Americanii, cu care ne place să ne comparăm și cînd e cazul, și cînd mai ales n-ar fi, au și ei presă tabloidă. Multă. Dar au în continuare și ziare serioase. Nu mai au ele tirajele de altădată, dar n-au ajuns în situația să dea redacțiile din colț în colț că nu le mai cumpără lumea produsul de la chioșcuri. Chestia asta e valabilă și prin Evropa. Cultura ziarului pe hîrtie se păstrează, chiar dacă net-ul a dus peste tot la scăderea, uneori nasoală, a tirajelor. La noi, ziarul pe hîrtie a ajuns să aibă tiraje care încap într-o roabă. Vorbesc de ziarele cu pretenții de seriozitate. Că și ele se furajează din lucerna tabloidelor de scandal, asta e altă poveste.
Ce face însă presa mainstream a americanilor de izbutește să-și păstreze cititorii, în ciuda net-ului? Își vede de treaba ei, care e alta decît a televiziunilor și a radiourilor. Adică publică și articole de analiză, în afară de ultimele știri, la care n-au cum să aibă aceeași viteză în print ca televiziunile și ca posturile de radio, plus site-urile de știri de pe net. Iar în campaniile electorale nu încearcă să-și păcălească cititorii, făcînd pe echidistantele, ci recunosc din capul locului pe cine susțin, străduindu-se însă să prezinte cinstit întreg tabloul, the big picture.
Or, la noi, ziarele au simpatii „sub acoperire”, adeseori în funcție de politicienii cu care au bătut palma patronii, înainte sau în timpul campaniei, încît cititorii lor se simt, pe sfînta lor dreptate, trădați sau driblați de ziarul lor. Și nu-l mai cumpără. Cazul cel mai flagrant e cel al României libere care, din cotidianul cel mai citit din țărișoara noastră, a ajuns să falsifice cifrele de audiență, după ce a ajuns în proprietatea lui Adamescu cel bătrîn, azi răposat. Nici piruetele Adevărului n-au scăpat netaxate de cititori, asta încă de pe vremea lui Dumitru Tinu.
Cîți dintre cititorii de ziare își mai aduc aminte, însă, de Tineretul liber, fosta Scînteia tineretului, care pe vremea lui Ceușescu era al treilea ziar din România și care ar fi putut, după cutremurul de la Revoluție, să scape mai ieftin decît fostul ziar Scînteia, care mai întîi a fost rebotezat Scînteia Poporului, apoi și-a luat numele de Adevărul, ziarul social-democrat al lui Constantin Mille, fondatorul său? Tineretul liber a dispărut pentru că nu și-a găsit la timp o identitate convingătoare, pe stînga sau pe dreapta, cu care să defileze.
Cum-necum, fosta Informația Bucureștiului, care după Revoluție și-a luat numele de Libertatea, de unde în primii ani de după 1989 părea să nu-și mai găsească rostul, s-a transformat într-un tabloid care treptat, după ce și-a schimbat cititorii, a avut o perioadă de glorie, cu fata de la pagina 5 și cu alte asemenea cîrlige pentru cititori bătrîni, masturbatori.
Nou apărutul Cotidianul al lui Ion Rațiu, primul ziar scos de o persoană particulară, în condiții tipografice impecabile, ar fi avut toate șansele de a se impune ca primul ziar cu patron din România, dacă primul său editor, Doina Bâscă, nu l-ar fi folosit ca vehicul de presă polemic în rivalitatea dintre Rațiu și Coposu, atacîndu-l pe Coposu. Atunci tirajul Cotidianului s-a prăbușit. Și nici după ce Rațiu i-a adus la conducerea ziarului său pe Dan Diaconescu și apoi pe Ion Cristoiu, ziarul n-a avut o soartă mult mai bună. Nici măcar marea încercare de revitalizare a Cotidianului de echipa de la Academia Cațavencu n-a funcționat mult mai bine.
Deși, în lumea presei, Cotidianul trecea drept cel mai bun ziar care apărea în România, cititorii nu se înghesuiau la chioșcuri să-l cumpere. Asta poate și din cauză că Ion Rațiu, sfătuit prostește, a dat ziarul pe mîna unor directori care au dus Cotidianul pe căi lipsite de viitor și din care cititorii nu înțelegeau ce vrea acest ziar. Să fie o publicație populară sau una populistă? Or, încercarea Academiei Cațavencu de a face din Cotidianul o publicație high qualitity n-a funcționat din pricină că cititorii de ziare nu erau dornici să înțeleagă faptul că, în noua sa formulă, garantată de Academia Cațavencu, Cotidianul era un ziar care își permitea să renunțe sinucigaș la publicitate pentru a-și informa cititorii, ba chiar să-l atace și pe noul proprietar al ziarului, SOV. Ce vremuri!
