Cînd negrul nu-i destul de negru, căcăniul mută și cîștigă

O bună prietenă îmi semnalează o chestiune și ridicolă, dar și dramatică, pornind de la un film, American Fiction premiat deunăzi, la Oscar.

Un autor negru american scrie o carte „ușurică“, dar care nu e destul de „neagră“. Adică nu e despre sărăcie, discriminare, rasism. Pentru că însuși autorul e din clasa mijlocie, are studii superioare și o situație materială bună. Cum să procedeze acum, că volumașul lui are succes? I-ar trebui o biografie nouă, ficțională, astfel încît să provină miraculos din straturile cele mai sărace și mai defavorizate ale populației. Ca să vîndă (are o acută nevoie de bani și a rezolvat subiectul cu multe poncife luate de-a gata din cărticica roșie a activismului social), e musai să accepte că el nu e el.

Omul nu e reprezentativ pentru așteptările prefabricate publicului. Nu e destul de „negru“, nu e destul de specific.

Și de aici vine întrebarea fundamentală: dacă faci parte (să spunem) dintr-o minoritate, e musai să scrii doar despre „problemele“ ei? Dacă ești femeie, trebuie să vorbești musai despre misoginie, viol, inegalitate? Ai cumva interzis la intimitate, visare, iubire, reușită, dezastru, abandon, dacă nu sînt legate de condiția ta defavorizată de femeie? Chiar dacă ție ți-e bine și ai o viață liniștită și îndestulată? Am citit în anumite grupuri ultra-feministe că aceste femei nu merită respectul nostru. Ele sînt niște prințese răsfățate, niște misogine, niște rebuturi ale trecutului. Deși sînt femei, nu merită statutul de femeie. Statutul ăsta ți se cuvine numai dacă ai fost bătută și violată acasă, dacă ai fost urmărită la școală, fluierată și pipăită pe stradă, descalificată la locul de muncă. Merg mai departe. Dacă ești homosexual, ești exclusiv calibrat pe homosexualitate? E musai să fi fost gonit, maltratat, înjurat de familiștii tradiționali? Nu ți-au spart fundamentaliști ferestrele? Păi, nu ești destul de gay, iar dacă ai o poveste istorică, de groază, fantasy, ai zbîrcit-o. Nu îți îndeplinești menirea pentru care ai fost aruncat în lume. Oare mai meriți să faci parte din comunitate dacă ești cumva religios, în ciuda opoziției bisericești oficiale? Dacă ești țigan, destinul tău artistic e legat indisolubil de comunitate? Discriminat, locuind neapărat într-o cocioabă – la Pata Rît ar fi ideal, dacă se poate –, iar dacă nu, ai întinat nobilele idealuri. Și așa mai departe.

Mărturisesc că nu înțeleg.

Mi se pare și limitativ, și discriminator. Mai mult, cred că încetezi să îți aparții pe de-a-ntregul, devii o unealtă (artistică) în slujba unor neica nimeni. Și mai mult, de unde idealul umanist al antecesorilor noștri, egalitate în drepturi, demnitate, dispariția prejudecăților, erau țintele firești, iscate de Declarația Universală a Drepturilor Omului, reprezentau un ideal de pace și prietenie (scuzați citatul), ceea ce se întîmplă acum e un soi de segregare tot mai măruntă, mai capricioasă și mai umilitoare. Pentru toate categoriile de oameni. Dacă te atingi, ești un abuzator, dacă ieși, ești un trădător. Am mai povestit aici cazul unor scriitori americani care și-au modificat biografia, pentru ca producțiile lor să fie apreciate, deși relatau întîmplări care nu le erau, strict, specifice. Adică, pe înțelesul tuturor, oamenii aveau imaginație, dar se temeau că imaginația e moartă dacă nu o împletești strîns cu o biografie minoritară.

Într-un scheci plin de ironie, Ricky Gervais ia în derîdere această împărțire pe genuri, clase, rase, sexe și parasexe, de care nu te poți atinge, dar din care nici nu poți evada. El vorbește de o artistă (albă) care a îndrăznit să-și facă nu-ș’ ce năzbîtie la păr. Ei, aflați că doar pentru că e albă nu are voie. Iar celebrul bucătar – pardon, chef – Jamie Oliver a îndrăznit să prepare un fel de mîncare asiatic, african sau arăbesc. Jar au mîncat comentatorii. Praf l-au făcut. L-au scufundat în oala cu abuz și în căldarea cu rasism.

Ei bine, cu cinicul lui umor, Gervais atacă și cuvîntul care începe cu „n“. Nici el nu a avut curajul de a-l pronunța, ceea ce spune ceva despre presiunea formidabilă la care e supusă libertatea cuvîntului. E vorba de „negrotei“. Nu, albii nu au voie să-l pronunțe. E pericol de moarte. El nu poate fi folosit decît de comunitatea de culoare. E din patrimoniul lor. Ajuns aici, Gervais belește ochii și întreabă cu nevinovăție: Zău?