În 1990, anul unificării Germaniei, Günter Grass ține un jurnal cu de toate. Politică, istorie, grădinărie, bucătărie, multă băutură, literatură, desen, familie și, în primul rînd și peste tot, el însuși. Face să citești ghiveciul ăsta, doar pentru că e scris de Grass? Încerc să uit de slăbiciunea mea față de el și de curiozitatea pe care mi-o stîrnește fiecare carte a lui.
Cunosc oameni care nu-i suportă stîngismul. Și pe bună dreptate, fiindcă, uneori, celebrul Grass – Premiul Nobel și nenumărate altele! – e de un partizanat politic vecin cu orbirea. Dar spre deosebire de alții de pe la noi, neamțul măcar nu se ascunde în spatele principiilor. Așa crede el și chestia asta i se pare cel mai tare argument posibil. Îl vezi întrebîndu-se, din cînd în cînd, dacă permanenta lui atitudine de Gică Contra n-a devenit un reflex care-l împinge să apere și cauze îndoielnice. Fiindcă, admite Grass, nu totdeauna cel mai slab are dreptate. N-o fi avînd, dar treaba scriitorului e să țină partea celui slab, nu a celui mai puternic, pe care oricum îl sprijină toți fripturiștii. Pe Grass nu-l deranjează că stînga din RDG a avut legături cu detestabilul Honecker. Își reprimă sila față de un scriitor care l-a turnat la STASI pentru că e, politic, în aceeași barcă cu el. Scriitorul folosește orice prilej pentru a face campanie electorală stîngii redegiste, chiar dacă bănuiește că va pierde alegerile. Scrie articole partizane pe care le trimite preventiv la mai multe ziare, ca să nu fie cenzurat. Călătorește mult și, printre picături, face planuri pentru o carte nouă. Cînd ajunge în vreuna dintre casele lui din Germania sau din Portugalia gătește pentru familie și pentru prieteni, desenează și se pregătește de plecare. Încasează cecuri, se ceartă cu editorii, bea mult, deplînge sincer soarta săracilor și a Irakului atacat de americani, uitînd de invazia irakiană în Kuweit. Suportă, plictisit, o operație de hernie pe care aproape că n-o bagă în seamă. Ceea ce-l preocupă în spital e să descopere dovezi că dreapta din Germania a cîștigat alegerile prin fraudă! Și spre sfîrșitul anului începe să scrie la noua lui carte. Cum e, însă, cu jurnalul lui, merită? Asta încercam să vă spun, că merită sută la sută
* Günter Grass, Între Germania și Germania, trad. Ruxandra Hosu, Ed. Polirom, 2012.
