Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ce-au pățit londonezii în anul diavolului

Zoom Ce-au pățit londonezii în anul diavolului

În timpul ciumei care a lovit vesela Anglie pe vremea lui Samuel Pepys, cel cu jurnalul, o parte dintre medicii londonezi a întins-o la țară. Altă parte au murit, iar cei rămași au stabilit prin observațiuni empirice cîteva măsuri de contracarare a epidemiei. Casele bolnavilor trebuia să fie văruite pe dinăuntru înainte de a fi locuite din nou. Altă măsură de sterilizare (cuvînt care nu exista pe atunci) era afumarea caselor și a hainelor rămase de la morți. Ușile caselor în care existau ciumați erau însemnate cu o cruce și bătute în cuie. Medicii credeau că ciuma se răspîndea prin aer, așa că purtau niște mantale lungi pînă în pămînt, măști de piele care aveau un fel de clonț încovoiat ca al păsărilor de pradă și mănuși. Precursoarele combinezoanelor, ale măștilor și mănușilor chirurgicale. Recomandările doctorilor erau ca lumea să ducă în buzunare niște săculeți cu un amestec de plante puternic mirositoare, ca să țină ciuma la distanță.

Tratamentele propriu-zise mai rău făceau. Medicii incizau cu niște cuțitașe bubele purulente ale bolnavilor, apoi le ardeau cu fierul roșu. Însă cum boala avea evoluție rapidă – ciumații mureau cam după trei zile de la apariția primelor semne –, doctorii nu prea apucau să-și folosească cuțitașele. Pepys și-a trimis nevasta la țară. El a rămas la Londra și scria cu jale în jurnal că străzile erau pustii și că prăvăliile se închideau una după alta. Pepys se ducea zilnic la serviciu – avea o funcție importantă în administrarea flotei regale. Mare băutor și afemeiat incurabil, diaristul suferea că nu mai putea intra în cîrciumi și nu se mai întîlnea cu prietenii să bea vin și să facă muzică. Teatrele se închiseseră, alt motiv de suferință pentru Pepys. Cît despre femei, nici vorbă. Prostituatele căpătaseră reputația că răspîndeau boala, încît cele care nu mureau de ciumă sfîrșeau răpuse de foamea șomajului.

În 1666, an pe care astrologii îl considerau aducător de nenorociri căci conținea numărul diavolului, ciuma ajunsese la vîrful vîrfului, apoi începuse să dea înapoi. Cei plecați la țară, plictisiți de lipsa distracțiilor, începuseră să se întoarcă la Londra, urmînd exemplul regelui și al curtenilor săi. Cînd a început toamna, în noaptea de duminică 2 septembrie a izbucnit incendiul în care aveau să ardă peste 13.000 de case și 86 de biserici printre care și catedrala Saint Paul, bursa și cîteva pușcării.

Primarul orașului nu ia măsuri să izoleze focul fiindcă proprietarii caselor care ar fi trebuit demolate nu erau acasă. Pepys, care se suise în Turnul Londrei să vadă cum stă treaba, s-a dus la rege și i-a spus că e groasă. La sfatul său, Carol al II-lea preia conducerea operațiunilor – nu mai părăsește orașul ca la ciumă și devine astfel pompierul-șef al Londrei. A fost o lovitură de imagine care avea să-i readucă simpatia tuturor, chiar și a republicanilor. Energicul Pepys nu rămîne nerăsplătit. Avansează rapid în funcție, capătă onoruri și bani, iar nevastă-sa îl prinde pipăind o slujnică sub fustă.

La sfîrșitul incendiului care a ținut șase zile, ciuma a fost a cincea victimă a focului în care s-a înregistrat moartea a patru persoane.




Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
Editoriale