Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

București, marea speranță Episodul 71: Contesa

Zoom București, marea speranță Episodul 71: Contesa

Înfloriseră teii din cimitirul Sfînta Vineri. Mirosul lor plutea în toată mahalaua. Ciorile care-și făceau veacul prin cimitir nu mai cîrîiau seara. Pluteau neauzite spre copacii în care dormeau. Femeile se duceau la cimitir cu pomeni pentru morții lor în război. Un cîine fără stăpîn le sărea înainte, la intrare, milogindu-se de ele. Cine știe cum, cîinele scăpase de poliția militară germană, care-i împușca pe stradă pe toți cîinii care vagabondau prin oraș. Reapăruseră și cerșetorii, cîți mai trăiau, și care, ca și cîinii fără stăpîn, trecuseră printr-o perioadă neagră în timpul ocupației nemțești, cînd cerșitul fusese interzis în București. Dinspre cîrciumile redeschise venea miros de mici la grătar. Birjele circulau din nou cu clienți civili; caii muscalilor mergeau la pas sprinten, nu la trapul milităros din timpul ocupației.

Vasilica se dusese la cimitir să dea de pomană pentru Augustin, apoi s-a dus în centru la tînăra fiică a unui industriaș din Ardeal, care se mutase la București. Fiica urma să nască. Tatăl ei îi trimisese vorbă Vasilicăi să aibă grijă de ea. Industriașul ardelean n-avea încredere în doctorii și în moașele de la București. În general, nu-i plăceau regățenii. După părerea lui, adevărata capitală a țării ar fi trebuit să se afle la Cluj, nu aici. Sau la Brașov, chiar dacă unirea venise dinspre regățeni, cum se spunea. Bucureștiul puțea de la apa mizerabilă a Dîmboviței. Era plin de gunoaie pe străzi, de parcă n-ar fi avut un serviciu de salubritate plătit de Primărie, cît despre oameni, ce să mai vorbim!

Vasilica aflase de la doamnele pe care le cunoștea că industriașul dăduse un șperț consistent ca să facă un contract cu statul, mai mare, se zicea, decît ce plătea la Budapesta în timpul războiului. Fiica lui, Elena, vorbea mai bine ungurește decît în limba țării. Soțul ei, un conte maghiar cu acte în regulă, fusese ucis în timpul revoluției bolșevice, la Budapesta. Elena nu suferea prea mult că rămăsese văduvă. Contele îi fusese impus ca soț. Era slab mort, și în pat se purta fără inițiativă. Încît, dacă înțelegea doamna moașă, ea fusese cea care îl făcuse tatăl copilului. Pe Vasilica n-o interesau amănuntele ei de dormitor. Dar o încerca bănuiala că pruncul contelui maghiar și al soției sale românce n-avea zile multe. Așa că i-a spus industriașului să se adreseze unui medic ginecolog care poate ar fi avut o mînă mai bună decît ea. Tatăl tinerei văduve nici să n-audă. Distinsa moașă era o doamnă de încredere pe care o prefera doctorilor ovrei din București și tuturor moașelor din regat. În ziua aceea, Vasilica i-a pus pe burtă Elenei pîlnia cu care asculta ce se întîmpla în pîntecele ei, unde ar fi trebuit să se audă inima copilului. Și n-a mai auzit nimic. Nu i-a zis ce bănuia tinerei văduve. După cîteva minute, iar i-a pus pîlnia pe burtă. Tot nimic. Vasilica i-a spus femeii că va trebui să-i aducă imediat pe lume copilul mort, ca să nu pățească și ea ceva. Tînăra văduvă a încuviințat. După un sfert de oră, copilul, o fată, a ieșit la lumină extrasă cu forcepsul. Pe mamă au încercat-o toate durerile nașterii, și atunci cînd Vasilica i-a arătat fata, Elena i-a spus istovită să-i lase puțin copilul în brațe, chiar dacă murise. „Contesa mea mică!”, a zis femeia. Apoi a leșinat. Vasilica a așteptat-o să se trezească. Mai întîi i-a dat copilul unei femei din casă care i l-a arătat industriașului ardelean. Cînd Elena a deschis ochii și a întrebat-o unde e contesa ei, moașa i-a răspuns că o să mai aibă și alți copii, chiar dacă o să-și aducă aminte toată viața de fata care i s-a născut moartă. Asta n-a consolat-o pe Elena. I-a spus Vasilicăi pe ungurește că niciodată nu va mai putea avea un copil conte, căci chiar dacă soțul ei nu era un bărbat prea acătării, era un conte, apoi a început să plîngă în hohote, după contesa pe care o născuse.

(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • O beție cu Marx

    26 mai 2020

    Un fermier german a încercat să se joace de-a Tarkovski cu naivii culegători de sparanghel din Ferentari, refăcînd pe plantația sa scena tulburătoare din filmul Solaris în care cosmonautul pierdut […]

  • Bătrînii noștri mor de tineri

    26 mai 2020

    Nu mai e mult și vom auzi cum a învins Klaus Iohannis epidemia de coronavirus. „Eu, Guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de […]

  • Conspirația incompetenților

    26 mai 2020

    România funcționează în virtutea inerției. Nu de azi, de ieri, ci aproape dintotdeauna. Mulți dintre concetățenii noștri, cam 2,5 milioane, cred că România e Bucureștiul. Alții cred că România e […]

  • Mozart pe colivă

    19 mai 2020

    Ca oaia bearcă ce-și ține coada iluzorie pe sus, Guvernul României le-a dat austriecilor o lecție de demnitate națională săptămîna trecută, obligîndu-i să trimită un tren special pentru româncelecare-i șterg […]

  • O nouă stafie bîntuie România: propaganda rusă

    19 mai 2020

    Propaganda rusă, poreclită uneori “propaganda pro-rusă”, e o specie eliberată recent pe piață, într-un moment în care anticorupția s-a demonetizat, Ciuma Roșie a trecut în Opoziție, iar pericolul maghiar, folosit […]