Povestirile din această carte au apărut inițial în numărul din 12 iulie 2020 al revistei The New York Times Magazine. Ideea le-a venit editorilor revistei cînd romanciera Rivka Galchen le-a propus o povestire despre pandemie cu trimitere la Decameronul lui Boccaccio, imediat după ce în librării apăruse o nouă ediție din Decameron. Asta se întîmpla în martie 2020. „Ne-a plăcut mult ideea, dar ne-am întrebat ce-ar fi dacă, în loc de o povestire, am face un Decameron al nostru, cu ficțiune nou-nouță, scrisă în timpul carantinei.“ (Caitlin Roper, senior editor, NYTM) Au urmat telefoanele către scriitori, de unii primite cu rezervă, de alții cu mai mult sau mai puțin interes. Dar cînd COVID-19 a început să arate ce poate, povestirile au început și ele să curgă, încît editorii revistei a trebuit să spună stop. Virusul se răspîndea cu o viteză de coșmar. Nu apăruse încă nici un vaccin. Măsurile de apărare erau aproape aceleași ca în secolul al XIV-lea. Primele teorii ale conspirației scoseseră capul. În pofida milioanelor de bolnavi și a morților anunțate zilnic, după un ritual sinistru, se auzeau și voci susținînd că nu există COVID și voci zicînd că nu-i mare lucru, în timp ce o frică universală își făcuse apariția. O frică fără echivalent, stîrnită de un virus care părea de neoprit. În treacăt fie spus, în Decameronul nu există povestiri despre ciumă, în toate e vorba despre lumea dinainte de apariția Morții Negre. Tinerii din Florența care s-au refugiat la țară petrec și-și spun povești despre orice altceva. Escapism, cum s-ar zice.
În toate cele 29 de povestiri din Proiectul Decameronul pandemia apare, cu nume sau fără, încît în ciuda marilor deosebiri dintre ele, textele au ceva comun – ori mai degrabă cititorul le adaugă o aceeași atmosferă, pornind de la propriile sale experiențe din anul de grație 2020. Nicicînd nu s-a verificat mai abitir că fiecare dintre noi încearcă să se regăsească în poveștile pe care le citește. Așa că aș băga mîna în foc că fiecare dintre povestirile cărții îi stîrnește oricărui cititor amintiri despre cele prin care a trecut în primele luni de pandemie. E o lectură primitivă, ce-i drept, sau hai să-i spunem o lectură în stare de urgență, fiindcă ești mai atent la ceea ce spune povestirea decît la cum spune. Nu-i mare diferență, în această privință, între cititorul naiv care urmărește ce se întîmplă în text, fără să-l intereseze mijloacele autorului, și profesionistul dotat cu criterii estetice. Ficțiunea e în Proiectul Decameronul ceva ce s-ar fi putut întîmpla oricăruia dintre noi. Vecina cu care ne-am întîlnit la lift și cu care am stat de vorbă mai atent decît pînă atunci. Străzi cărora le-am descoperit pentru prima oară frumusețea în pandemie. Copilul care a făcut febră de peste 40 de grade și telefonul în mijlocul nopții la medicul de familie. Rîcîielile între parteneri din motive casnice care au capătat proporții uriașe în lunile de carantină. Senzația că ai ajuns brusc pe altă planetă, în care ți se adresează extratereștri ciudați. Speranța că ai rămas la fel ca înainte, deși remarci, dacă remarci, că nu-i adevărat.
Toate povestirile din Proiectul Decameronul sînt excelente. Au și autori celebri – pe unii îi știți din traduceri, direct de la sursă sau cel puțin ați auzit de ei din revistele literare din străinătate. Presupun că mulți dintre cititorii acestei antologii își vor spune măcar „Ce roman am trăit în pandemie!“, dacă nu cumva vor simți imboldul de a pune ceva pe hîrtie despre.
Proiectul Decameronul – 29 de povestiri noi din pandemie, selectate de editorii The New York Times Magazine, Editura Pandora M, 2022.
