Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cînd Dumnezeu devine ușor postmodernist

Zoom Cînd Dumnezeu devine ușor postmodernist

Dacă vă plac distopiile, ar trebui să citiți noul roman al lui Tudor Ganea. Distopiile sînt răspunsul în scris la întrebarea pe care ne-o punem din cînd în cînd: poate fi mai rău de atît? Poate! Și încă cum!! În 1948, Orwell a publicat 1984, un roman despre un viitor mult mai rău decît prezentul din primii ani de după cel de-al doilea război mondial, care era departe de a fi roz. Multe dintre lucrurile pe care și le-a imaginat Orwell în romanul lui s-au adeverit cu vîrf și îndesat mai tîrziu. Din această cauză, la noi, romanul irlandezului n-a putut apărea decît după 1990. Sovieticii, în schimb, l-au publicat, spunînd că Orwell dădea în capitalism, nu în socialismul construit de ei.

Tudor Ganea nu scrie distopii politice – cel puțin deocamdată. Și nici nu-și trimite personajele într-un viitor îndepărtat. Catastrofele pe care și le imaginează el sînt imediat după colț sau cel mult un deceniu, două mai încolo. Și dacă, în Cazemata, nenorocirile se întîmplă pe litoral, în Miere, epicentrul lor e într-un apartament din București. Nu intru în amănuntele poveștilor din roman fiindcă asta ar însemna să deșir împletitura textului, de o ingeniozitate pe care vă las s-o descoperiți la lectură.

Nu m-ar mira dacă se va spune că aici Tudor Ganea a luat-o pe urmele postmoderniștilor care demontează convențiile romanului clasic, investigînd cu umor (sau fără) relațiile dintre autorul de hîrtie și personajele sale. Mie mi se pare că mai degrabă autorul nostru ia peste picior caii de bătaie ai postmodernismului, împingînd în grotesc relația dintre scriitor și lumea pe care acesta o ticluiește.

Ganea pare să fi reflectat la trucurile prin care postmoderniștii încearcă să-și convingă cititorii că ei lucrează cu convențiile romanului la vedere, cam ca iluzioniștii care-și dezvăluie secretele în fața spectatorilor. Cu cît e însă mai puțin iluzorie conversația dintre autor și personajele sale decît operațiunile de magie epică prin care clasicii voiau să-și mesmerizeze cititorii, în așa fel încît aceștia să le ia invențiile în serios? Sau prin ce sporește autenticitatea unui roman în care personajele se adresează cititorului, pe deasupra autorului lor, atrăgîndu-i atenția că e victima unei iluzii puse la cale de persoana care le scrie pe ele, personajele?

Tudor Ganea știe că, dacă vrei să te joci cu predispoziția cititorului de a crede povești fantastice, trebuie ca mai întîi să-i dai o probă convingătoare de realism. Ceea ce face și în Cazemata, dar cu atît mai abitir în Miere, unde începe cît se poate de realist, cam ca Ștefan Bănulescu în Cartea Milionarului, doar că personajul pe care-l introduce în scenă, Stelu cel dotat cu un motocultor, se poartă din ce în ce mai bizar la el în sat. Însă în comparație cu uimitoarele fapte diverse pe care le aflăm din presă despre isprăvile țăranului român contemporan, de ce n-am accepta că ceea ce face Stelu cu distrugătorul său motocultor e plauzibil? Asta e, de altfel, partea cea mai tare a romanului, în care situații cît se poate de verosimile o iau razna, dar într-o logică a fantasticului, cît se poate de bine ținută sub control.

Așa îl „crezi” pe Tudor Ganea și atunci cînd trece în fantasticul unor viziuni care te fac să-ți scuipi în sîn, ca personajele lui Bulgakov după ce se întîlnesc cu diavolul în persoană. Cu Miere, Tudor Ganea te obligă să crezi că vorba evanghelistului Ioan, „La început a fost cuvîntul. Și cuvîntul era la Dumnezeu”, face din bunul Dumnezeu primul romancier al lumii, urmat de cei care au orgoliul de a-și închipui că și pe la ei a trecut cuvîntul cu care încep toate.

Tudor Ganea, Miere, Editura Polirom, 2017.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

romania100
Editoriale
  • De ce începe să-mi fie mie rușine de sfînta nerușinare a altora

    19 iunie 2018

    Într-o vreme în care personajele lui Caragiale au evadat din proiect sfidînd legile metamorfozei, nu părem prea zguduiți că Mița Baston i-a luat locul lui Tipătescu, nici că Efimița nu […]

  • Klaus și uz de klaus

    19 iunie 2018

    Săptămîna trecută, un judecător al Curții Constituționale, Lăzăroiu, a fost amenințat. Sună îngrozitor, dar e exact așa cum sună. Consilierul prezidențial Tănăsescu și-a luat concediu și l-a atras în biroul […]

  • Isărescu și sclavii

    19 iunie 2018

    Când au apărut informații despre colaboratorul Manole, în presă a fost embargou ca pe vremea lui Gabriel Oprea. Există suspiciuni mai mult decât rezonabile că Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a […]

  • Războiul de independență se amînă

    12 iunie 2018

    Mitingul PSD, înrămat de Antena 3 și RTV, atîrnă acum pe perete, alături de mitingul #rezist, pictat, de-a lungul unui an întreg, de Digi24, Realitatea TV și HotNews. Sînt două […]

  • Dulăul cu colții pe-arginți

    12 iunie 2018

    “Bătrânii și moldovenii ne vor distruge viitorul!”, spuneau, fără fereală, antipatizanți de toate vârstele ai PSD-ului, înainte de parlamentarele din 2016. Prin urmare, pe locul 1 al listei pentru Senat […]