Ce așteaptă istoricul de la o lume tot mai belicoasă

Oricum ar da-o omenirea, istoricii nu șomează niciodată. În timp de pace, sînt chestionați despre războaiele trecute. La vreme de război, aceiași istorici sînt întrebați cine va cîștiga conflictele în desfășurare. Altminteri, lumea face cam aceleași lucruri ca pe vremea cînd domicilia în peșteri. Doar că și-a mai diversificat îndeletnicirile, încît azi istoricii vorbesc și despre ADN, nu numai despre suflet, iar mai nou despre Inteligența Artificială, la concurență cu povestea Golemului și cu cele ale primilor roboți humanoizi inventați de romancieri pe vremea cînd oamenii de știință serioși își asigurau contemporanii că androizii sînt și vor fi totdeauna o absurditate.

Titlul belicos pe care l-a pus Adrian Cioroianu volumului său spune multe despre ceea ce-l interesează pe cititorul român de istorie, fie că e vorba de reviste, fie despre cărți. În Noul Război Mondial…apar laolaltă articole publicate de Cioroianu prin reviste și aduse la zi. Autorul constată, de altfel, că trecutul, chiar și cel îndepărtat, se schimbă pe măsură ce aflăm noutăți despre el, asta în afară de istoriile intenționat mincinoase, cele scrise la ordinul puternicilor zilei. Republicate în carte, toate aceste articole capătă o adîncime pe care nu le-ai fi bănuit-o la vremea cînd apăreau în Dilema (veche), în Historia ori în Lettre Internationale sau pe blog-ul cotidianului Adevărul fiindcă ceea ce în periodice erau comentarii recente la vechi întîmplări ale istoriei sau la evenimente recente cu importanță istorică, în volum devin piese ale unei narațiuni în care personajele principale dau o nouă luptă cu timpul și cu propria lor istorie.

De ce și-a început cartea Adrian Cioroianu cu un text despre Nicolae Ceaușescu? Istoricul nu face parte din garda protocroniștilor care scriu și azi elogios despre „marele conducător“ pentru a se mai spăla de laudele nerușinate pe care i le-au adus în cărțile de omagii, în plină criză. Jurnalistul din Cioroianu a remarcat însă că un articol despre Ceaușescu stîrnește azi un interes real și printre cei care nu plîng după el. Adică printre cei ce constată că relele făcute de Ceaușescu îi supraviețuiesc și după mai mult de trei decenii de la sfîrșitul lui fizic. Rele trecute azi de politicienii populiști în contul faptelor sale bune. La rîndul său, istoricul Cioroianu se străduiește atît de mult să scrie sine ira et studio despre N.C., încît pe alocuri exagerează în bine în încercarea de a ține onest tirizia în portretul pe care i-l face. De aceea, poate, istoricul îi crede pe foștii miniștri și pe acei apropiați ai lui Ceaușescu care îl laudă pentru inteligența lui. Ce puteau spune despre N.C. un Ștefan Andrei, fostul lui ministru de Externe, sau Adrian Păunescu, poetul de curte nr. 1 al lui Ceaușescu – Ștefan Andrei, că a făcut politica externă a unui prost? Iar Păunescu, că l-a lăudat pe un semianalfabet? Deci Ceaușescu era inteligent, cum să recunoască ei că primeau ordine de la unul care avea doar memorie bună și o viclenie țărănească dobîndită la Scornicești?

Mult mai interesantă mi s-a părut seria de texte despre regii și reginele României, cu o convingătoare și probată reevaluare a regelui Ferdinand. Cioroianu îi scoate în față regelui calități despre care nu se vorbește: cultură mult peste medie, pe care Ferdinand prefera să n-o exhibe ca să nu-și intimideze interlocutorii, o agerime a minții care l-a ajutat să se acomodeze în România pe care n-o cunoștea și un bun-simț de om cumsecade și democrat pînă în vîrful unghiilor.

Bunul-simț și moderația sînt și trăsături ale autorului Noului Război…; pe Cioroianu îl contrariază excesele de toate soiurile și, cum nu vrea să fie cool, s-ar putea să nu fie pe placul cititorilor mai tineri pe care i-ar atrage titlul cărții sale.

Adrian Cioroianu, Noul Război Mondial al vechilor orgolii (în care vom cădea cu toții prizonieri). Fișe de istorie și geopolitică despre păci și războaie, dictatură și democrație, Rusia și Iran, fosta Iugoslavie și viitorul apropiat, Editura Curtea Veche, 2024.