Arad – Oraș relativ mare din vestul țării, care se distinge prin faptul că nu e nici Cluj, nici Oradea, nici Timișoara. Singura urbe cu aceste caracteristici mai e Satu Mare, dar Arad se deosebește de aceasta prin faptul că nu e nici Satu Mare. Orașul se afla inițial mult mai la est, dar a fost cărat în aval de râul Mureș, în timpul unei inundații. Legenda spune că locuitorii au încercat să ajungă atunci cu oraș cu tot până în Ungaria, dar s-au blocat cu localitatea într-un mal de pământ și acolo au rămas.
Brad – Numele provine de la Bradley, un american care a ajuns pe aceste meleaguri și a fost jefuit de niște golani pe strada principală a orașului, în timp ce încerca să schimbe niște valută.
Târgoviște – Fosta cetate de scaun a Țării Românești. Cea mai importantă atracție turistică a orașului e Turnul Chindiei, numit așa pentru că era singurul loc de unde puteai să urmărești meciurile echipei de fotbal locale fără să cumperi bilet.
Băicoi – Denumirea provine de la o greșeală de scriere din secolul al XVI-lea, prin care s-a omis o virgulă, iar apoi și un spațiu.








Ref Arad, partea hazlie e .ca in ungureste Oradea se cheama Aradul Mare (de fapt Varad-urbe, Varad si Nagyvarad).