Ce treabă putea avea Seianus, omul de încredere al împăratului Tiberius, executat tocmai cînd puterea lui ajunsese mai mare decît a împăratului, cu răstignirea lui Iisus din Nazaret cîteva luni mai tîrziu? În Preludiul cărții sale, James Lacey, care a servit ca infanterist timp de doisprezece ani în armata Statelor Unite, înainte de a se dedica în exclusivitate istoriei, răspunde la această întrebare într-o singură frază: „Dacă Seianus nu ar fi fost executat, foarte probabil că nici Pontius Pilat nu ar fi ordonat executarea lui Iisus“. Titlul de thriller nietzschean al volumului nu e metafora unui ateu cinic, nici a unui credincios disperat (ca Nietzsche însuși) că s-a stricat lumea, ci o propoziție care nu vrea altceva decît să consemneze un fapt istoric. Și, spune autorul acestui eseu, rostul cercetării sale despre viața lui Iisus e de a răspunde acelui grup de istorici, „restrîns, dar semnificativ“, pentru ale căror opuri au fost defrișate păduri întregi și care sînt convinși că Nazarineanul ar fi un personaj inventat, la fel, prin urmare, ca și Noul Testament.
Lacey procedează metodic și cît se poate de documentat, ca în istoriile sale militare, pentru a reduce la absurd argumentele savanților care contestă că Iisus ar fi existat ca persoană fizică sau care cred că evangheliștii înșiși n-ar fi fost autorii textelor care li se atribuie.
Cum despre copilăria lui Iisus nu se știe mare lucru, Lacey se ocupă mai mult de evangheliștii care au scris despre ea, de Iosif dulgherul și de soția lui, Maria. Cercetînd documentele vremii, autorul ajunge la concluzia că Iosif n-ar fi fost un dulgher sărac cum e prezentat îndeobște, ci un antreprenor în construcții care a făcut avere în perioada marilor construcții ridicate din ordinul lui Irod în mai tot regatul. Astfel că Iosif ar fi avut destui bani pentru a plăti studiile copilului Iisus și pentru a-l trimite apoi în Egipt.
În privința evangheliștilor, miza e dublă. 1) de a dovedi că cei patru, Matei, Luca, Ioan și Marcu, sînt autorii textelor din Noul Testament. 2) de a cerceta dacă evangheliile lor sînt demne de încredere. Istoricul pune la bătaie pentru asta autori contemporani cu evangheliștii, dar și cele scrise ceva mai tîrziu de episcopi ale căror lucrări nu pot fi puse la îndoială. Apoi, ca să ajungă la Seianus, puternicul șef al gărzii pretoriene și omul de încredere al împăratului Tiberius, și la Pilat, procuratorul roman al Iudeei, Lacey face o lungă incursiune în istoria Imperiului Roman înainte și după ce Senatul l-a ales împărat pe Tiberius. La fel procedează istoricul și cu regatul Iudeei sub Irod cel Mare, cel devotat Romei, și sub urmașii săi la tron, pînă la înăbușirea revoltei evreilor împotriva Romei și la distrugerea punitivă a templului lui Solomon de legiunile imperiale, înainte de a scrie despre ultimele zile din viața personajului său.
În cartea sa, Lacey împarte istoria Săptămînii Mari în capitole cu titluri cît se poate de sugestive: „Reconstituirea ultimei săptămîni din viața lui Iisus“, „Procesul lui Iisus“, „Pontius Pilat: ce știm despre el“, „Iisus la judecată“, „Ce s-a întîmplat după“. Accentul cade pe proces și pe rolul jucat de Pilat în judecarea acuzatului. Din cauză că a fost numit guvernator al Iudeei de Seianus, cel executat, Pilat nu e slab sau șovăitor: vrea să-i arate lui Tiberius că e demn și de încrederea sa. Așa că dă curs cererii mulțimii agitate din curtea palatului lui Irod, ca Barabas să fie cel grațiat, nu Iisus, care l-a făcut pe marele preot Caiafa să-și rupă hainele în semn că Nazarineanul ar fi fost vinovat. Cît despre ceea ce s-a întîmplat după răstignire, Lacey scrie: „Poate că învierea nu s-a petrecut în realitate, dar atunci istoricii trebuie să explice faptul că mai multe dovezi din acea epocă atestă că evenimentul a avut loc, mai multe decît avem în privința a mai tot ce se știe despre lumea antică. Doar faptul că din punct de vedere medical este imposibil să învii din morți îi împiedică pe istorici să introducă în cărțile de istorie învierea lui Iisus“. Curată epifanie, nu?
James Lacey, Anul în care Dumnezeu a murit, Isus și Imperiul Roman în 33 d.Hr., traducere de Cristina Michaela Tache și Gabriel Drăghici, Editura Polirom, 2026.
1.164 de vizualizări
