Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cercetătorii britanici au descoperit că mai există o persoană care dansează ca Gigi Becali

Zoom Cercetătorii britanici au descoperit că mai există o persoană care dansează ca Gigi Becali

Vești bune pentru deputatul PNL George Becali. Cercetătorii de la Universitatea din Bristol au descoperit, într-o comunitate izolată din jungla amazoniană, o persoană care dansează la fel ca el, fără să simtă nicio jenă și fără să se teamă că ar putea fi alungată din comunități de copii care aruncă în ea cu pietre.

Multă vreme, antropologii britanici au crezut că doar Gigi Becali și trei cocoși sălbăticiți din sudul Asiei dansează așa. Descoperirea cercetătorilor din Bristol ar putea da peste cap științele sociale, mulți savanți apucându-se deja să rescrie manualele după care studenții din întreaga lume studiază antropologia.

”Dacă dansul lui Gigi Becali nu este specific lui, ci se întâlnește și la alți oameni, rezultă că tot ce am crezut până acum despre specia noastră e fals”, a declarat liderul echipei de cercetători care a făcut descoperirea. ”Vă mărturisesc că era ușor pentru noi să-l tratăm pe Gigi Becali – am pronunțat corect? – ca pe o anomalie, dar prezența dansului său și la altă persoană face situația foarte delicată. Cea mai sumbră ipoteză, la care nici nu vreau să mă gândesc, este că oricine poate dansa așa dacă petrece suficient timp făcând schimburi ilegale de terenuri cu Armata.”

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Cine a cîștigat în Moldova

    4 noiembrie 2024

    Maia Sandu a pierdut alegerile în Republica Moldova și le-a cîștigat în diaspora. Un comitet al Divinității, cu birouri la Bruxelles, Washington și București, a înclinat balanța în favoarea ei. […]

  • Evoluția visului

    29 octombrie 2024

    Vin sărbătorile de iarnă – unde să ne mai oglindim, cînd scuipătorile și-au înfundat alămurile sub hîrtiile vesele după bunul obicei al struțului care nu mai vrea să știe nimic? […]

  • Show me the money!

    28 octombrie 2024

    Rușii cumpără Moldova pe nimic. Între 15 și 20 de milioane de euro au intrat în buzunarele moldovenilor înainte de vot. Cam atît au estimat autoritățile de la Chișinău, numărînd […]

  • Iisus protejînd lăzile de zestre ale fetelor sărace din Moldova

    22 octombrie 2024

    De mi-aș fi tras cununa de spini mai pe-o ureche și-aș fi dansat cu crucea în ritm de bossa-nova, la Bethlehem lăsîndu-mi zălog doar pielea veche, aș fi plecat să […]

  • Facelifting

    21 octombrie 2024

    O moliciune otrăvită s-a instalat în fișa de sănătate a României. Pacientul aproape că nu mai are puls. Respiră greu. Deasupra lui stă aplecată clasa politică și îl sufocă cu […]

Iubitori de arta