Omul informat al viitorului e altfel decât ne-am fi imaginat. Pe la-nceputul anilor 2000, când Internetul abia apăruse la noi și nu ajungea decât cu țârâita, pe conducta de dial-up, credeam că ne-așteaptă, la celălalt capăt al firului de telefon, doar multă informație brută despre lumea în care trăim. A fost o perioadă romantică, în care ne gândeam că informația se găsește în jurul nostru în stare brută ca iepurii sălbatici de la marginea unei păduri. Trebuie doar să-i prinzi și vezi tu pe urmă ce faci cu ei.
Ne-am așteptat ca Internetul și toate interacțiunile sociale de aici
să furnizeze mai mult context pentru fiecare știre pe care o auzim. Și chiar se întâmplă asta. Doar că acel context nu e unul care să nuanțeze, nu e o întreagă lume plină de chestii complexe care se deschide în jurul știrii. E mai degrabă un context ideologic, reducționist. Știrea aia e mereu încă un argument că avem dreptate, indiferent ce părere am avea.
Atunci când dăm peste o informație nouă, când ne ciocnim de o știre dând nas în nas cu titlul ei, impulsul nu e să aflăm mai multe, ci să emitem o judecată din perspectiva a ceea ce știm deja. Legenda spune că nimeni, după ce s-a inflamat în fața unei știri, nu s-a dus să caute opinia separată, ca să vadă și care-s argumentele de bună credință ale celeilalte tabere.
Liniile de forță care leagă informația nouă de contextul ei
sunt unele ideologice și-i fixează locul pe care-l ocupă în lupta dintre bine și rău pe care o vedem acum. Nu e nimic care să nuanțeze, nimic care să ne schimbe convingerile sau să ne facă să vedem lumea altfel decât o vedem deja.
Și, cumva, e normal să fie așa. Evoluția nu l-a modelat pe om ca să cunoască mai bine lumea, ci în primul rând ca să se pună de acord cu oamenii din jurul lui și să coopereze. Faptul că-n chestiuni care țin de științe există o oarecare acuratețe e doar un produs secundar al felului în care ne formăm opiniile. Aici realitatea ne forțează să cădem de acord. Orice opinie care nu poate fi testată empiric, în schimb, devine un bun prilej pentru partizanat și sectarism. E o chestie care nu se vede nicăieri mai clar decât pe Internet. Există oameni de stânga pe care doar faptul complet întâmplător că au prieteni de stânga i-a împiedicat să aibă alte convingeri politice. Altfel, e la fel de multă ură în discursul lor ca într-o diatribă rasistă la adresa imigranților. La fel, există oponenți ai stângii pe care doar proximitatea unor anticomuniști de anii ’90 i-a fixat aici cu simpatiile politice. Există bule pe Internet și nimic din recuzita cu care ne-a înzestrat natura nu ne îndeamnă să ieșim din ele.
