă sînt atacați de confrații lor care, la o adică, își dau mîna împotriva celor ce își aleg un drum de lupi singuratici. Știind cît e de vulnerabil, Harari nu le face pe rînd cu ochiul marilor istorici și nici filosofilor recunoscuți ai istoriei, ci îi examinează critic, așteptîndu-se la tot ce poate fi mai rău din partea lor sau a discipolilor pe care-i au, încît cartea lui a avut o baftă uriașă că a fost luată în brațe de New York Times, cîștigîndu-și o popularitate care s-a dovedit mai puternică decît cabalele celor care ar fi vrut s-o distrugă.

De unde i se trage însă curajul lui Harari? Cred că dintr-o observare minuțioasă a mijloacelor de comunicare ale lumii contemporane, în care principiul autorității – dacă cutare a zis ceva, apoi așa trebuie că e, fiindcă a zis cutare! – nu mai funcționează ca înainte. Rapiditatea cu care comunicăm face ca prestigiul idolilor de tot felul, inclusiv al marilor istorici sau al marilor filosofi ai istoriei, să fie vîrît în furculița criticii cu o rapiditate adeseori năucitoare. Spre deosebire de istoricii care cred că dacă omenirea progresează material în timp, asta o o face mai fericită, dar și de istoricii care spun că, dimpotrivă, asta ne îndepărtează de condiția noastră umană și ne însingurează, Harari ia în discuție bob cu bob ce li se întîmplă oamenilor, ținîndu-se la distanță și de capitalism, și de comunism, și de religiile pe care și le-au inventat oamenii de-a lungul timpului. Căci, pînă de curînd, la scara istoriei, oamenii nu prea aveau habar de ceea ce însemna omenirea. Ca și cum am fi trăit pe planete diferite. Dar nici comunicarea de azi nu ne face, într-un anumit sens, cel al înțelegerii dintre noi, mai puțin provinciali, ca reprezentanți ai omenirii, decît eram cu cîteva secole în urmă. Totuși, crede sau mai degrabă speră Harari, mai devreme sau mai tîrziu, omenirea va ajunge la un fel de stat universal care să o ajute să supraviețuiască, în pofida tuturor defectelor autodistructive ale oamenilor, aceste maimuțe care au ajuns să stăpînească Pămîntul, fără ca evoluția lor să le fi dat acel grad de înțelepciune pentru acest rol. Sîntem stricători ai naturii ca stăpîni ai ei, și de cînd ne-am trezit în postura de zeități ale Pămîntului, singurul lucru care ne împiedică să-l distrugem e frica de ciomagul atomic, cel care ar putea duce și la dispariția noastră, și a „lor”, adică a celor cu care ne-am tot războit încă de la începuturile omenirii.

Yuval Noah Harari, Sapiens. Scurtă istorie a omenirii, traducere de Adrian Șerban, Editura Polirom, 2017.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
romania100

Editoriale
  • Sasus captivus

    14 mai 2019

    Dacă C.T. Popescu și Emil Hurezeanu ar fi trăit pe vremea summit-ului de la Maglavit, cînd un cioban mut a purtat convorbiri rodnice cu Dumnezeu, n-am nici o îndoială că […]

  • Mahmurul și-a făcut datoria

    14 mai 2019

    Din denunțurile scoțienilor Walker, Ballantine și Chivas, care au continuat să colaboreze cu ofițerul Traian Băsescu și după ce acesta s-a repatriat de la Anvers, se înțelege că fostul președinte […]

  • De ce nu votez la referendum

    14 mai 2019

    Pe 8 decembrie 1991 împlinisem, deja, de aproape o lună, 17 ani. Și nu aveam drept de vot. Dar am votat, și încă de trei ori, la referendumul pentru Constituție. […]

  • Fiecare om cu tornada lui

    7 mai 2019

    Celebra ospitalitate românească a dat în clocot pe drumul dintre Drajna și orășelul meu de baștină, numit Slobozia. Puțin a lipsit ca tornada ce dansa din buric pe cîmpia Bărăganului […]

  • Cică niște belgieni…

    7 mai 2019

    Un flamand cu înfățișare de rebel surmenat zice despre Laura Codruța Kövesi: “Este acum subiectul unei campanii murdare și al unor acuzații false”. Vorbim despre Guy Verhofstadt, liderul ALDE din […]

romania100