Acest arab din Liban, refugiat în Franța în timpul războiului civil, autor de romane istorice și de eseuri, e de o sensibilitate și o inteligență analitică extraordinare. Iar întrebările lui despre identitatea oamenilor îi vin, cu siguranță, de pe urma reflecțiilor sale despre propria identitate. Maalouf e arab, dar provine dintr-o minoritate greco-catolică, libanez transplantat la Paris, scrie în franceză și se consideră deopotrivă libanez și francez. Știe istoria creștinismului catolic, dar și a islamului, cu bune și cu rele. Nu se lasă păcălit de propaganda religioasă de nici o culoare, iar ca exilat minoritar a experimentat temerile imigranților în Occident și pricepe de unde li se trag complexele de inferioritate. Știind toate astea dinainte de a deschide cartea, i-am citit Identități ucigașe cu o crescîndă curiozitate.
Maalouf are și avantajul deloc mărunt al talentului de prozator, încît știe să dea viață ideilor și să le povestească cu o cuceritoare simplitate. Identitățile despre care scrie el se transformă în personaje colective de o complexitate pe care autorul se pricepe s-o analizeze pe viu, balzacian, în timp ce-i urmărește sinuozitățile. Titlurile capitolelor pot da o idee despre construcția acestui eseu: „I. Identitatea mea, apartenențele mele“, „II. Cînd modernitatea vine de la Celălalt“, „III. Timpul triburilor planetare“, „IV. A îmblînzi pantera“. Identitatea oamenilor e o treabă mult mai complicată decît ne imaginăm, constată Maalouf, fiindcă sîntem ceea ce sîntem nu numai după naționalitate, culoarea pielii, după sex și religie, ci și după apartenențele noastre dinlăuntrul acestor trăsături. Apartenențe care se modifică de-a lungul timpului: istoria din care facem parte nu stă pe loc. Schimbările ei au efect și asupra identității noastre. Un bosniac musulman, de pildă, care se declara iugoslav înainte de războiul civil, își simte altfel identitatea după aceea. Se simte, adică, mai întîi musulman, apoi bosniac și își reneagă cetățenia iugoslavă. Cum își simte însă identitatea cineva care are mama croată și tatăl sîrb? se întreabă Maalouf. Sau cineva care are tatăl musulman și mama creștină? Apartenențele noastre, la care nu ne gîndim îm perioadele de acalmie, ne pot da bătaie de cap atunci cînd ne trezim în mijlocul unui conflict identitar.
Chiar și culoarea pielii omului are trăsături diferite, în funcție de locul în care trăim. Un alb majoritar în Occident devine minoritar în China sau în Africa, încît începe să-și pună întrebări despre culoarea pielii sale. La fel cum chinezul majoritar la el în țară nu se gîndește la culoarea sa în China, dar odată ajuns în Occident se gîndește la ceea ce deosebește pielea lui de cea a majorității, mai ales dacă trebuie să înghită insulte din această cauză.
Identitatea etnică și cea religioasă sînt însă marile probleme ale omenirii de-a lungul întregii sale istorii. În numele acestor identități s-au făcut și se fac războaie, crime în masă și atentate teoriste. Maalouf se întreabă dacă religiile sînt de vină pentru războiaiele și crimele săvîrșite în numele lor și constată că nu. Islamul poate fi tolerant și inclusiv, cum a și fost, la fel cum creștinismul occidental a devenit tolerant după ce a dus la cruciade și la războaie religioase între practicanții săi catolici și protestanți.
Faptul că omenirea progresează azi rapid și ireversibil va duce la dispariția identităților ucigașe? Eseistul crede că da, dar cu o încetineală exasperantă. Există însă, remarcă Maalouf și nu numai el, și riscul uniformizării și al dispariției diferențelor în civilizația globală care e pe cale să se se nască și unde, speră el, ar trebui ca nimeni să nu se simtă exclus. Fiecare dintre noi s-ar cuveni să fie parte din aventura care ne așteaptă, mai speră el.
Incitanta carte a lui Maalouf te face să te întrebi cine ești de fapt și să iei la bani mărunți lucrurile de care aparții și la care nu te-ai gîndit pînă acum. Firește că Identități ucigașe ar trebui citită mai ales de cei care fac parte din această categorie. Nu-i văd însă pe ayatollah-ul iranian Ali Kamenei și pe teoriștii ISIS citind cartea lui Maalouf decît pentru a o pune la index.
Amin Maalouf, Identități ucigașe, traducere și prefață de Florin Oprescu, Editura Polirom, 2022.
„Islamul poate fi tolerant și inclusiv, cum a și fost (,,,)”
Cu cine? Sigur nu cu Siria, Egiptul, Africa de Nord, Persia, Anatolia, Spania, etc. N-as cataloga ca toleranta faptul ca, dupa valul initial de cuceriri, au decis sa impuna o taxa de „pasuire” a necredinciosilor care nu de putine ori i-a fortat pe oameni sa aleaga intre credinta lor si supravietuire. Bineinteles ca a existat momentul lor de glorie din Epoca de aur a Islamului, cand statele lor au devenit, pentru o vreme, principalele centre de cultura si stiinta (din cauza luptelor sectare religioase dintre crestini, e adevarat), insa islamul nu a practicat niciodata o adevarata toleranta religioasa. Ultimele trei-patru secole, cu mici exceptii, nu prea au mai vazut acte brute de violenta in masa practicate in numele crestinismului, in timp ce islamul continua sa poarte razboaie religioase pana in zilele noastre.
„Faptul că omenirea progresează azi rapid și ireversibil va duce la dispariția identităților ucigașe? Eseistul crede că da, dar cu o încetineală exasperantă.”
Eu cred ca nu. Au existat conflicte violente de dinainte ca omul sa-si poata exprima verbal nemultumirile. In plus, e suficient sa ne uitam in SUA sa vedem numarul tot mai mare al crimelor violente infaptuite in numele „religiilor moderne” (inceli – Elliot Rodger, transgenderi – Audrey Hale anul trecut, cazul de zilele acestea din Florida, etc) ca sa ne dam seama ca violenta pe baza de identitate n-o sa dispara niciodata (n-ar avea cum, e in natura tuturor fiintelor), se va schimba doar motivul.
Pare a fi din același grup etnic cu mult mai faimosul Nassim Taleb, care la rândul lui are un har literar excepțional inclusiv din acest pdv