Cînd mîncarea e un lux (din motive economice sau pur organizatorice – drumuri impracticabile, magazii goale etc.), filmul devine o necesitate. Să luăm, de pildă, cazul Berlinalei, un festival care anul acesta e dedicat parţial gastronomiei. Cu puţin noroc, prindeţi mîine un last minute la avion. Dacă decolează. Dacă nu, staţi liniştiţi: de la Berlin transmite în siguranţă vechiul nostru prieten Tudor Caranfil, critic de film şi fin degustător şn general.
Bună seara, România! Bună seara, Bucureşti! Deci programul Berlinalei cinematografice n-a fost niciodată mai bogat decît în acest an. O avalanşă de filme, întîlniri cu vedete internaţionale, dezbateri în jurul perspectivelor celei de-a şaptea arte se revarsă asupra parţicipanţilor, încît în pauzele dintre proiecţii abia dacă mai ai timp să bagi ceva în gură de la bufetul aromitor instalat în plină stradă, unde se înfulecă blitz o fripturică sau un cîrnat.
Cu atît mai provocatoare pare, în această ambianţă, o secţiune precum cea consacrată filmelor gastronomiei. Nu e chiar nouă. E al şaselea an de cînd e găzduită în repertoriul festivalului berlinez şi ideea a fost preluată, imediat, de alte mari festivaluri. Berlinul a avut însă atît iniţiativa organizării, puse sub semnul ecologiei alimentare, şi continuă să aibă (cum i se spune din ce în ce mai mult, în noul limbaj de lemn), expertiza.
A şasea ediţie a unei secţiuni mult apreciate consacrate gastronomiei se desfăşoară anul acesta sub genericul „Ai încredere în gustul tău!“. Cincisprezece filme despre mîncare şi desfătările ei, în care bucatele şi savoarea sînt privite din unghiuri neaşteptate şi diferite, vor fi urmate de demonstraţiile practice ale unor vedete de bucătărie şi de o ambianţă de pomină în eleganta sală a oglinzilor din Palatul Martin Gropius.
Anul acesta parada a fost deschisă de producţia franceză Comme un chef (Bucătarul) de Daniel Cohen, o comedie uşoară la fel de savuroasă ca brioşele pe care eroul ei, bucătarul Lagarde (delicios în rol, Jean Reno), le prepară fiicei sale, nu numai ca să păstreze pacea în familie, dar şi pentru a salva marea bucătărie franceză. După proiecţie, Sonja Fruhsammer, una dintre marile valori ale tradiţiei gastronomice franceze, a pregătit o masă… ca-n filme.
Doamna din bucătarie habar n-are în ce duel s-a implicat fiindcă Entre les brasde Paul Lacoste rivalizează şi el la laurii culinari francezi. Filmul înfăţişează spectaculoasa schimbare de generaţie a restaurantului francez de trei stele Bras din Laguiole: tatăl (Michel Bras) este convins de fiul său (Michael Kempf) că a accesa în topul aprecierilor este mai uşor decît a bate pasul pe loc. Pentru proiecția acestui documentar, Kempf și-a asumat și el delicata sarcină de a pregăti, după proiecție, o masă reprezentativă pentru bucătăria franceză.
Dar dacă în locul umorului parizian ați prefera tensiunea unui thriller. Doriți unul cu gangsteri? În filmul coreean cu mafioți Hindsight, şeful unei fioroase bande se îndrăgosteşte de un coleg în timpul unui curs de artă culinară. Dacă, dimpotrivă, preferați un musical, aveți Mugaritz, filmul lui Juantxo Sardon, în care muzicianul Felipe Ugarte converteşte în muzică delicioasa creație a bucătarului vedetă basc Andoni Luis Aduriz din San Sebastián. Asociați, muzicianul şi bucătarul , demonstrează cum ingredientele culinare şi muzicale pot fi hrănite de peisajul şi tradiţiile unei regiuni. Pentru a fi mai convingător, Aduriz a venit și el la Berlin ca să prepare publicului o experiență gustativă de neuitat.
La documentarul Canned Dreams (Visuri de cratiță) participăm și noi, într-o amplă coproducție, alături de Portugalia, Danemarca, Ucraina, Polonia, Franța și Italia. Filmul descrie, în variații pe aceeaşi temă, creativitatea tuturor celor care contribuie la o simplă farfurie de ravioli, cu gusturi diferite de la o țară la alta. În Oma & Bella, realizatoarea germană Alexa Karolinski portretizează felul în care bunica și iubita bunicii ei cultivau tradiţiile culinare evreieşti în Charlottenburg. Lupe el de la Vaca prezintă mai mulţi fermieri mexicani, mici întreprinzători, care-şi duc vieţile aspre în umor, muzică si, că să cităm sloganul ediției, încrederea în propriul lor gust.
Fantezia pretextelor tematice pare inepuizabilă! În Joyful Reunion, filmul de ficţiune al taivanezului Tsao Jui-Yuan’s, un mare bucătar vegetarian este obligat să-şi închidă restaurantul pentru că şi-a pierdut memoria! Dar cînd savurează prajitura preferată a copilăriei sale, amintirile îl iau cu asalt pînă la a-și recunoaște prima dragoste. Ecoul madelenei proustiene este cum nu se poate mai clar în aceasta paradoxală producție asiatică. Proclamat bucătarul anului de revista Der Feinschmeckermagazine, Marco Müller va pregăti o masă inspirată de subiectul acestei melodrame, poveste despre legăturile de rudenie a două generaţii în jurul acelui restaurant vegetarian. Unde mai pui că pe parcursul poveştii, spectatorul e inițiat și în tainele bucătăriei chineze.
Vizionările târzii, de după 10 seara, sînt focalizate pe subiecte sociale şi ecologice. Filmul mexican Canela (Scorţişoară) de Jordi Mariscal deapănă povestea unei fete, a bunicii ei, şi a iubirii lor pentru gătit. După proiecție, bucătarul ambasadei mexicane va găti o mîncare picantă pentru studenţi fiindcă, așa cum spune bunica Tere în film: “A găti bine nu este o chestiune de vîrstă, ci de inspirație și talent.” În documentarul Last Call at the Oasis de laureata premiului Oscar Jessica Yu ,,experţii şi neobosiţii activişti, între care și reala Erin Brockovich,, se luptă cu proasta utilizare locală şi globală a apei. Cineaştii şi experţii își confruntă moduri surprinzătoare de a rezolva penuria de apă. Treizeci de milioane de persoane au vizionat filmul lui Steven Soderbergh în care Julia Roberts a interpretat-o pe Erin.Dar doar cîteva sute vor avea privilegiul, pe 15 februarie, să participe, la Berlinală, la o dezbatere intitulată “Reala Erin Brckovich”, la care faimoasa ecologistă va vorbi despre ultimele ei experienţe în bătălia pentru un mediu curat. La secțiunea “Culinaria” a festivalului, savoarea se ia la întrecere cu rafinamentul gustului. La Palatul Festivalului, purtaţi de cascada filmelor, noi, jurnalistii, ne vedem de cîrnățaria noastră.
Despre filmul ” Diaz ” a lu’ B.Păunescu nimic nu scrieţi ? 🙁