Există în spațiul alocat de revistele culturale fenomenului literar un tip de rubrică săptămînală imposibil de menținut altfel decît cu o pasiune netocită pentru publicațiile culturale însele. Rubrica se intitulează “Revista revistelor culturale” și cel care o ține citește varii reviste (de la cele săptămînale la trimestriale) care apar într-o cultură națională, oferind publicului imaginea multifațetată a unei literaturi.
Este exact ceea ce face criticul „șaizecist” C. Stănescu de ani buni: mai întîi în Adevărul literar și artistic (seria Cristian Tudor Popescu), apoi în Cultura (director: Augustin Buzura). Masivul și impresionantul său tom Jurnal indirect acoperă anii 2006-2014, după ce unul similar hașurase intervalul anterior.
Sînt ani în care s-au întîmplat multe lucruri, în spațiul literelor românești; și ajungem la ele documentîndu-ne inclusiv din scrisul lui C. Stănescu, în care au fost surprinse sur le vif de un observator și un analist de primă mînă. Criticul are reflexe de jurnalist și publicist și, totodată, cultură, erudiție și perspectivă de istoric literar, cu posibilitatea de a raporta ce se petrece în actualitate la ceea ce s-a întîmplat mai demult. Abordarea, atît de serioasă (căci C. Stănescu nu a ratat nici un număr consistent de publicație culturală românească, nici un sumar cu coeficient de interes pentru publicul nostru cultivat), include și secvențe dintr-o comedie a literaturii și a moravurilor scriitoricești.
Astfel, vechi metehne se observă și la autori din generațiile mai noi ce nu par conștienți nici de ele, nici de faptul că ei reeditează comportamente și atitudini întîlnite încă de la începutul secolului trecut. „Insolitul” reacției unui autor care se consideră genial, fără ca oamenii din jur să aibă neapărat aceeași părere, este de fapt recurent – și nu altfel stăteau lucrurile cu scriitorii noștri din epoca lui Lovinescu și Călinescu.
C. Stănescu scrie nuanțat și cu finețe analitică și despre cele mai complicate cazuri (cum este, de pildă, cel al lui Adrian Marino). În pofida formatului mare și a numărului de pagini ce poate speria, Jurnal indirect 2 se citește de la cap la coadă cu același interes critic și documentar.
C. Stănescu , Jurnal indirect 2. 2006-2014, Editura Academiei Române, București, 2014, 668 p.
