Cartea zilei: Mic dejun la Tiffany

Pentru cei mai mulţi cititori ai romanului, adică pentru toţi cei care au văzut ecranizarea din 1961, Holly Golightly are trăsăturile lui Audrey Hepburn. Dacă ar fi fost după dorinţa lui Capote, Marilyn Monroe ar fi fost Holly, chiar dacă rolul nu i se potrivea. Dar dacă citeşti sau reciteşti cartea după ce ai văzut filmul, remarci, tot mai contrariat că Holly nu vrea să semene cu Audrey Hepburn. Şi că, de fapt, n-ar putea semăna cu nici o femeie în carne şi oase.

Ţi-o imaginezi, dar n-o poţi descrie. Ţi-ar putea fi prietenă, dar simţi şi că n-ar împiedica-o nimic să te lase pentru totdeauna la uşă, fără nici un motiv anume. Bănuieşti că vrea ceva, de vreme ce pe cartea ei de vizită scrie „călătoare”, dar poate că la fel de bine Holly călătoreşte ca să scape de dracii care o bîntuie în anumite dimineţi şi pe care la New York îi potoleşte ducîndu-se la Tiffany, printre domni amabili, într-o splendoare unde nu ţi se poate întîmpla nimic rău.

Despre ea nu ştii niciodată cînd visează fără scop sau are ceva de gînd. Trăieşte într-un perpetuu provizorat, fiindcă nu găseşte nicăieri în viaţa reală un loc în care să se simtă ca la Tiffany. E suficient de naivă şi de miloasă pentru a se lăsa păcălită de un mafiot aflat după gratii, încît ajunge şi ea în închisoare pentru puţin timp, dar are şi talentul de a-şi găsi însoţitori bogaţi care-i fac cadouri scumpe şi admite că i-ar plăcea să scape de griji cu ajutorul unei căsătorii avantajoase. A lăsat în urmă o căsătorie despre care nu-i place să vorbească, şi o situaţie suficient de încurcată, încît să poată fi acuzată de bigamie.

La o adică, e o prietenă pe care te poţi bizui, după cum constată vecinul şi prietenul ei, scriitorul. În brambureala călătoarei încape şi destul simţ practic: din punctul ei de vedere scriitor e cineva care cîştigă bani scoţînd cărţi. Dar cum vecinul ei, Fred, nu e în această situaţie, Holly îi cere să-i povestească măcar o chestie scrisă de el. În cele din urmă trebuie să-l ia pe încredere, fiindcă povestirile lui nu fac parte din categoria celor care se lasă povestite.

Unora dintre cei care o cunosc Holly li se pare atît de aeriană, că sînt de părerea că ar trebui apărată de ea însăşi. Cineva din mediul amestecat de artişti, diplomaţi, mafioţi cu ştaif şi moştenitori bogaţi, în care se învîrte ea, e convins că e impostoare, fără a uita să precizeze cu oarecare admiraţie că e „o impostoare autentică”.

Între ea şi vecinul ei, scriitorul, se înfiripă o amiciţie amoroasă de care Fred nu uită nici după 15 ani de la plecarea lui Holly din New York. Cînd cineva îi arată o fotografie în care ar putea fi ea, călătoarea, lui nu-i rămîne decît o nostalgie sălbatică şi speranţa că Holly a găsit, în sfîrşit, locul pe care îl caută.