Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Căznit Gușă

Zoom Căznit Gușă

Nu m-aș mira, dând pe Realitatea TV, să-l văd pe Cozmin Gușă în chiloți și maiou pregătindu-se de culcare. Și să se uite foarte mirat la mine, ca unul care a uitat ușa deschisă și a intrat cineva de pe stradă peste el. Probabil aș zice: ”Mă scuzați, am greșit adresa” și aș schimba postul rușinat. Ce naiba caut, până la urmă, în casa omului? Da, Realitatea TV a ajuns să miroase a Gușă în cel mai urât sens cu putință. Gușă e o apariție de peste tot – apare în emisiuni, intră prin telefon, măscăricii ăia naționaliști fac mereu referință la înțelepciunea sa de consultant geopolitician universitar compozitor de inepții. O să vedem într-o zi că soarele acela mic care apare pe harta țării la rubrica Meteo e, de fapt, căpățâna lui Gușă din care ies niște raze aurii.

Realitatea TV transpiră Cozmin Gușă. În sfârșit, am aflat la ce-ar putea fi folosită cârpa pe care o poartă în piept Rareș Bogdan.

Vineri pe la ora 16, se îngâna iarna cu tăierea salariilor, mare Breaking News mare la Realitatea TV: ”S-a născut Scarlett Maria”. Exact, este vorba de o nouă eră în care a intrat omenirea, numită Scarlett Maria. Dar mai e ceva: Scarlett Maria o cheamă pe fetița lui Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo. Iar Gușă nu e doar președinte la Federația Română de Judo, pus de Vizer, ci și prieten cu Vizer. Deci Breaking News că soția acestui Vizer, prieten cu Gușă, a născut. Dacă mâine are majorat Floricel, băiatul lui Gigel, prieten cu Gușă, n-ar avea nici o greață Gușă să dea Breaking News cu asta.

Ce poate fi mai grețos discreționar? Ce poate fi mai de prost gust? Exact cum șmecherii de prin ministere își trimit șoferul să le ducă gagicile la salon, tot așa și Gușă își face treaba cu televiziunea. Exact asta a făcut și în mizeria cu Tolontan.

Tot ce e Gușă e un băiat care se știe cu alți băieți. Și care acum mai are și o televiziune cu care să-i servească pe prieteni, să-i pupe-n fund sau să se răzbune pe inamici. Altceva nu e omul.

Spre exemplu, Lavinia Șandru e om de televiziune doar pentru că nu are alergie la lavalieră, iar pielea îi suportă lumina reflectoarelor. Așa e și Gușă analist politic. Scrie pe burtieră că e analist politic, ce vreți mai mult?

Gușă apare la propria televiziune, iar oamenii ăia scriu pe burtieră ”Cozmin Gușă – analist politic”. La fel de bine ar putea să scrie ”Cozmin Gușă – guvernator al constelației Hukatuka”, o constelație dintr-un joc infantil inventat de Octavian Hoandră și de Rareș Bogdan ca să-și omoare cu ceva timpul dintre emisiuni.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    nu e vreo diferenta intre Gusa si Gadea sau Mircea Badea…toti sunt SLUGI politice

  2. #2

    V-a scapat o confuzie. Nu analist, ci consultant politic. Mai acatarii! Asta vine asa> ai o greatza in gatlej pentru cineva si, tzop, apalezi la o consultantza. Cine se fie, cine sa vie!? Taman Gusa. El stie tot. Mai ales din partidele romanesti pe care le-a cam usurat de bani cu tot devotamentul vremii respective si le-a cam dus pe aratura. Asa sa fi fost… ordinul? Po[ate. Ce e placut si atragator la el este ca nu-l p;[ate nimic opri din comentariu inceput/ Poate doar Enelul. Mai deunazi, s-a dat coleg de conversatie cu academicienii ce se hondraneau in studio, pe care i-a sufocat cu tiradele lui despre nimic si de toate ca, sarmanii de ei, se uitau pe pereti.

  3. #3

    Imaginea de mai sus este cat se poate de sugestiva, un cvartet de coarde care se identifica cu dezastrul tarii, politicul, media, serviciile si arabimea. Toate aceste ite incalcite, patru la numar, sunt folosite, trase, in jocul eurasiatic al guzganului rozaliu de la kremlin. Cine e vizer?, cine e arabul?, cine e lipoveanul zis piele lunga sau lunganul, cine e dottore judoka, cine e dragnea divizia enkvede, si acolitii lor? Aflarea raspunsurilor va elucida ” pentru cine bat clopotele” dar nu pentru mitica, ala micu de pe Dambovita.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]

  • Școală, școală, vrem postaci!

    22 septembrie 2020

    Și, așa cum ni s-a promis, a început școala. În cele mai sigure, normale și deosebite condiții, asigurate cu înțelepciune și operativitate de către Guvernul României, înțelept condus de către […]

  • Spovedanie

    15 septembrie 2020

    Sunt gol de sentimente ca o biserică, toamna, cînd nunțile toate s-au veștejit și fosta-mi iubită se joacă de-a doamna cu șeful ocolului din Maglavit. E-un schimb valutar între grauri […]

  • Cea mai profitabilă afacere de pe pămînt

    15 septembrie 2020

    Nici să fi înviat Spiru Haret nu s-ar fi discutat atît de mult despre școală. Coronavirusul a trezit-o un pic la realitate. A pălmuit-o, cît să clipească mirată, și a […]

Cele mai citite