Cine n-aleargă, cine n-aleargă, ori e om rău, ori e pe targă!

De când ministerul de resort și federațiile sportive și-au luat mâna de pe sportul de masă, manifestările sportive de amploare au fost preluate, încet-încet, de organizatori independenți, plini de bune intenții și cu nenumărate inițiative.

Societatea românească, a cărei sănătate a fost lăsată de izbeliște de către autorități, societatea ai cărei copii nu mai fac sport în școli, folosind timpul alocat acestuia pentru a fugi sau a se lua la trântă prin mall-uri, ei bine, societatea asta este îndemnată la mișcare prin diverse crosuri, maratoane, curse de biciclete, triatloane și așa mai departe. Nu e rău deloc, deși nu ține locul exercițiilor fizice regulate. Dar…

Desigur, există și un “dar”.

Manifestările astea sportive se întind de la an la an, cresc, se umflă și devin din ce în ce mai populare. De la an la an, din ce în ce mai multe orașe găzduiesc astfel de mișcări de masă și dizlocări de mase. Fiind vorba de un număr mare de oameni, de siguranța lor, de obicei aceste crosuri, maratoane și semimaratoane se desfășoară pe trasee pe care circulația autovehiculelor este interzisă pentru o perioadă de timp dată. Din nou, absolut normal. Măcar câteva ore pe an oamenii au cu adevărat prioritate în fața mașinilor, măcar pentru câteva ore pe an șoferii se pot retrage bosumflați la depou, căci strada nu le mai aparține. Oricum nu le aparținea lor, ci urmașilor urmașilor băieților deștepți care fac asfaltări din bani publici, dar asta e altă poveste. Poveste pe care o lăsăm deoparte, pentru că e timpul să punem “dar”-ul pe i. Iar în acest caz e vorba despre cât de mult pot fi subminate bunele intenții de nepăsare, aroganță și, pe alocuri, nesimțire.

E drept că fără promotorii

acestor manifestări, fără organizatori, fără sponsori, am fi lipsiți de evenimente, sănătatea națiunii, și-așa șubredă, ar fi și mai periclitată, iar lista dezavantajelor poate continua. Doar că asta nu-i transformă pe organizatori nici în dumnezei și nici în deținători ai adevărului suprem, în persoane pe care n-ai voie să le atingi nici măcar cu o floare și cunoașteți, sunt convins, lungul șir de șabloane ce se pot aplica aici. Numai că, din păcate, atât organizatorii, cât și susținătorii necondiționați ai unor astfel de evenimente așa cred: că sunt dumnezeii dumnezeilor și că a deschide gura pentru altceva decât a-i lăuda pe ei și evenimentul este o blasfemie ce trebuie pedepsită prin ardere pe rugul fierbinte al online-ului.

Să luăm drept studiu de caz

maratonul bucureștean de pe 8 și 9 octombrie, anul acesta.

Aflat la a IX-a ediție, Raiffeisen Bank Bucharest Marathon promitea să strângă la start 14.000 de oameni. Mult, dom’le, mult. Cifra este bazată pe numărul de înscrieri făcute înainte de începerea maratonului și pe experiența anilor trecuți. Câți oameni au alergat cu adevărat la acest maraton vom afla, probabil, cu exactitate abia la ediția viitoare, când se va dezmetici echipa de comunicare a evenimentului.

Atâția oameni în mișcare meritau respect și apreciere, precum și un traseu bine asigurat. Motiv pentru care Bucureștiul a fost tăiat de câteva linii însumând aproape 20 de kilometri, iar străzile care s-au nimerit sub liniile respective trase pe hartă au fost blocate, fiind închise circulației auto. Aparent, nu conta, pentru că evenimentul se desfășoară în week-end, atunci când circulația din București este foarte relaxată.

Și, totuși…

când tai Bucureștiul în două, de la bulevardul Nicolae Grigorescu la Eroilor, blocând bulevardul Basarabia, bulevardul Decebal, bulevardul Unirii, bulevardul Mihail Kogălniceanu, toată Calea Victoriei, Calea 13 Septembrie, bulevardul Tudor Vladimirescu, Șoseaua Panduri, bulevardul Libertății, nenumărate piețe publice și aproape o sută de străduțe lăturalnice, ai toate premisele unui mic dezastru rutier.

