Cenzura, erotismul și echivalentul său alimentar

Cînd a apărut la noi Războiul sfîrșitului lumii, romanul lui Llosa, l-am cumpărat de la Cartea Românească chiar în ziua în care l-a adus de la tipografie dl Savu, șoferul editurii. I-am ajutat pe băieți să ducă pachetele cu cărți în depozit la Florin Iaru și în librărie. Romanul, ditamai cărămida, costa mult chiar și pe atunci, cînd cărțile erau ieftine.

L-am citit, m-a impresionat; era tare peruanul! Dar mai mult îmi plăcuse Mătușa Julia și condeierul, al aceluiași Llosa. În discuțiile noastre de la editură, care uneori continuau la Casa Scriitorilor, Mircea Nedelciu susținea că Războiul… era mai bun decît Mătușa Julia… Eu și Florin, fără să ne fi vorbit, îi spuneam că ne plăcuse mai mult Mătușa… Mircea încerca să ne convingă, argumentat, că Războiul… era o carte extraordinară, una dintre cele pe care le scrii o dată în viață. Amîndoi eram de acord cu el, dar dacă nouă ne plăcuse mai mult romanul cu mătușa lui Llosa?!

Treptat, disputa asta asta s-a lărgit, mai ales că Mircea ținea la lectura profesionistă și ne scotea ochii din cauza asta. „Un scriitor, spunea, citește altfel decît omul de pe stradă!” Florin se îmbățoșa: nu despre asta era vorba! Dar un scriitor n-are și el dreptul să-i placă mai mult o carte mai puțin „elaborată” decît una la care e clar că autorul, același, a muncit pînă i-au sărit capacele?

Cînd ajungeam la partea artistică, Mircea încerca să ne-o taie cu complexitatea formidabilă a Războiului… Noi îl luam cu sclipitoarea lejeritate cu care era scris romanul cu mătușa Julia, care avea și el tot soiul de performanțe tehnice, doar că aici nu simțeai că Llosa transpirase, scriindu-l, cum se simțea în Războiul…  Cum ajunseserăm într-o  situație de „pat”, ca la șah, nu ne-am mai zgîndărit pe tema asta.

Mircea însă făcuse pată pe cenzura de la noi care pe un autor român nu-l lăsa să publice nici măcar cuvîntul chiloți într-un paragraf cu conotație sexuală, în schimb n-avea nimic împotriva  scenelor erotice detaliate din romanul lui Llosa. Aici i-am dat amîndoi dreptate, din ceea ce mai auziserăm de la confrații noștri. Florin l-a întrebat însă pe Nedelciu dacă supărarea lui îi venea de la vreo negociere eșuată cu cenzura sau doar așa, din principiu. Nu asta conta! Dar citiserăm noi în literatura română chestii atît de „pe față” ca în romanul lui Llosa? Ce-i drept, nu citiserăm, de la Răscoala lui Rebreanu încoace. Și asta nu ne dădea de gîndit că cenzorul umbla cu dublă măsură? Că, adică, dădea drumul la scene cu sex din literatura universală, dar se uita preventiv chiorîș la autorii români? Așa o fi fost, dar pînă la scenele erotice mai fără perdea, cenzura tăia scenele din proză și trimiterile din versuri la cozile lungi care apăruseră la măcelării și la alimentare și care n-aveau nimic erotic în ele, decît că transformaseră erotismul știut într-o obsesie alimentară nepermisă.