Încă din cele mai vechi timpuri (prin anii ’30, secolul trecut), omul a știut că Universul e în expansiune. Deci, derulînd filmul înapoi, a existat o “explozie” primordială, Big Bang-ul. Știți: a fost “cea mai mare greșeală” a lui Einstein, care credea că Universul e static și și-a modificat ecuațiile în consecință, a venit Hubble, care a arătat că totul se îndepărtează de noi, cu viteze cu atît mai mari cu cît lucrurile sînt mai departe. Ca punctele de pe suprafața unui balon pe care îl umflăm.
Frumos, da’ existau ceva probleme. Una dintre ele e următoarea: Universul are vreo 13,8 miliarde de ani. Deci, dacă ne uităm în stînga, vedem aproape la 13,8 miliarde de ani-lumină distanță, practic drumul parcurs de lumină de atunci pînă azi. Dacă ne uităm în dreapta, vedem la aproape 13,8 miliarde de ani-lumină distanță. Adică, simplist, între punctele extreme pe care le vedem ar fi vreo 27 de miliarde de ani-lumină. Problema e că și în stînga, și în dreapta, vedem același lucru! Dacă nu vedeți de ce asta e o problemă, ascultați aici: ca să arate la fel, cele două puncte ar trebui să fi fost în contact cauzal. Adică măcar lumina să fi ajuns între ele, în cei 13,8 miliarde de ani. Dar ele sînt la 27 de miliarde de ani-lumină distanță, deci e clar că stînga și dreapta nu puteau sta de vorbă de la nașterea Universului pînă acum. E o problemă extrem de serioasă, și i s-a spus “problema orizontului”.
Soluția a venit, extrem de elegant, în 1980, de la un astrofizician (pe care-l așteaptă Nobelul), pe nume Alan Guth. Dacă-mi terminam doctoratul, mi-ar fi fost aproape bunic, că i-a fost prof de doctorat profei mele de doctorat. Omului i-a venit ideea următoare: dar dacă, într-un timp ridicol de scurt, Universul a crescut ridicol de mult? S-ar fi rezolvat și problema orizontului, pentru că stînga și dreapta ar fi fost în contact direct înainte de super-expansiunea asta, și nu era ciudat că arătau la fel. Și se mai rezolvau două-trei probleme, care de fapt l-au determinat să inventeze teoria asta, a inflației. Că așa i-a spus acestui proces, inflație. Și e mult mai cruntă decît inflația din finanțe, de 3-4% pe an. Cînd am spus ridicol de scurt și ridicol de mult, nu glumeam. Dacă ați crezut că știți ce e aia “ridicol”, habar n-aveați, luați de aici. Ridicol de scurt: de la 10-36 pînă la 10-32 secunde. Adică o parte în 10 urmat de 32 de zerouri dintr-o secundă, după Big Bang. Ridicol de mult: de la dimensiunea unui atom (10-10 m) spațiul a crescut pînă la 100 de milioane de ani-lumină (1024 m). Da, ați remarcat bine (n-ați remarcat nimic, da’ ne prefacem noi! :D): viteza cu care a crescut Universul e lejer mai mare decît viteza luminii. Dar Einstein nu ar protesta: nu e vorba de ceva care călătorește prin spațiu cu viteze mai mari decît cea a luminii. Spațiul însuși a crescut atît de tare.
De ce toată povestea de mai sus? Păi, pentru că săptămîna viitoare am să vă povestesc ce e cu descoperirea de zilele trecute, prin care s-a adus de partea inflației o super-dovadă. Chestie care face inflația mult mai plauzibilă ca pînă acum. Dar despre asta, în episodul următor. Ahh, ce-mi plac sfîrșiturile în coadă de pește!
