Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Bunul sinucigaș Stefan Zweig

Zoom Bunul sinucigaș Stefan Zweig

Am citit cîteva cărți de Stefan Zweig, celebrul scriitor evreu din Austria, care a plecat în exil din cauza nazismului. Scriitor extraordinar, celebritate mondială, Zweig s-a sinucis în 1942, în timpul celui de-al doilea război mondial, convins fiind că lumea europeană din care făcea parte avea să fie făcută praf și pulbere de naziști.

Exilatul scriitor care ajunsese în Brazilia după mai multe încercări neconvenabile de a se stabili în Anglia și apoi în Statele Unite, și care părea să-și fi găsit liniștea acolo, se sinucide surprinzător în timpul războiului, în 1942.  Zweig nu apucă așadar să audă despre înfrîngerea naziștilor la Stalingrad. Ceea ce știe el e că armatele lui Hitler cucereau Europa.

Aflat la mare distanță de războiul din Europa, Zweig își închipuie că naziștii au devenit stăpînii lumii pe care o știa el, drept care se sinucide. Acel înțelept recunoscut pe trei continente a fost trădat de propria lui înțelepciune, care l-a făcut să-și pună capăt zilelor.

Cum s-a întîmplat asta? Lui Zweig nu i-a venit să creadă că Adolf Hitler, un ins oarecare, avea să devină cancelar în Germania, dar simțind că antisemitismul din Austria ajunsese la cote periculoase după ce Adolf Hitler ajunsese prim-ministru în Germania, părăsește Austria. Zweig se duce mai întîi la Londra, după care va ajunge în Statele Unite. E bogat și celebru.

În cartea lui George Prochnik, el însuși dintr-o familie de evrei care s-au dus în America de Nord, Zweig e o persoană care nu se acomodează în America. Cărțile lui nu mai au succesul dinainte, din perioada turneelor sale din Statele Unite. Așa că Zweig se duce în America de Sud, unde gloria lui funcționează în continuare și el însuși trăiește într-o viață îndestulată, dar fără să se mai simtă marele Zweig, de pînă la începutul războiului.

Biograful său de azi l-a căutat pe Zweig prin toate locurile pe unde el a domiciliat, și în Austria, și prin țările unde s-a exilat. El crede că Zweig a fost o victimă a bogaților săi părinți, evrei care voiau ca progeniturile lor să dea piept cu viața încă din copilărie, pentru a se putea descurca mai ușor după aceea. Efectul acestei educații a fost că Zweig și-a urît părinții – mama, în special –, dar nu și iudaitatea de care a rămas legat toată viața, fără să fie un credincios practicant.

De altfel, Zwig le va scoate ochii mai tîrziu părinților săi că nu i-au făcut brazi de Crăciun, deși Vechiul Testament nu-l recunoaște pe Iisus ca pe Mesia.

Ce era, de fapt, în mintea copilului Zweig? Un amestec de Vechiul Testament și de  cel Nou pentru a avea pom de Crăciun, ca și creștinii? Biograful lui nu se hazardează pînă într-acolo. Dar bănuiește că evreul Zweig crede și în pacifismul creștinismului. Cu ce efecte? Zweig rămîne tot mai singur și mai nesigur în credința lui într-o lume pașnică și va ajunge la sinucidere convins fiind că lumea pe care o știa avea să dispară, ucisă de naziști. În privința acelei lumi, Zweig avea dreptate. Dar în 1942, cînd el și mult mai tînăra lui soție și-au pus capăt vieții în Brazilia, apăruseră primele semne că Hitler va pierde războiul, deși propaganda nazistă izbutea să le facă neobservate. Deprimat iremediabil și dezrădăcinat Zweig e convins că pentru el nu mai e loc în lume, chiar dacă în Brazilia, unde se gîndea să se stabilească, avea un succes care altuia i-ar fi pansat rănile lăuntrice și îndoielile dureroase. Poate însă că gîndul sinuciderii începuse să-l viziteze încă de cînd Germania a anexat Austria și cînd Zweig, aflat în străinătate, află că un confrate scriitor s-a sinucis aruncîndu-se de la etaj și scrie că asta era, poate, cea mai bună cale de urmat.

Tulburătoarea carte a lui George Prochnik are, printre altele, uriașul merit că nu vrea să fie o apologie a lui Stefan Zweig, ci reconstituirea unei vieți, la scara unu pe unu, și a tragediei unui întreg neam, răspîndit în Europa și în lumea largă, pe care nazismul l-a condamnat la exterminare și care, în timpul războiului, a avut de pătimit și atunci cînd își căuta scăparea în țările care se războiau cu Hitler, dar nu voiau să se încarce cu emigranții ce încercau să fugă din ghearele exterminatorilor.

George Prochnik, Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfârșitul lumii, traducere și note de Alexandru Macovescu, Editura Humanitas, 2019.

1 comentariu

  1. #1

    In propria autobiografie Stefan Zweig spune cum intreaga lui biblioteca si toate colectiile de manuscrise, schite, obiecte de arta, amintiri si cadouri de la marile personalitati pe care le-a cunoscut in viata lui si de care se simtea profund legat sufleteste i-au fost confiscate de nazisti, neputandu-le lua cu el in exil, cartile lui au fost interzise si arse in scumpa lui Viena, iar mama lui, care ramasese singura, a fost persecutata si a murit in mizerie. Probabil ca marele scriitor nu a reusit sa depaseasca aceste momente.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cinci ani de singurătate

    12 noiembrie 2019

    “Politicienii sînt ca scutecele. Trebuie schimbați des și din același motiv.” Vechiul aforism, atribuit lui Mark Twain, n-are trecere la români. Președintele României se schimbă doar o dată la zece […]

  • Barna, puntea suspinelor

    12 noiembrie 2019

    USR, alături de PLUS, părea să se poată transforma într-un partid important. Nu atât de important încât să conducă, prea curând, singur, dar suficient de important încât să înceapă să […]

  • Cum am ratat eu scaunul cu patru picioare de la Cotroceni

    5 noiembrie 2019

    După ce ani de zile și-a înmuiat batistuţa de la piept într-o esență de patchouli extrasă din brînza neaoșă de burduf, naţionalistul de operetă Rareș Bogdan și-a imaginat că țara […]

  • Președintele pe care l-am pierdut

    5 noiembrie 2019

    Așa sînt mereu zilele dinainte: însorite și nepăsătoare. Nimic nu arată că ne confruntăm cu involuția speciei prezidențiale și cu abisul celor cinci ani care vin gata irosiți. Să ni-l […]

  • O șansă istorică

    5 noiembrie 2019

    A fost nevoie de 30 de ani pentru ca Ludovic Orban să primească și el o șansă reală în politica mare. Chiar dacă, de-a lungul vremii, șanse a mai avut, […]