Cel mai mic copil din familia lui Tudor Călărașu din Siliștea-Gumești nu era viitorul romancier, cum dă Preda de înțeles în Moromeții, ci Sae, Alexandru în acte, pe care l-am cunoscut în anii ’80, la Bacău. Un om cu umor acid, care fusese treptat tras pe dreapta și din cauza înrudirii sale de gradul I cu romancierul și cu cărțile sale. Sae, care băga de seamă că e urmărit, în calitate de frate al lui Preda, îmi spunea, după moartea acestuia, că simțise pe pielea lui cum privea Puterea de atunci cărțile romancierului.
Şi ceea ce-l scotea din sărite era părerea unora că, dacă era fratele lui Preda, autoritățile avuseseră grijă să-i acorde un tratament special. Că-l tot mutau de colocolo și îl trimiseseră și la mină, în Valea Jiului, era ăsta un tratament special? Sperau cei care-l mutau de la Ana la Caiafa că el o să i se plîngă lui Marin, încît romancierul să se ducă la cei de sus cu căciula în mînă? N-o făcuse și, cînd i se ivise ocazia să se mute la București, rămăsese în Bacăul unde-l dusese serviciul, tocmai ca să nu-l încurce pe Marin, fiindcă era rău de gură și, oricît ar fi fost el de sărac în copilărie, nu tăcea cînd vedea nedreptatea, fie ea și periculos de oficială. Fiindcă sărăcia i-a făcut slugi doar pe cei care aveau suflet de slugi, nu și pe el.
Pentru mine, care am frate, sint rude gradul intii.