Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

CĂTĂLIN TOLONTAN: „Uneori, presa scrisă are mai multă putere decât TV-ul”

Zoom CĂTĂLIN TOLONTAN: „Uneori, presa scrisă are mai multă putere decât TV-ul”

Redactor-șef al Gazetei sporturilor, coordonator editorial al ziarului Libertatea. Cătălin Tolontan și jurnaliștii pe care-i conduce au la activ anchete celebre începînd de la cea despre banii negri din fotbal sau cea despre Hexi Pharma și pînă la recenta anchetă despre falșii medici din România. Tolontan crede în continuare în puterea presei scrise.

Cristian Teodorescu: Cum mai e să fii jurnalist de investigație în România?

Cătălin Tolontan: Nu mai greu decît să fii jurnalist, în general. Sigur că e o presiune suplimentară ca jurnalist de investigație, uneori a vitezei, tot timpul a riscului de a greși și deseori a consumului de energie cu lucruri pe care publicul nu le vede. În cazul Shanghai, de pildă, avem trei procese. Meseria aceasta presupune să lucrezi cu oameni capabili și în care ai încredere, cum ar fi avocata Diana Hătneanu, al cărei nume chiar vreau să-l amintesc. Un avocat bun e acela care nu are certitudini, ci atenție pentru adevăr. În urma investigațiilor din ultimii 15 ani, cei despre care am scris au pierdut în total peste zece milioane de euro, bani reîntorși la bugetul de stat. E normal ca acești oameni să fie iritați, să ne dea în judecată. Diana a cîștigat toate procesele. Asta apropo de oamenii pe care te sprijini.

Cr.T.: Ce părere ai despre procurorii de la DNA, cu bune și cu rele?

C.T.: Dacă ai fi pus acum trei ani întrebarea aceasta, ea suna ca un act de lez-maiestate. Pentru că, nu-i așa, o parte a publicului considera că la DNA nu se pot face decît lucruri bune, nicidecum lucruri rele. Antena 3 m-a insultat în mod repetat și, pentru mine, să fiu jignit de ei e un compliment, dar ca ziarist nu pot să nu remarc faptul că dezvăluirile lor despre DNA Ploiești au fost legitime și necesare. Am și spus asta de curînd la Gala Premiilor Superscrieri și am simțit sala glacială. Mi se pare simbolic pentru polarizarea societății noastre că am ajuns pînă și în meseriile care presupun echidistanță să judecăm binele și răul în funcție de “ai noștri” și “ai lor”. Am un respect nenegociabil pentru presa independentă, învăț enorm de la ei, dar ei nu sînt, nici pe departe, singurii independenți. Există, în presa tradițională, o groază de ziariști buni și integri. Revenind la întrebarea ta, faptul că există DNA Ploiești, ca un caz de rea practică, nu anulează meritele DNA, dar oferă o perspectivă mai nuanțată a lucrurilor.

Cr.T.: Care e marea ta investigație jurnalistică?

C.T.: Mircea Lucescu spunea cîndva că un antrenor este egal cu ultimul său rezultat, iar ultimul nostru rezultat este cel din investigațiile despre medicii falși. Aș adăuga ceva: nu există ”investigația mea”, ci a unei echipe. În cazul pomenit, am muncit alături de Mirela Neag, Alexandra Nistoroiu și Răzvan Luțac. Alexandra și Răzvan au sub 30 de ani, ei mai au de jucat multe Campionate Mondiale și Olimpiade, așa că investigațiile sînt pe mîini bune.

Cr.T.: Cîtă putere mai are presa scrisă la noi?

C.T.: Dacă prin presă scrisă înțelegi “presa cuvîntului scris”, adică și online-ul, are atîta putere cîtă luptă să-și creeze. Dacă ne uităm la soluțiile rezultate în societate, sentimentul meu e că, uneori, presa scrisă are mai multă putere decît TV-ul. Pentru că publicul are timp să digere, să înțeleagă, să spere. La începutul anului, am relatat un caz înfiorător, de la Iași, unde Ana Tănasă, o tînără de 18 ani, fusese călcată de o mașină pe trecerea de pietoni și dosarul era mușamalizat de trei ani. Televiziunile dăduseră știri în acești ani, dar a fost nevoie de o serie de articole în presa scrisă pentru ca oamenii să protesteze pe acea trecere de pietoni și procurorii să trimită dosarul în instanță. Și mi se pare cumva pilduitor că nu din presa scrisă, ci din TV, au plecat în politică Rareș Bogdan și Carmen Avram. Nu neg că ei vor să se implice, dar pleci și de plictis. Cînd tu, ca vedetă TV, te plictisești de TV și intri în politică, cum să reproșezi oamenilor că nu mai au încredere în TV?!

Cr.T.: Dar în străinătate?

C.T.: Dacă un site olandez precum De correspondent, născut din donațiile cititorilor, a strîns în SUA aproximativ un milion de dolari ca să angajeze jurnaliști în America, asta arată dorința oamenilor de a nu pierde ceva ce ei simt că e important, chiar dacă nu mai pare la modă – presa scrisă.

