De multe ori titlul cărții deschide o umbrelă enormă, cît cele de plajă, în timp ce volumul căruia îi dă numele de-abia acoperă suprafața umbreluței dintr-un coctail. La Cosmin Ciotloș, lucrurile stau invers. Titlul aruncă o umbră mică în comparație cu uriașul acoperiș al cărții lui cu multe etaje despre anii ’80 și cei aproape patruzeci care au urmat, în literatură și în viața de toate zilele.
Știind despre autor că e un tip metodic, nu m-am mirat prea tare de cele 460 de pagini ale Cenaclului de Luni. Viața și opera. Și totuși, ce-ar fi putut scrie Ciotloș acolo despre un cenaclu, fie el și un cenaclu interzis, încît să concureze dimensiunile romanelor-fluviu? De fapt, în carte nu se face vorbire doar despre viața și opera acestui animal poetic dotat cu o sumedenie de capete. Criticul care a avut nevoie de 10 ani de documentare pentru această, cum să-i zic, mare reconstituire, după ce dă cenaclului ce-i al cenaclului, ia la rînd viața și opera – mai ales opera! – poeților din care s-a întrupat lunedismul, începînd de la primele lor compuneri citite în încăpătoarea sală de spectacole a Casei de Cultură „Grigore Preoteasa“ pînă la ultimele poezii ale celor care au dispărut și la poezia recentă a celorlalți, cîți mai sînt, cu tot ce-a însemnat și avea să însemne fiecare dintre ei, chiar și cei mai neajutați de talent.
De un mare capitol au parte scriitori care i-au încurajat pe tinerii poeți lunediști și – se putea altfel? – cei ce au atacat cenaclul și pe membrii săi, încă de la începuturi. Pentru asta, Ciotloș a citit periodicele vremii, plus colecția completă a revistei Săptămîna, unde tinerii autori și mentorul lor, criticul Nicolae Manolescu, erau supuși unui tir sistematic, căruia i-au căzut victime atît cenaclul, cît și cel puțin unul dintre membrii săi, Florin Iaru.
Aici autorul face detectivistică amănunțită în căutarea urmelor și, vrînd-nevrînd, scrie pe larg despre Eugen Barbu, socialistul patron de la Săptămîna, care s-a străduit să-i distrugă pe lunediști în grup și la bucată. Inițial, Barbu voia să-i plătească lui N. Manolescu pentru dezvăluirea plagiatului său gros din romanul Incognito. Mai apoi, fiindcă i se năzărise să se apuce de critică și de istorie literară, pentru a-i călca pe urme lui G. Călinescu pe care, extaziat mitocănește, autodidactul Barbu nu-l scotea din „divinul critic“. Ciotloș e dezgustat de strategia răzbunătorului plagiator, dar își păstrează cumpătul, încercînd să priceapă modul de funcționare a fostului elev al școlii de jandarmi care-și băgase în cap să se facă procuror literar și le dresa dosare de infracțiuni estetice și politice tinerilor scriitori pe care-i defăima număr de număr în Săptămîna.
Partea cea mai consistentă și mai bună a cărții tînărului critic e analiza operei optzeciștilor. Cum se zicea pe vremuri, Ciotloș are organ pentru poezie, astfel că vede deosebirile dintre versurile Marianei Marin și ale lui Florin Iaru, sau dintre poezia lui Coșovei și cea a lui Cărtărescu, cu tot cu schimbările prin care au trecut în timp. Cînd are la îndemînă corpul delict, textul, criticul se simte mai în largul lui. Face observații de mare finețe, mai îndreaptă opinii ale altor comentatori, încît îi reușesc portrete vii și convingătoare ale poeziei optzeciștilor. Ciotloș descoperă și legăturile lor cu autorii din generațiile dinainte, dar și influența optzeciștilor asupra poeților de mai tîrziu. Toate astea, criticul le spune fără aprinderi partizane, fără morgă profesorală și fără să se piardă în amănunte. (Din numeroasele note de la sfîrșitul volumului, acest inspirat cicerone al optzecismului ar fi putut scoate o carte separată.)
M-am întrebat și l-am întrebat și pe autor ce rost mai are să scrii un întreg volum despre un cenaclu literar, mai ales că n-a trecut mult timp de cînd a apărut o istorie a Cenaclului de Luni. Că mie Cenaclul de Luni. Viața și opera mi-a stîrnit nostalgii, asta e, la urma urmelor, problema mea personală. Cred/sper însă că cei care descoperă Cenaclul de Luni cu ajutorul cărții lui Cosmin Ciotloș vor pricepe de ce, în ciudații ani ’80, poezia a ieșit în stradă, urmată la scurt timp de cititorii și necititorii ei exasperați.
Cosmin Ciotloș, Cenaclul de Luni. Viața și opera, Editura Pandora M, 2021.
