Cine se așteaptă ca în cartea asta să fie vorba despre vreo conspirație mondială urzită de Soros, masoni sau cu vreo ocultă va rămîne dezamăgit la lectură. John Lewis Gaddis e istoric și profesor la Yale, simpatizant al lui Bush junior și unul dintre istoricii care cred că intervenția americană în Irak trebuia să aibă loc, ceea ce îi scoate din sărite pe istoricii care sînt de cu totul altă părere. Gaddis e cunoscut mai ales pentru ceea ce a scris despre Războiul Rece, subiect asupra căruia istoricii se războiesc înverșunat în continuare.
Despre marea strategie pornește de la un vers rămas de la un grec antic: „Vulpea știe multe lucruri, dar ariciul știe un singur lucru mare”. Mai bine zis, de la interpretarea pe care Isaiah Berlin a dat-o acestui enigmatic vers, într-un volumaș celebru despre filosofia istoriei din opera lui Tolstoi. Berlin scrie că ariciul leagă totul de o singură viziune centrală. Vulpea, în schimb, urmărește mai multe scopuri, disparate sau chiar contradictorii. Categorisirea asta a făcut carieră în cercurile universitare, spre încîntarealui Berlin, care totuși n-a aplicat-o și în alte lucrări ale sale. S-a mulțumit să constate că Tolstoi ar fi vrut să fie un arici, adică un tip cu o viziunea unitară, ceea ce n-a izbutit, din pricină că romancierul s-a lăsat dus, în Război și pace, în cele mai vulpești observații despre lume, fiind contradictoriu adică, împotriva voinței sale.
După ce-l ironizează pe Berlin pentru părerea lui că nu poți fi și vulpe, și arici și să trăiești fericit în această combinație, Gaddis ia la rînd personaje celebre ale istoriei, mari strategi cărora le purică faptele sau, după caz, cărțile. De la anticul persan Xerses a cărui uriașă armată a fost înfrîntă de greci, din cauză că ariciul imperial din el n-a fost în stare să prevadă corect desfășurarea lucrurilor, pînă la vulpea cam naivăRobert F. Kennedy, fratele președintelui american, căruia i s-a interzis să-și mai dea cu părerea despre anumite evenimenteistorice,încă sensibile politic, fără să ceară încuviințarea consilierilor lui J.F.K.
Mult pomenitul Alexandru Macedon, cuceritorul care a servit de model multor strategi belicoși de mai tîrziu, e pomenit doar în treacăt în cartea lui Gaddis, prima oară cînd e dezgropat de Octavian August, care l-a omagiat punînd o coroană pe capul împăratului, ocazie cu care a rupt nasul împărătescului cadavru.
Cam ca Plutarh în Vieți paralele, Gaddis se simte mai la largul lui atunci cînd istoria îi oferă strategi care au intrat în conflicte armate. Sau cel puțin de idei. Tînărul și inteligentul Octavian August și cam prostănacul său adversar, Antoniu.Catolicul Filip al II-lea al Spaniei, ariciul care se crede omul lui Dumnezeu pe pămînt, și protestanta regină Elisabeta, o vulpe prudentă care nu voia să fie decît regina englezilor. Napoleon și Alexandru al II-lea, admiratorul celui dintîi, pe care l-a învins mai întîi într-un război al nervilor. Sau,mai spre zilele noastre, Roosevelt și Stalin.
Dintre autorii pe care îi citează des Gaddis, evaluîndu-i și pe ei după aceste criterii zoologice, în afară de Isaiah Berlin, care e mai mult vulpe, fiindcă nu-l deranjează să fie contradictoriu, ba chiar îl amuză, apar în carte Sfîntul Augustin pe post de arici al lui Dumnezeu, Machiavelli în rol de vulpe a principilor și, cel mai des, generalul Carl von Clausewitz, cu celebrul său op neterminat Despre război, care pare opera unei vulpi ce se vrea arici.
Istoricului îi trebuie ceva umor, multă ironie și neapărat o inteligență analitică brici pentru a se preta la un asemenea joc fără să aibă aerul că simplifică istoria de dragul unor ipoteze potrivite să țină trează atenția studenților la seminarii.Căci să-l compari pe Napoleon cu o vulpe care a devenit arici în campania sa din Rusia sau pe Elisabeta I cu o vulpe care poate înveseli un seminar ar putea fi un dezastru într-o carte cu pretenții. Mai ales atunci cînd confrații te pîndesc la cotitură, ca să-ți facă reputația praf. Or Gaddis, care e aici cînd arici, cînd vulpe, are o strategie cîștigătoare în cartea lui despre marea strategie, pe care o lasă deschisă prezenturilor viitoare.
John Lewis Gaddis, Despre marea strategie, traducere de Dan Sociu, Editura Polirom, 2020.
