Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ce nu ne mai interesează

Zoom Ce nu ne mai interesează

România e locul în care orice problemă fie trece de la sine, fie e acoperită cu rahat, fie i se pune perna pe față, fie, pur și simplu, se tace pe seama ei într-un mod asurzitor.

Exemplu, „evenimentele“ din 10 august 2018. Cumva aceeași Românie, am zice, România de azi, doar că raportări cu totul și cu totul diferite. Ceea ce atunci aveai impresia că taie în jumătate trupul atrofiat de minciună al țării, azi e un fel de notă de subsol la multele securisme ale istoriei recente.

Comunicatul Comunității Declic spune: „O nouă expertiză tehnică din dosar, realizată de specialiști din cadrul MApN, arată că jandarmii au folosit împotriva propriilor cetățeni grenade care aveau capacitatea de a exploda și de a produce răni deosebit de grave“. Membrii Comunității Declic anunță că vor veni în Piața Victoriei, pe 10 august, pentru a cere justiție pentru victimele abuzurilor jandarmilor din 2018.

Cât de departe par toate acestea de noi, de agenda zilei, de discuțiile publice, de orice bulă din orice rețea. Pentru presă, trecutul nu mai există. Recent sau nu, dincolo de ziua de azi e întuneric. Presa de azi comemorează din când în când, aniversează, de multe ori ceea ce ar trebui comemorat, dar astea sunt deja amănunte, însă un lucru e limpede: nu mai trăim în nici o istorie, ci în diverse supradoze de prezent, tratate isteric, partizanal, iar în final cu uitare.

Contribuie banii partidelor la asta, contribuie toți acoperiții, contribuie dispoziția noastră de-a fi proști la infinit? Probabil, toate.

Citeşte mai multe despre:

4 comentarii

  1. #1

    nu probabil, sigur…

  2. #2

    Dac-ar fi făcut ce-a făcut într-o altă țară, în care bărbații poartă c*aie, Diliul în pijama n-ar mai fi ieșit pe stradă. Nici el, nici neamul lui.

  3. #4

    Mai bine aruncau cu kkt ca manifestantii….

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Istorii corecte politic
Banner Petry
La Provincia
Carne de pui La Provincia
Editoriale
  • Capra contemporană

    23 iulie 2024

    Capra mănîncă trandafirii grădinilor municipale ronțăie tramvaiele ca pe morcovii cruzi nu pleacă dimineața la birou nu citește gazeta de seară dezbracă stîlpii de telegraf ca pe duzi ignoră semafoarele […]

  • Șoșoannis

    22 iulie 2024

    Competiția pentru daune de imagine aduse României a intrat în faza ciclismului. Iohannis, care deținea autoritar tricoul galben, e urmărit îndeaproape de Șoșoacă. Enorma femeie pedalează tare și recuperează din […]

  • Perinitza

    16 iulie 2024

    Îmi pun urechea la pămînt. Simt vina: aud cum se scumpește motorina. Un domn mi-așază, în genunchi, batista. Îmi vine să îl strig pe Burebista, că perinița el a inventat-o […]

  • Coaliția Nicu și Roboțel

    15 iulie 2024

    O nouă dihanie politică își ascute ghearele, gata să înșface România de beregată: tandemul Ciucă-Iohannis. Fioros prin ambiție, comic prin aerul de desen animat. Iohannis l-a luat pe Ciucă la […]

  • O, torna, torna, fratre

    9 iulie 2024

    O, torna, torna, fratre, întoarce-te din moarte, că maica o să-ți simtă-adierea de departe și-n frigul bănuielii o să-și sfîșie șalul, văzîndu-mă călare și-n locul tău doar calul. O, torna, […]

  • Pe culmile nerușinării

    8 iulie 2024

    Nici de data asta, la fel ca în multe alte dăți, nu vor fi dezbateri. N-au fost la prezidențialele trecute, n-au fost la europarlamentare, n-au fost la locale, la Primăria […]