Cr.T.: Cum se descurcă un jurnalist cu știrile care apar pe net?

C.T.: Să luăm un caz concret care a făcut carieră pe net, din ciclul ”Nu lăsa adevărul să strice o știre bună”. Colega mea de la Libertatea, Laura Ștefănuț, a avut curiozitatea de a verifica dacă Viorica Dăncilă chiar a spus că în România nu există corupție, ci doar cadouri care provin dintr-o diferență culturală. Laura nu e un fan PSD, dar asta n-a oprit-o să contacteze o sumedenie de europarlamentari unguri și nu numai, dintre care nici unul n-a putut confirma ceea ce europarlamentarul luxemburghez pretinsese că a spus premierul României.

Cr.T.: Te prinzi de știrile mincinoase sau te mai păcălesc și pe tine?

C.T.: Nimeni nu e imun la minciună. Sigur că e enervant să navighezi printre titluri derutante. Îmi pare rău, însă unele site-uri le-am abandonat din acest motiv. Mi se pare, de pildă, că între ediția de print a Evenimentului zilei și site-ul evz.ro e, pur și simplu, o bipolaritate profesională. Ziarul își conservă relevanța, dar site-ul e unul dintre campionii păcălelilor.

Cr.T.: Jurnalistul de sport de la noi e azi cineva care știe cel puțin două limbi străine și care are și o cultură redutabilă. Cum s-a întîmplat asta?

C.T.: E corectă constatarea. Cînd am avut ceva de verificat în germană la Libertatea, am apelat la un coleg de la Gazeta Sporturilor. Pentru că, la începuturile sale, o redacție de sport avea vorbitori de franceză, spaniolă, germană, engleză, rusă și portugheză. Între timp, dimensiunile redacțiilor au scăzut peste tot în lume, dar jurnalismul sportiv nu e, nicidecum, o specie inferioară.

Cr.T.: La GSP publică și venerabilul meu prieten Radu Cosașu. Fiindcă e Cosașu sau fiindcă mai adulmecă sportul?

C.T.: E una din marile mele bucurii că, împreună cu colegii mei de la GSP, am reușit să păstrăm ideea unei redacții unde Cosașu sau Ioanițoaia sînt în aceleași pagini cu Răureanu, Udrea sau Fleșeru, oameni de 30 de ani. Practic, acești jurnaliști vor acoperi 150 de ani de realitate sportivă trăită pe stadioane, bătută cu piciorul și înțeleasă la fața locului. În absența coexistenței și a schimbului respectuos de generații, meseria de ziarist ar avea, cum se spune, o moștenire fără testament, un viitor fără reguli de întrebuințare.

Cr.T.: Ce mai citești?

C.T.: Citesc ce scriu colegii mei mai tineri de la Libertatea. Vine din spate o generație foarte tare de jurnaliști, mai bună decît mine, ca să nu vorbesc în numele altora. Cred că Ringier are datoria aceasta pentru publicul de pe urma căruia a făcut bani și afaceri în România: să le dea oamenilor nu doar o Libertatea puternică, ci și să ajute la confirmarea și stabilitatea profesioniștilor din noua generație. Eu le spun naturaliști, pentru că au o prețuire extraordinară pentru autenticitate și nu se îndrăgostesc de propriile figuri de stil din articole. Păcatele tabloidului Libertatea vor fi răscumpărate dacă Ringier încurajează tinerii și presa pe termen lung, așa cum în ultimii ani a început în mod clar s-o facă. Dacă nu, presa va trăi, dar Ringier, nu.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
Editoriale
  • Ce ne facem noi, țiganii, dacă vin americanii 

    25 iunie 2019

    Dacă pe vremuri românii se dedulceau cu lucrurile refuzate la export, pentru care, în fața magazinelor, se dădeau adevărate lupte de stradă, iacătă am trăit să vedem și o situație […]

  • A fost sau n-a fost?

    25 iunie 2019

    Ca întotdeauna la alegeri, și pe 26 mai s-au furat voturi. Cîte? Niciodată nu vom ști. De fapt, niciodată n-am știut cîtă democrație se falsifică la urne. Numărul buletinelor falsificate […]

  • Nimic cu nimic / Primul nimic

    25 iunie 2019

    Ne aflăm, acum, la președintele cu numărul 5 din scurta istorie a republicii române. Primul președinte a fost Nicolae Ceaușescu, din 1974 până în 1989. Practic, pe vremea lui s-a […]

  • Limbă dulce, cur viclean, caracter de est-german

    18 iunie 2019

    De la „Ține, țațo, curu’ zvelt”, subversivul șlagăr pe care Maria Tănase l-a cîntat în timpul războiului la o petrecere dată de Manfred von Killinger, ambasadorului Germaniei la București, pînă […]

  • Riscul mersului pe Barna

    18 iunie 2019

    Sub coordonarea unuia dintre foștii căprari ai poliției politice a fost pus pe piață un sondaj în care Dacian Cioloș îl zdrobește pe Dan Barna în competiția internă pentru candidatura […]

bt