La Istoria Limbii Române (ILR) l-am avut profesor în facultate pe Boris Cazacu. Trecuse el de vîrsta pensionării, dar îi funcționa mintea perfect. Și era tobă de carte. Fusese prieten cu marii gramatici ai lumii. Chiar dacă ora la care începea cursul lui nu-mi pica bine, opt dimineața, aveam grijă să nu lipsesc. Bătrînul profesor ne spunea și lucruri pe care nu le puteam găsi în manuale, și ni le povestea cu o vivacitate fără egal. Se îmbrăca în costum, dar uneori, în loc să-și pună cămașa peste izmene, își îmbrăca vizibil izmenele peste cămașă.
Era soțul Tatianei Slama Cazacu, care și ea – brici, pe gramatică. Atunci cînd s-a făcut reforma cu „î” din „a” și cu „sunt”, impusă de Academie, doamna Cazacu a fost din răsputeri împotrivă, cu argumente pe înțelesul tuturor, dar care nu i-au tulburat pe inginerii majoritari din Academia Română, care au exclus-o postum din rîndurile lor pe Elena Ceaușescu, dar nu s-au atins de bătrînul Alexandru Bârlădeanu și de alți venerabili care fuseseră băgați de tineri în rîndul nemuritorilor patriei, ca să vegheze la păstrarea liniei partidului în Academia epurată de putregaiurile burgheze.
Boris Cazacu ne mai scotea și la tablă, pe chestii de gramatică, pentru a fi sigur că știam cu ce se mînca și gramatica pe care urma s-o predăm ca profesori. Cînd întîrziai la curs, nu se supăra dacă intrai în timp ce el preda. „Decît deloc, mai bine mai tîrziu, tinere!” Printre cei care întîrziau mai de fiecare dată erau și doi studenți mongoli. Într-o dimineață însă, profesorul, în loc să-i lase să se ducă undeva în străfundurile amfiteatrului, îi întreabă de una, de alta. Amîndoi, muți: doar dădeau din cap. Pînă la urmă, le smulge el cîteva cuvinte pe românește. Habar n-aveau de limba română. În schimb, știau rusește, dar nici pe-aia bine. Boris Cazacu le-a promis amîndurora că nu vor trece anul dacă la examenul de la ILR, prezidat de el, vor veni la fel de tabula rasa. Ceea ce le-a spus și pe rusește. Cînd Boris Cazacu îți făcea o asemenea promisiune înainte de examen puteai fi sigur că se va ține de cuvînt. Era el om de stînga, dar tocmai din cauza asta te trîntea la examen, din convingeri pedagogice. Sau, cum zicea el, „un dobitoc n-are culoare politică, ci doar pile politice!”.
Nu știu ce-or fi înțeles cei doi din vorbele profesorului, dar, una peste alta, au dat examen cu alt profesor și l-au luat. Erau copiii unor nomenclaturiști mongoli, care voiau să-i bage apoi în diplomație și îi trimiseseră în România ca să învețe și ei o limbă străină. Ca viitori diplomați aveau două însușiri capitale: țineau la băutură și știau să zîmbească politicos. Cum n-am călcat niciodată pe la ambasada Mongoliei, nu știu dacă cei doi n-au ajuns în corpul diplomatic mongol ca știutori de limbă română.
1.816 vizualizări
