Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cel mai bogat om din România a plătit presa să nu scrie nimic despre el

Zoom Cel mai bogat om din România a plătit presa să nu scrie nimic despre el

Eftimie Cărbunaru este cel mai bogat om din România, însă nimeni nu a auzit de el deoarece a plătit întreaga presă să nu-i pomenească numele. Pe la mijlocul anilor '90, el era un afecerist de pluton, care apărea frecvent în ziare. Pe măsură ce averea lui a crescut însă, Cărbunaru a început să dea bani tuturor mijloacelor media, în încercarea de a trece neobservat. 

La mai bine de zece de când s-a retras din viața publică, puțini mai știu cine este Eftimie Cărbunaru. Acum, el are o avere impresionantă, pe care o ține la distanță de ochii publicului și se bucură, în propria intimitate, de avioanele private și de orașele de provincie pe care le deține aproape în întregime.

 

Astăzi am reușit să îl contactăm telefonic, iar asta abia după ce reporterul nostru a pretins că este Gigi Becali, sclavul lui personal. Pus în fața faptului împlinit, Eftimie Cărbunaru a fost de acord să dea câteva declarații, lucru pe care nu l-a mai făcut de pe 24 aprilie 1998.

 

Iată ce a declarat el despre nunta lui Cristi Borcea: "Nu îl înțeleg pe omul ăsta. Ce rost mai are să fii bogat, dacă toată lumea află cât de țăran ești? Practic, Borcea a plătit un milion de dolari ca să se umilească în public. Și eu mănânc uneori sarmale în foi de viță cu sare din Himalaya, dar nu fac mare caz din asta, ca să nu las impresia că sunt un cocalar dependent de admirația celorlalți."

 

Cărbunaru ar mai fi stat de vorbă cu noi, însă avea o zi foarte plină. El ne-a explicat că are de făcut o deplasare urgentă la Botoșani, oraș pe care îl deține în proporție de 80%. 

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Toader s-a făcut băiat mare

    17 septembrie 2019

    Aidoma unui copil fugit de acasă și aciuit în Gara de Nord, Toader Paleologu a fost luat sub pulpană de un drojdier bătrîn și hîrșit în rele, dispus să-l învețe […]

  • Călăreții fără cap

    17 septembrie 2019

    Între pusta maghiară și stepa rusească, pe terenul cu obstacole moștenit de la strămoși, România aleargă, ca un cal deșelat de istorie, să prindă din urmă Occidentul. Singura ei certitudine, […]

  • Votul la fără taxe

    17 septembrie 2019

    79.997 de cetățeni români stabiliți în străinătate s-au înscris fie pentru a vota prin corespondență, fie pentru a solicita să voteze la o secție de votare mai aproape de casă. […]

  • Întoarcerea clasei muncitoare în paradisul capitalist

    10 septembrie 2019

    Dacă-n popor se zice că sula nu știe carte fiindcă la școală a stat tot timpul sub bancă și n-a văzut ce se scrie pe tablă, e clar că noua […]

  • Frăția lichelelor

    10 septembrie 2019

    Scaunul de la Cotroceni, scos la licitație în noiembrie, vine cu un pachet promoțional de putere neagră. Serviciile secrete sînt incluse, pot fi cumpărate practic pe nimic doar păstrîndu-li-se șefii […]

Ultimele articole