Dacă la acest blocaj adaugi și o campanie de informare arogantă și insuficientă, dezastrul e garantat. Poate de aia, duminică, 9 octombrie, în București s-a circulat, la orele prânzului, mai rău decât într-o zi de lucru în rush-hour. Spre bucuria ecofililor, care își râdeau în barbă de șoferi sau, uneori mai agresivi, îi luau direct peste picioarele încălțate în pantofi de alergare. Victorie, frați maratoniști, neamul lui Manivelă a fost, din nou, pus cu botul pe anvelope!

Și ar fi fost atât de simplu

să nu se ajungă aici… Căci, dincolo de cei care s-ar fi enervat orice s-ar fi întâmplat, existau, în coloane interminabile de mașini blocate în trafic, și oameni pe care evenimentul în sine nu-i deranja. Dar, finalmente, au ajuns să-i deranjeze exact aroganța, sfidarea și proasta organizare. Parteneriatul organizatorilor cu media a fost atât de slab, încât în ziua evenimentului nici măcar un radio din multele ce emit în București nu-i avertiza pe șoferi că sunt blocate puzderie de străzi și că ar putea folosi cutare sau cutare rută alternativă. Facebook-ul era plin de poze de la eveniment, de selfie-uri și alte îndrăznețe abordări ale artei fotografice, dar nici un post sponsorizat de către organizatori nu atrăgea cu adevărat atenția asupra blocajelor din trafic. Dar astea oricum erau ultimele locuri în care ar mai fi căutat cineva aflat doar în trecere prin București informații în timp real despre trafic. Desigur, există aplicații de smartphone care-ți spun cum e traficul și pe unde s-o iei, dar poate n-ai smartphone. Sau, dacă ai, poate ai luat de bune campaniile alea sociale prin care ți se spune că telefonul și condusul nu merg mână în mână decât spre cimitir. Informarea în timp real, în acest caz, ar fi putut fi asigurată de câteva panouri de 6/4, să zicem, plasate în puncte strategice, astfel încât să nu dai bot de mașină în nas de alergător, la distanță de doar o panglică galbenă. Niște voluntari care să dubleze sau să tripleze firavele și dezorientatele efective ale Poliției Rutiere n-ar fi fost deloc în plus. Anunțuri puse la intrarea în oraș, pentru cei aflați doar în tranzit, i-ar fi determinat pe aceștia să aleagă varianta ocolirii orașului, pe centură, în loc să încerce, în zadar, să-l traverseze.

Soluții, iată, existau,

ba poate ele erau chiar mai numeroase decât puținul enumerat aici. În nici un caz, însă, pe lista soluțiilor nu se afla persiflarea șoferilor, luarea lor în balon, la grămadă, pentru faptul că sunt prea leneși ca să alerge și prea obraznici ca să nu se plângă pe Facebook. E chiar o obrăznicie să te plângi că ai de mers din Drumul Taberei la Fundeni, la spital, iară nu la un grătar. E o obrăznicie să semnalezi că transportul în comun a fost atât de dat peste cap, încât șoferii de autobuze nici măcar nu mai știau pe unde le-a fost deviat traseul și unde naiba pot face stație. Imediat au reacționat fanii maratonului, imediat au dat tuturor cu social media în cap, imediat au sugerat că informarea se ia de pe Facebook, dacă vrei să mergi cu mașina prin oraș, indiferent de motiv, oricât de serios ar fi el.

Ei bine, nu!

Câtă vreme pe lista probelor pentru examenul în urma căruia îți dobândești permisul auto nu se află și smartphone-viteză, câtă vreme pentru a fi șofer nu ți se cere dovada că ai telefon cu IOS, Android sau sistem de operare Windows, câtă vreme nu e obligatoriu să-ți instalezi anumite aplicații pentru a traversa un oraș și a fi, în același timp, pe placul lui Bucurenci, câtă vreme toate acestea nu sunt obligatorii și impuse de lege, atunci n-ar fi rău ca intoleranța și aroganța unora dintre organizatorii de evenimente de masă să mai coboare pe asfalt, printre ambreiaje încinse și nervi întinși la maximum. Da, oameni buni, e nemaipomenit ce faceți, dar ar trebui să lăsați loc pe Pământ și pentru alții. Altfel, în curând, vă veți plictisi atât de singuri în Olimpurile voastre închipuite.

21 de vizualizări