Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cartea zilei: Semnul celor patru

Zoom Cartea zilei: Semnul celor patru

Într-o noapte de august, din 1986, soţia mea şi eu ne uitam la televizor, la bulgari, la un episod dintr-un serial cu Sherlock Holmes. Pe atunci stăteam la etajul 4 dintr-un bloc de tot atîtea etaje, în Drumul Taberei. La fereastră aveam un plop uriaş care dintr-o dată a început să se mişte furios în stînga şi în dreapta. Doamna mea mă întreabă intrigată ce e. Ii răspund optimist că o fi o furtună de vară care a izbucnit brusc. La care ea îmi replică realist că e cutremur.

La Bucureşti cutremurul n-a fost cine ştie ce şi oricum nu ăsta e subiectul, ci detectivul lui sir A.C. Doyle. Mi-au plăcut toţi cei au făcut pe Sherlock Holmes, în alb-negru, în culori şi la tv., unii mai mult,  alţii mai puţin. Toţi cu feţe prelungi şi privire enigmatică, aproape toţi înalţi şi supli, dar cel mai Sherlock Holmes dintre toţi mi se pare Jeremy Brett pe care-l văd AXN Crime şi care părea făcut pentru a juca rolul detectivului de pe Baker Street, 221B.

Medicul A.C. Doyle nu şi-a inventat personajul, ci l-a construit pornind de la alt medic, excelent observator şi cu o recunoscută capacitate de deducţie graţie căreia putea spune, de la prima vedere despre o persoană, ce hram poartă.

Semnul celor patru mi-a plăcut şi îmi place mai mult pentru primele pagini, cele în care Holmes îşi dezvăluie slăbiciunile, orgoliile, filosofia şi metodele de lucru.

Dacă n-are vreun caz de rezolvat, detectivul îşi injectează droguri sau scrie lucrări de specialitate pentru uzul colegilor săi de breaslă şi al poliţiştilor. El, care e singurul reprezentant al unei îndeletniciri pe care tot el a inventat-o, aceea de detectiv consultant, şi căruia îi cer sfatul detectivi din alte ţări şi poliţişti exasperaţi că nu-şi pot rezolva cazurile, nu ghiceşte, ci procedează logic, prietene Watson. Din acest motiv a scris o lucrare despre recunoaşterea tuturor soiurilor de scrum de ţigară cunoscute.

Holmes îşi încurajează un discipol franţuz să persevereze – acesta are toate datele pentru a deveni un bun detectiv, dar îi mai lipseşte cultura, fără de care nu poate atinge acel nivel de la înălţimea căruia poate rezolva şi cele mai complicate cazuri. Căci pentru a fi un detectiv ca el n-ajunge să observi minuţios ceea ce e de observat, ci să ştii dinainte suficient de multe lucruri despre lumea pe care o cercetezi, încît să poţi deosebi din probele pe care le ai la dispoziţie cine ce a făcut la locul faptei.

Tehnica detectivului lui Doyle o anticipează pe aceea a profilerilor care le fac poliţiştilor portretul robot al criminalilor spunîndu-le, fără a fi fost la faţa locului, cîţi ani are infractorul căutat, cu ce se îndeletniceşte şi îi deduc un eventual trecut în afara legii. Holmes e însă şi cel care se ocupă personal de căutarea şi descoperirea inşilor căutaţi, iar prima sa sursă de informaţii sînt reportajele şi informaţiile din ziare. Alte vremuri, nu?

Watson care nu e încă familiarizat cu metodele prietenului său îi arată un ceas de familie, ca să se convingă practic de ceea ce îi teoretizeză detectivul. Şi Holmes îi spune şi ceea ce n-ar fi avut chef să audă despre familia lui, după ce examinează ceasul. Apoi, după ce domnişoara Morstan îi prezintă cazul tatălui, de la care începe investigarea semnului celor patru, Holmes se apucă de treabă. Adică începe să citească ziare, pentru a culege informaţii utile asupra cazului. O reverenţă faţă de ziariştii de investigaţie ai vremii despre ale căror relatări detectivul nu are nici nici cea mai mică îndoială.

Fericite vremuri, în care ziarele nu erau nici măcar bănuite că ar fi putut minţi cînd era vorba de relatări şi cînd cititorii mai puteau crede că un detectiv inventat exista ca atare, încît îi trimiteau scrisori şi care s-au revoltat împotriva autorului atunci cînd Arthur Connan Doyle şi-a ucis personajul, încît l-au obligat să se răzgîndească.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale
bijuterii argint