Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cît de corecte politic sînt basmele?

Zoom Cît de corecte politic sînt basmele?

Cu oarece umor involuntar, Humanitas l-a îmbătrînit cu vreo 20 de ani pe James Finn Garner în nota care însoțește volumul lui de povestiri. Mi-am adus aminte de acest amănunt fiindcă citisem prin ’95 despre Poveștile corecte politic ale lui Garner în ediția electronică a New York Times și despre performanța autorului de a rezista cu volumul său 64 de săptămîni în pomelnicul celor mai vîndute cărți publicat de NYT. În rest, nota e corectă. Pînă să ajungă scriitor și editorialist, Garner a încercat diverse alte meserii, ba a făcut și stand-up comedy prin cluburi de noapte.

Ideea Poveștilor… e simplă. Se aleg niște basme celebre ce sînt trecute apoi prin furcile caudine ale corectitudinii politice, ca și cum ar fi scrise de cineva care vrea să respecte întocmai acest soi de corectitudine. Rezultatul e de un haz nimicitor. E drept că și corectitudinea politică pare adeseori anume normată ca să stîrnească rîsul, deși e cît se poate de bine intenționată. Dacă-i spui, să zicem, pitic unei persoane adulte de foarte mică înălțime, se cheamă că vrei s-o insulți sau că, și fără să vrei, îi induci grave complexe de inferioritate. La fel, nu-i corect politic să afirmi că Dumnezeu ar fi de sex masculin. Această presupunere defavorizează net și ireparabil sexul feminin.

Alambicul corectitudinii politice intră în funcțiune unde nu te aștepți, pentru a curăța vocabularul de toate cuvintele presupus ofensatoare sau care-i pun într-o situație neplăcută pe cei/cele cărora le sînt adresate. Politețea elementară ne învață însă și fără intervenția doctă a acestei corectitudini că nu se face să-i spui unui pitic că e pitic, unui gras că e gras și așa mai departe. Ceea ce nu înseamnă însă că astfel piticii devin mai înalți ori că grașii se subțiază. În ipoteza cea mai optimistă, și unii, și alții se simt mai bine în pielea lor cînd ies pe stradă sau se întîlnesc la petreceri cu persoane care, din politețe ori din corectitudine politică, nu le aduc aminte că sînt pitici sau grași.

Ce te faci însă cînd, dacă-i spui unei femei că e frumoasă, tipa sau careva din jur te pune la punct și îți atrage atenția că asta e o remarcă sexistă și un apropo străveziu că te-ar interesa să te culci cu ea, chestii care o deranjează profund? Așadar și probele verbale de admirație pot fi considerate incorecte politic. Ca să nu mai vorbim de ocheadele insistente, care pot fi taxate ca dovezi irefutabile de agresiune vizuală. Dar pînă și banale gesturi de politețe, precum cel de a lăsa o femeie să intre în lift înaintea ta, au ajuns incorecte politic, căci în spatele acestei invitații, „După dumneavoastră”, ar sta pitită o atitudine sexistă prin care vrei să-i atragi atenția unei femei că o consideri ca făcînd parte din „sexul slab”.

În Poveștile sale, Garner ia la tocat recomandările corectitudinii politice rescriind pe scurt basme și povești pentru copii, în așa fel încît, în relațiile lor, personajele să nu mai aibă de suferit din pricină că nu-și aplică reciproc aceste recomandări. În Scufița Roșie a lui Garner, bunăoară, basmul cam indigest al fraților Grimm, Scufița Roșie, lupul și bunica se coalizează împotriva vînătorului care nu ține seamă de instinctele naturale ale lupului și vrea să-i facă de petrecanie. Frumoasa din pădurea adormită, basmul franțuzului Perrault, trecut prin arcanele corectitudinii politice, o face pe trezita la viață fată de împărat să-l implore pe prințul care i-a dat sărutul deșteptării să o ia de soție, deși prințul nu vrea să fie bănuit de intenții sexiste, căci el a venit să-i dea acest sărut pentru a deveni discipolul acestei tinere de o inteligență și o înțelepciune legendare. Omul de zăpadă din povestirea lui Andersen are o problemă – ce sex are? În varianta lui Garner, în afară de această întrebare, creatura de zăpadă nu se topește din cauza soarelui, ci pentru că a ajuns protagonistul unei emisiuni TV unde cade victima luminilor din platou care-l topesc.

În afară de verva lor satirică, poveștile rescrise de Garner sînt opera unui prozator cît se poate de plauzibil, dacă nu cumva și asta, cu plauzibilitatea scriitoricească, n-o fi pe lista neagră a corectitudinii politice.

James Finn Garner, Povești corecte politic de adormit copiii, traducere de Felicia Mardale, Editura Humanitas, 2019.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale