Dronele iraniene căzute la Ceatalchioi și avalanșa de știri despre războiul din Ucraina au ridicat cota de încredere a armatei române de la 65,4% la 70,5%. E o creștere bazată pe nimic, adică pe dorința de a crede în iluzii. Căci armata română e distrusă sistematic de 30 de ani și e sabotată cu elan proaspăt de doi ani și jumătate, de cînd rușii au invadat statul vecin.
Îi auzim azi pe Iohannis, Ciolacu sau Tîlvăr repetînd, oricînd au ocazia, preocuparea lor pentru securitatea țării, pentru modernizarea și înzestrarea armatei, pentru repornirea industriei naționale de apărare. Dar în fiecare zi în România se petrece contrariul. Industria militară, care la mijlocul anilor ’90 avea 100.000 de angajați, își dă azi duhul, scufundată în paragină, roasă de rugină și de sabotajul mafiot la care e supusă.
Cele aproape 30 de companii de stat care încă agonizează sînt scoase sistematic și deliberat de conducerea politică a țării în afara oportunităților. Orice tentativă de a produce în România echipament militar util, modern și ieftin, orice propunere de implementare a tehnologiilor occidentale în fabricile românești, cu mînă de lucru românească, sînt sugrumate în fașă. Miniștrii și prim-miniștrii invocă opoziția militarilor din MApN, dar în realitate piedicile vin chiar din cercul Puterii. Puterea politică, fie ea de la Cotroceni, de la Palatul Victoria, de la Parlament sau de la Ministerul Apărării vrea doar achiziții. Nu vrea producție internă. Iar achizițiile sînt scumpe, au livrarea peste decenii, generează dependență și vulnerabilitate națională, nu au offset, adică nu aduc investiții proporționale în țară, și risipesc banii de la buget. Dau, în schimb, un anumit sprijin politic extern pentru anumiți oameni politici.
Achizițiile de la partenerul strategic – toate, în principiu, necesare și de neînlocuit – au fost făcute în registrul slugărniciei disproporționate, nu în baza unor necesități naționale imediate, coordonate cu nevoile economiei. Tot așa, cumpărăturile aiuritoare de la capătul pămîntului, din Coreea de Sud, înzestrarea semi-ilegală și prostească a armatei române cu mașini de luptă mai grele decît rezistența celor 5.000 de poduri județene sînt rodul prostiei și corupției. Iar la adăpostul achizițiilor imperative, strategice, cu zece zerouri și livrare la Paștele Cailor, o mafie de generali în retragere extrage comisioane din contracte inutile, a căror singură valoare e prețul umflat.
Industria națională de apărare poate produce, în colaborare cu companii occidentale, tot echipamentul de maximă necesitate, poate acoperi toate găurile reale ale armatei, de la tancuri, puști de asalt și obuziere la corvete, drone și rachete. Fabricarea pulberilor și muniției poate aduce venituri însemnate economiei, iar toată această industrie militară repornită ar putea avea în numai doi ani un impact de peste 15 miliarde de euro, adică 4,5% din PIB. Ar fi un cal de tracțiune viguros, care ar tîrî afară din groapă indicatorii macroeconomici.
La toate astea s-ar putea adăuga și o creștere spectaculoasă a capacității naționale de apărare. Dar, cum ziceam, sînt alte lucruri prioritare. Avem de votat în fruntea țării persoane importante, exact aceleași care au blocat în ultimii ani orice tentativă de a ne moderniza armata și economia.
Si s-ar putea extrage bani si din firmele romanesti producatoare de armament (s-ar gasi modalitati), si atunci am putea avea si o industrie de armament si generali/politicieni cu banutul in buzunar. Dar pentru asta iti trebuie si niste politicieni/generali hoti cu viziune. Si de unde asa ceva?