Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cît îți poate purta roșul noroc

Zoom Cît îți poate purta roșul noroc

Revistele, ca și oamenii, au perioade mai bune și altele mai proaste. Cînd voiam să mă angajez la Contemporanul, în funcția de corector, cu jumătate de normă, mă întorceam la București după cinci ani de navetă în satul Vizurești, din comuna Ciocănești. Romancierul Dumitru Radu Popescu era pe atunci redactorul-șef al revistei și președintele Uniunii Scriitorilor. Îmi citise cartea de debut și mi-a transmis prin Laurențiu Ulici că voia să mă ajute „să nu mă pierd”. Dar transferarea mea de la școala din Vizurești la Contemporanul nu depindea numai de el, ci mai ales de un anume Petru Enache, care ajunsese semnătura numărul 1 în Consiliul Culturii. Ăsta nu era de acord să fiu angajat la revistă, fiindcă Bucureștiul fusese declarat oraș închis pentru cei din provincie. Iar eu, chiar dacă locuiam în București și aveam buletin de Capitală, aș fi venit din provincie. Drept care a scris NU pe cererea mea.

Nu l-am văzut niciodată pe fostul cazangiu ajuns mai-mare peste cultura patriei. Vreo șase luni am făcut corectură fără salariu la Contemporanul, unde mă transferasem cu acte în regulă, dar nu puteam fi și angajat fiindcă tovarășul Petru Enache nu era de acord. Laurențiu Ulici îmi spunea că „se rezolvă”. Nu s-a rezolvat.

Petru Enache, care apucase să scrie pe cererea mea că NU, a ținut-o pe a lui. Pentru proști, lumea e simplă și se simplifică și mai mult dacă ajung în funcții importante. Totuși, în cele șase luni cît am făcut muncă neplătită la Contemporanul, așteptînd ca omul de la Consiliul Culturii să se răzgîndească, am aflat o mulțime de povești din perioada de glorie a revistei.

Recent ieșitul din pușcărie George Ivașcu, om de stînga, dar acuzat și condamnat de spionaj pentru britanici de partidul de stînga care se unicizase la putere, fusese numit mai-mare la Contemporanul. Revista a ajuns rapid la un tiraj fabulos, asta grație vînzărilor la chioșc, nu abonamentelor obligatorii, cum se purta pe atunci. Dintr-o foaie de propagandă idioată, Ivașcu transformase Contemporanul într-o revistă care se putea citi. Concediase cea mai mare parte dintre cei 280 de angajați ai revistei și adusese prospături. Ivașcu nu-l suporta pe deținătorul rubricii de critică de teatru, Valentin Silvestru. Dar cum n-avea nici un motiv plauzibil să-l dea afară, căci criticul urma neabătut linia partidului, i-a făcut zile fripte, încît Silvestru s-a mutat la România literară. Spre ghinionul lui Silvestru, la cîțiva ani după aceea, George Ivașcu a fost numit directorul României literare. Iar războiul lor de poziții a reînceput. Mai precis, Vali Silvestru voia să taie și să spînzure în lumea teatrului, iar Ivașcu îi tăia aripile celui care ajunsese să fie numit ayatollahul teatrului autohton. Ce însemna asta? Că îi cenzura textele cu mîna lui și îi și explica lui Roger Câmpeanu, secretarul general de redacție, de ce o făcea. Țin minte și azi în ce constau acele explicații sumare: „Să scrie asta în revista lui, nu în România literară. În competiția lor, căci ayatollahul nu mai putea să plece și de la România literară fiindcă nu mai avea unde să se ducă, Silvestru a rezistat. Ivașcu a murit răpus de o criză de inimă. Apoi, însă, Silvestru a fost dat afară de N. Manolescu de la România literară, ca pensionabil. Iar criticul de teatru al revistei a devenit tînăra Marina Costantinescu. Nu mult după acee,a Silvestru a fost lovit fatal de o mașină în Piața Kogălniceanu, trecînd strada pe roșu. Adică pe culoarea care pînă atunci îi purtase noroc.

1 comentariu

  1. #1

    Ati uitat sa scrieti ca rosul nu i-a fost indiferent nici dlui, Manolescu, caci Marina Constantinescu (care avea parul rosu) i-a fost iubita inca de pe vremea cand ii era studenta si in mod cert si pe vremea cand a adu-so la RL. Asa ca ce i-a purtat ghinion dlui. Slbvestru, i-a purtat noroc dlui. Manolescu. Adevarat, deci: ce e pentru unul miere, pentru altul e fiere.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale