Încep prin a-mi cere scuze: nu vreau nici să râd, nici să fac pe alţii să râdă aiurea. Adică de munca cinstită a cuiva. Şi în nici un caz de munca asasină, nerecunoscută şi prost plătită a actorilor de teatru! La TV, hai, mai treacă-meargă: telenovele, emisiuni, chiţibuşăreli… enfin. Iar reclamele, ştim cu toţii, sunt un compromis pentru supravieţuire. Dar teatrul, teatrul! Ei bine, piesa* de care vorbesc e o piesă slabă. În cel mai bun caz, ca să-i fac totuşi un compliment, aş zice că-i o piesă amăruie; dar şi berea fără alcool e amăruie, şi asta n-o face o bere cinstită. Piesa asta e slabă, e făcută spre câştigare de bani, şi basta.
Patru gagici, actriţe nerealizate, stau şi pălăvrăgesc în cabină, despre cât de nedreaptă e viaţa şi mai ales meseria de actor (nu pot să nu le dau dreptate!). N-ar fi rău, dacă textul n-ar suna ca un copy/paste după dialoguri tipice auzite de autor (actor şi el), în cabine, de-a lungul turneelor; aşa, însă, pentru cei din branşă pare o mare piesă („Extraordinar, ce bine le spune!“), iar pentru public pare un fel de ieremiadă nesărată: „Alas! Vezi ce înseamnă viaţa noastră, o, tu, public ingrat?“.
* Cabina artistelor, de Arnost Goldflam, la teatrul ArCub. Regia: Alexandru Mâzgăreanu. Cu: Coca Bloos, Ioana Anton, Alexandra Fasolă, Roxana Ivanciu.
