În fiecare an, în faţa Primăriei din Viena se organizează tăticul, mămica, bunicul şi purcelul tîrgurilor de Crăciun. Cu doar 130 de căsuţe de lemn, adică o adunătură de tarabe, piaţa aduce anual 3.000.000 de vizitatori (adică de unici, pentru ăia de pe online) şi, implicit, o găleată de bani la bugetul local. La aceste ultime cuvinte a tresărit şi primarul Sorin Oprescu care, după ce a bătut recordurile cu cîrnaţii, salatele şi Moşii Crăciun, vrea ca anul ăsta să depăşească şi recordul mondial la cele mai multe tîrguri de Crăciun dintr-o capitală europeană. Sînt atît de multe tîrguri de Crăciun încît am putea să facem un tîrg de tîrguri. Ai 100 de metri pătraţi liberi într-un colţ din Capitală? Bang, fă repede un tîrg pînă nu face cineva o şaormărie!
Aş vrea să zic că pieţele acestea au apărut ca ciupercile după ploaie, dar adevărul e că ciupercile după ploaie apar ca tîrgurile de Crăciun în Bucureşti. De departe, cel mai mare este cel de la Universitate, numit atît de neaoş „Bucharest Christmas Market“. Sigur, dacă treci intersecţia mai dai de alte două tîrguri pe o rază de 200 de metri, dar ăsta rămîne cel mai impresionant.
Am avut ocazia să mă înghesui mai multe seri la rînd printre cei 70% bucureşteni prezenţi acolo şi mi-a plăcut să văd că se vînd din plin produse tradiţionale precum kürtos kolacs şi Bratwurst, iar locul are un miros specific de Crăciun, de macrou prăjit, a cărui sursă n-am detectat-o încă.
Prima concluzie pe care o trage orice român e că, la ce scoruri afişează producătorii ăia, poţi să-ţi bagi picioarele în ele de eco sau de bio. La un preţ de 25 de lei borcanul de gem, parcă nu ţi se mai par E-urile de la dulceaţa din supermarket aşa de rele. Dacă n-ar fi spiritul Crăciunului care să te îmbie şi să te vrăjească, ai fi tentat să zici că ai de-a face cu o mînă de speculanţi nenorociţi. Dar e Crăciunul, aşa că taci din gură şi scoţi banii din buzunar. De altfel, majoritatea oamenilor simpli nu-s atît de fraieri încît să dea 60 de lei pe un kilogram de slănină, fie ea şi de porc alergat în fiecare zi cîte două ore şi hrănit cu cereale sălbatice. Bucureştenii fără dare de mînă vin mai mult să vadă exponatele pe care le au deja acasă, doar că mai scumpe. Cînd vezi nişte cîrnaţi identici cu ăia pe care îi face bunică-ta la un preţ echivalent cu greutatea în aur a porcului, îţi cam vine să te bagi în afaceri.
Ce-i drept, Piaţa Universităţii arată mai frumos cu tîrgul în mijlocul ei. Proiecţiile de pe perete, luminiţele, brazii, colindele şi animatorii te fac să uiţi pentru o clipă că te afli în oraşul în care anual cîţiva oameni mor muşcaţi de cîini. Dar îţi aminteşti brusc, cînd vezi munţii de zăpadă încărcaţi cu rahaţi congelaţi de cîine care se reazemă măreţ de cele trei statui.
Cu toată înghesuiala, cocălărimea şi preţurile mari, tîrgul e chiar mişto ca atmosferă. Şi dacă nu e, poate să devină cu uşurinţă. Cum? Cu alcool, bineînţeles. Fiindcă la tîrg alcoolul se vinde mai convenabil ca turta dulce. Dacă n-ar fi sărbătoare, ai zice că e o adunătură de alcoolici cu frisoane. Găseşti absolut orice îţi pofteşte gîtlejul, doar că în versiunea fiartă: vin fiert, ţuică fiartă, brandy fiert cu suc de mere, ceai cu stroh de 80 de grade, bere fiartă etc. Sînt sigur că pe undeva, pe după colţuri, găseşti şi un boschetar care vinde spirt fiert. Dacă n-ai bani, nu-i nimic! Te apropii de o tarabă de vin fiert şi, la ce trafic de pahare se desfăşoară în faţa ta, te îmbeţi numai de la aburi.
Dacă mergeţi prin Bucureşti zilele astea şi daţi de vreun tîrg care vinde palinca mai ieftin de 18 lei fiola, vă rog să mă anunţaţi şi pe mine, că vreau să-mi fac provizii.
Publicat în Cațavencii, nr. 50, 19-25 decembrie 2012
