Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Care țară, ce proiect?

Zoom Care țară, ce proiect?

A mai trecut un an și România nu și-a găsit timp să discute la modul serios despre un proiect de țară. Adică despre un proiect pe termen mediu sau lung, care să reunească în jurul lui toate energiile creative și politice ale țării. A trecut, extrem de trist, și centenarul Marii Uniri, au trecut 15 ani de la integrarea în NATO, 12 ani de la intrarea în UE, se fac, anul acesta, 30 de ani de la revoluție, iar deasupra Românei se confruntă două epocale proiecte politice: #muiepsd versus #muiestatulparalel. Din confruntarea asta titanică mai cad stropi, iar România încearcă să se șteargă, dar nu-i iese.

Așa că nu strică, iar,

să recapitulăm povestea proiectului de țară lansată de actualul președinte și a proiectului de țară despre care vorbea, acum un an, președintele PSD.

Atunci când a preluat mandatul prezidențial, Klaus Iohannis n-a anunțat un proiect de țară. Ne-a urat sărbători fericite și a plecat în vacanță, în SUA. Întors de acolo mai odihnit, i-a reunit pe politicieni și au semnat, toți, un pact fără valoare de lege prin care se angajau să sprijine alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile armatei. După care s-a mai odihnit un an.

Pe 16 decembrie 2015, la un an de la câștigarea prezidențialelor, Klaus Iohannis a făcut marele anunț: are un proiect de țară, iar proiectul se numește „România educată“. Suna bine, suna a ceva ce chiar ar putea deveni un adevărat proiect de țară, într-o Românie din ce în ce mai slab educată, unde nivelul analfabetismului funcțional a depășit orice limită și unde, an de an, jumătate dintre absolvenții de liceu nu reușesc să ia note de trecere la examenul de bacalaureat.

Dar, anunțat atât de pompos

în decembrie 2015, „România educată“ a încetat să mai fie un proiect de țară pe 29 septembrie 2016, când președintele a înființat o Comisie Prezidențială pentru Proiectul de Țară.

„România educată“ a devenit proiectul personal al președintelui. A lucrat la el din 2015 până în 2018, când l-a lansat public, pe 5 decembrie. Un fiasco absolut, o însăilare de constatări și lamentări pe care le-ar fi putut emite și un licean, urmate de niște non-soluții călduțe, făcute să nu supere pe nimeni și care, oricum, nu par a putea fi implementate în realitate.

Fiind „un proiect al președintelui României“, nici măcar un singur specialist nu și-a asumat fie și redactarea proiectului, d-apăi gândirea din spate. La proiect au lucrat, cum or fi lucrat, instituții și asociații, s-au organizat consultări, s-a colaborat online și cam asta a fost tot. Ce-a ieșit e departe de a fi măcar o schiță…

Proiectul de țară, însă,

și-a continuat marșul triumfal. În martie 2018, președintele Klaus Iohannis era atât de sigur pe el și pe proiect încât, la aniversarea a 25 de ani de existență a Camerei de Comerț Americane din România (AmCham România), i-a invitat pe oamenii de afaceri să se implice “prin idei și soluții și în legătură cu Proiectul de țară pe care îl voi supune unui proces de consultare publică în lunile care urmează”. Fiind vorba despre luna martie a anului 2018, ar fi fost normal ca până prin vară-toamnă să se fi scurs termenul vag de „câteva luni“. De altfel, departamentul de comunicare al Președinției era la fel de sigur ca președintele că lucrurile se apropie de final: “Proiectul de țară se află în faza de redactare, fiind deja integrate cele patru contribuții tematice ale grupurilor de lucru din cadrul Comisiei Prezidențiale. Acest document de viziune în privința Proiectului de țară va fi făcut public în următoarele luni, iar ulterior va fi lansată o largă consultare cu societatea civilă, mediul de afaceri, mediul academic, partenerii instituționali. După finalizarea acestui proces de consultare publică, documentul va fi definitivat prin prisma observațiilor și propunerilor formulate“.

Ei bine, suntem la final de aprilie 2019,

iar de la momentul în care președintele promitea lansarea în dezbatere a proiectului de țară au trecut 13 luni și mai bine. Dar ce-i corect e corect: și 13 luni tot „câteva luni“ înseamnă, chiar dacă unii, mai cârcotași, ar putea spune că 13 luni înseamnă un an și o lună. Detalii.

Totuși, proiectul care era în redactare în martie 2018 nu a apărut. Pe site-ul Președinției, pe care Klaus Iohannis își promovează ultima carte, fără pic de jenă, scrie că ultima întâlnire a Comisiei Prezidențiale pentru Proiectul de Țară a avut loc în octombrie 2017. Aia e…

Așadar, președintele n-a apucat să se concentreze asupra proiectului. Pentru că a avut multe alte treburi. A avut de citit decizii ale CCR, de analizat și respins revocări sau numiri de miniștri, a avut de scris o carte. Brusc, omul despre care nimeni nu știa că ar fi vreun mare gânditor geopolitic a scris o carte despre Uniunea Europeană. „O carte dialog“, în care scrie și povestește o singură persoană. Mda…

Dar nu doar președintele Iohannis

ne-a amenințat cu proiecte de țară, ci și președintele PSD, Liviu Dragnea. La congresul PSD din 10 martie 2018, Liviu Dragnea anunța că până în 2019 vom avea un proiect de țară, care va fi propus de o comisie condusă de el, ca președinte al Camerei Deputaților, și va purta numele Strategia România 2040.

De-abia pe 30 martie 2019, însă, a fost trimisă spre promulgare legea care prevede înființarea comisiei Strategia România 2040. Președintele, însă, nu a promulgat legea, ci a sesizat CCR, ridicând diverse probleme de constituționalitate în cazul legii. Așadar, în nici un caz nu vom avea, în 2019, an cu două rânduri de alegeri, vreun document elaborat de respectiva comisie.

De bine, de rău, țară am mai avea. Ne mai trebuie și proiect la ea? Las’ că merge și așa…

3 comentarii

  1. #1

    De fapt, proiectul exista de mult si se aplica constat si cu exactitate. Este ultima propozitie a articolului!

  2. #2

    Noi, ca popor suntem masochisti pentru ca ne alegem numai conducatori care ne urasc: Iliescu a venit cu minerii peste noi, Constantinescu , odata instalat a uitat de ce e acolo, basescu , ne-a tras-o din toate pozitiile, iar asta are un dispret nemarginit pentru noi. Suntem la nivel macro, cum suntem la nivel micro: le bat barbatii de le rup si ele tot le fac ciorba.

  3. #3

    Proiectul de tara se numeste “Constitutia Romaniei”.
    Mai exact, trebuie rescris de la zero Titlul III – Autoritatile publice, caci de acolo ni se trage.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

Iubitori de arta