Și după primul, dar și după cel de-al doilea război mondial n-au lipsit îndemnurile literare la pocăință. Malraux a spus că secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc, imaginîndu-și că religia va fi cea care-i va îmblînzi pe oameni și că, pe căile ei, omenirea își va descoperi vocația pașnică. Or, religia amestecată cu politica a devenit motiv de casus belli și de terorism odios în acest secol.
Georges Bernanos era convins în tinerețe că, în lupta cu Diavolul, omul, fie el și slujitor al lui Dumnezeu, nu poate ieși victorios, căci ceea ce cîștigă slujitorul Domnului în confruntarea cu Satan e pierdut de enoriașii săi. Nu sînt foarte sigur că așa stau lucrurile. Cred mai curînd că un credincios de rînd salvează credința în mai mare măsură decît un slujbaș al lui Dumnezeu, chiar dacă nu-l prea duce mintea la cele sfinte.
Georges Bernanos, catolic fervent, s-a dus voluntar în primul război mondial, deși fusese respins la vizita medicală. Catolicismul său militant l-a făcut probabil să aleagă această cale. Iar ca să nu fie luat la întrebări de republicanii atei de unde i se trage credința, Bernanos s-a declarat și monarhist, ceea ce, în secolul 20, părea mai degrabă o excentricitate.
Malraux, nobilul trecut de partea republicanilor, și-a păstrat și el credința, deși asta era o slăbiciune pentru care putea fi forfecat de Franța atee, într-o perioadă în care stînga franceză părea invincibilă. Fostul simpatizant socialist a ieșit însă în stradă alături de generalul De Gaulle într-o mare procesiune politică, după ce generalul a fost învins în urma protestelor din 1968. Procesiunea avea să-l readucă la următoarele alegeri pe De Gaulle în fruntea Franței.
Pînă atunci, însă, Bernanos, cel întors de pe front, avea să cerceteze lumea credinței din Franța, în anii ’20, într-un roman al cărui succes l-a îndemnat să devină scriitor profesionist. Succesul avea să se țină după credinciosul romancier, care a primit și cîteva mari premii literare. Mai mult, Sub soarele lui Satan a fost ecranizat după aproape douăzeci de ani de la moartea autorului și filmul a primit marele premiu la Cannes în 1968.
Foarte bun psiholog, Bernanos știa să despice în patru firul metafizic al credinței, dar și crizele sufletești prin care trec personajele sale. Mă tem însă că, pentru cititorul de azi, tocmai virtuozitatea sa analitică, desfășurată orgolios pe multe paragrafe, poate fi o piedică în calea lecturii, chiar dacă romancierul își stăpînește impecabil frazele. Bernanos face parte din acea, nu știu cît de fericită, categorie de prozatori care ating perfecțiunea stilistică încă de la debut. Textul sclipește, ceea ce se simte că îi dă autorului o anumită omenească trufie, în pofida umilinței creștine pe care o retorizează.
Marea ipoteză a romanului e că Satan nu mai acționează noaptea, cînd omul devine vulnerabil la întunericul nopții și la eventualele păcate pe care le-ar putea comite nocturn, ci la lumina zilei și în văzul tuturor. Cred că numai cine a trăit coșmarurile diurne ale primului război mondial, cu urmările „satanice” ale atacurilor și contraatacurilor soldate într-o singură luptă cu zeci de mii de morți putea înțelege în profunzime ideea lui Bernanos. Și se pare că au fost destui cei ce au înțeles mărturia lui de supraviețuitor, deși în romanul său e vorba despre o adolescentă care-l ucide pe cel care a sedus-o și despre un preot de provincie care se luptă cu Satan.
Dincolo de toate astea, Bernanos e un moralist, nu ca Stendhal, ci mai degrabă cam ca personajul lui Stendhal, Fabrice del Dongo, care devine preot cu o retorică de succes, deși e victima demonilor care-i dau tîrcoale.
Fără o anumită răbdare pentru romanele de investigație psihologică și metafizică, mă tem că nu veți duce pînă la capăt acest roman.
Georges Bernanos, Sub soarele lui Satan, traducere de Mădălina Ghiu, Editura Polirom, 2018.