Există în fiecare mall sau complex comercial o zonă care duhnește mai tare decât altele. Într-un clasament general al locurilor puturoase din mall, vine imediat după raionul de mezeluri al supermarket-ului, dar acolo e de înțeles, animalele sunt deja moarte de mult timp și n-au mai rămas din ele decât pielea, zgârciurile și ceva carne. La magazinul de pet-uri, în schimb, animalele sunt încă vii, cu toate că hamsterii pitici îngropați în rumeguș cu picioarele ridicate ar putea sugera altceva.
Poate că magazinele de animale au sens în orașele aseptice din Vest, acolo unde singurii câini pe care-i vezi sunt de obicei mai aranjați decât stăpânii care-i plimbă în lesă. În București e altceva, nu trebuie neapărat să dai 1.690 de lei ca să-ți cumperi un animal de companie. Poți să iei un câine mult mai ieftin, doar cu prețul unei oale de apă pe care ți-o aruncă în cap pensionara nebună de la etajul trei care-i dă de mâncare. Iar rozătoare mici nu-ți mai trebuie, s-ar putea să ai deja. De la ce altceva ar putea să provină căcărezele alea negre pe care le găsești în fiecare dimineață lângă birou? Cum altfel să explici zgomotul frenetic de gheare din spatele caloriferului?
La magazinele de pet-uri găsești animale de care omul încearcă de obicei să scape. Câini, pisici, păsări zgomotoase și foarte multe specii de rozătoare, printre care și respingătorul șobolan alb cu coadă rozalie. Dacă iubitorii de câini ar fi mai puțin superficiali și ar iubi câinii pentru personalitatea lor, nu pentru felul cum arată, ar adopta câini de pe stradă sau de la adăposturi. Ar evita în felul ăsta să plătească 17 milioane de lei vechi, cât costă un pui de Yorkshire Terrier sau de Chihuahua. Hamsterii pitici, ăia aproape morți, pe care-i cumperi practic pentru carcasă, costă 19 lei bucata. Asta înseamnă vreo 500 de lei kilogramul, ceea ce e exagerat, întrucât doar vita Kobe mai face la fel de mult. Singura investiție care are rost, dacă ai vreun conflict cu vecinii și vrei să le faci o bucurie, e o pasăre exotică zgomotoasă, ideală de ținut într-o cușcă pe balcon cât timp ești plecat pentru două săptămâni în concediu.
Dacă un băiat de la țară ar intra într-un pet store, ar crede că-i un magazin părăsit, pe care l-au năpădit șobolanii și în care s-au aciuat niște maidanezi. Dacă e un tip mai gospodar, ar lua o mătură, ar da la o parte tot rumegușul de-acolo, ar împrăștia șoricioaică și ar deschide propriul lui magazin de produse tradiționale, încercând să-i ignore pe boschetarii de la vechea casă de marcat.
Singurul magazin de animale cu adevărat necesar ar fi unul pentru cămătari. E foarte greu să găsești lei, cerbi și urși umblând liberi pe străzile orașului, pe jumătate sălbăticiți. În partea din față a magazinului, ca să-i atragă pe clienți – adică pe copiii de interlopi – ar fi expuși puii de leu, un urs care face antropomorfic cu mâna și doi cerbi cu coarne ample, închiși într-un țarc de sticlă. Când intră în magazin, copiii bat în geamul țarcului ca să le atragă atenția cerbilor și să se joace cu ei, dar cerbii nu răspund, deoarece sunt prea blazați după ce i-au mai mângâiat în ziua aia vreo douăzeci de oameni certați cu legea. Ceva mai în spate, pe niște rafturi înalte, stau recipientele cu mâncare pentru animalele de cămătar, adică saci plini cu datornici și punguțe mici cu degete de la mână. Se spune că leii au pedigree dacă provin din lei care i-au aparținut lui Nuțu Cămătaru.
Publicat în Cațavencii, nr. 15(93), 2013
