1988: afișe mari în fața Casei de Cultură din Sighetu Marmației. Urmau să se producă acolo Ovidiu Iuliu Moldovan și Iosif Sava. În rolul moderatorului era Laurențiu Ulici. Pentru cunoscătorii din Sighet, ăsta era un semn că Ovidiu se împăcase cu Laurențiu, după ce criticul îl făcuse pilaf pe actor pentru un rol jucat la București. De fapt, nu se împăcaseră, însă Iosif Sava îi făcuse să ajungă la un armistițiu. Un motiv suplimentar pentru intelighenția orașului să vină la spectacol.
Pe scena Casei de Cultură era o pianină „Doina”. Organizatorii îl asiguraseră pe Iosif Sava că instrumentul era acordat la mare fix. Pățit, bătrînul maestru al clavecinului se duce să verifice pianina. Să i se facă rău! Scoate din buzunar cheia de acordaj și diapazonul și se pune pe treabă. Însă uită de cea de-a doua grijă a lui: să le spună gazdelor să nu-i lase pe actor și pe critic să stea la discuție. Cînd termină Iosif Sava cu pianina, se întoarce la hotel transpirat și cu presimțiri negre. Dă cu ochii de companionii săi, amîndoi indispuși, pe cîte un fotoliu de pe hol. Organizatorii, opăriți! Maestrul, cu speranța că the show must go on, indiferent ce și-or fi zis Ovidiu și Laurențiu, se duce să se îmbrace pentru spectacolul care începea peste o oră. Pornesc apoi în grup, el între ei, spre Casa de Cultură. Sava le simțea tensiunile negative. Totuși, spectacolul a mers bine. La restaurantul unde a fost sărbătorit succesul, îi ia clavecinistul pe rînd. Obține aproximativ același răspuns de la amîndoi: dacă și aici, la granița cu rușii, li se dăduse nechezol, în loc de cafea, trebuia să se termine cu regimul ăsta!
