Să fim scurți și cuprinzători: ascuns bine prin programul BBC Knowledge, am dat peste un cetățean cu un talent veritabil în materie de documentare. De profesie britanic (și asta fie pentru că e fiul unui franco-canadiano-italian, fie pentru că s-a născut în Singapore), Louis Theroux a decis că producțiile imbecile gen Discovery chiar au valoarea unei mese consumate în ajun și, prin urmare, s-a apucat de treabă.
Lista producțiilor e lungă și nu își are locul aici. Mă opresc deocamdată asupra a două dintre ele, legate atît tematic, cît și cu niște cătușe de bun-simț. Prima, realizată în celebra casă de băieți ageri San Quentin, a fost numită, nimeni nu știe de ce, Behind Bars. Bine, veți spune, dar și pușcăria e tot pentru oameni, deci nu poate fi chiar atît de rău acolo. Rău nu, dar oribil, cu siguranță. De la neonaziști de bun-simț (dacă gramatica suportă asemenea alăturare de termeni) la ticăloși demenți și, în final, la specialiști în munca de echipă la viol, toți se dovedesc a fi niște inocenți. Asta judecînd după inocența cu care explică toate sinistritățile devenite tradiție după zidurile dantelate cu sîrmă ghimpată.
A doua, mutată sub soarele Floridei, a preferat numele de scenă Miami Mega Jail și are o abordare puțin diferită. Nu mai avem de-a face cu niște dujmani ai poporului, ci cu niște cetățeni care își așteaptă condamnarea. Nu pentru că ar fi vinovați, ci pentru că așa e sistemul american. Dar mai bine să dăm cuvîntul unuia dintre ei: „Deci aici e simplu, intri în celulă, sigur te ia careva la bătaie. Azi, mîine, săptămîna viitoare, garantat te bați pentru statut”. “Deci, dacă eu aș ajunge aici, m-ai bate?” “Nu zic neapărat că eu, dar cineva te va bate.” “Tu mai ai mult de stat aici?” “Nu, că vor să-mi dea pedeapsa capitală.”
Am vazut primul documentar. E ca si cum cineva s-ar duce la Zoo si animalele ar putea vorbi. Nu vreau sa par rasist, dar nu e corect sa pui ratustele cu tigrii in acelasi tarc.