Articole scrise de: Mihai Radu

La Tîrgurile de Carte din București (mai ales la Bookfest și Gaudeamus) e îmbulzeală la standurile marilor edituri, dar cînd cititorul are curiozitatea să le viziteze și pe ale editurilor mai mici, curiozitatea lui e de multe ori răsplătită. Cărți remarcabile apar tocmai la case editoriale cu redusă putere de difuzare, criticii revenindu-i „sarcina” să le facă, pe cît posibil, cunoscute publicului mai larg. E un raport, pînă la urmă, obișnuit acela dintre un veleitar care vinde și un profesionist […]

Citind cărțile fie de literatură, fie de critică ale reprezentanților generației ‘60, începi să devii periculos de exigent cu „capodoperele” ultimelor promoții. Nivelul dinozaurilor literari, cum sînt numiți „bătrînii” pe care „tinerii” vor să-i evacueze din scenă, pare greu de atins prin texte, și atunci se aruncă în joc „atitudini”. Fiindcă D.R. Popescu, de pildă, e greu de egalat ca romancier, îl numim comunist și situația se rezolvă. Etc. Sesiunea de toamnă, jurnalul lui Eugen Negrici, este, ca să zic […]

Dacă ar fi să fac un top al celor mai jalnice apariții editoriale din 2015, pe primul loc ar figura Jos masca, Marius Ianuș!, volum scos de cel mai bun poet al generației 2000, aflat de ani buni în derivă. Deriva lui Ianuș e religioasă, ortodoxistă si legionaroidă și, ca la orice tip care o ia razna, imaginea recurentă e că societatea este stricată și ea trebuie îndreptată. Legionarii au venit cu îndreptarea dar, vai, „Tot ce-a avut mai bun […]

Nu mai am de mult vreo emoție în ce privește cărțile de poezie ale lui Liviu Ioan Stoiciu: e tipul de autor cu care mergi „la sigur”, pentru că nu publică decît ceea ce merită să fie publicat. Dar nota particulară a poetului „optzecist”, care nu seamănă cu nimeni din generația lui, este dată de o creativitate devenită ritmicitate. Într-un sistem cultural și societal normal, cu scriitori profesioniști care trăiesc din scrisul lor, Stoiciu ar fi unul dintre ei. Acolo […]

E o diferență mare (și dramatică, pentru firile mai sensibile) în ceea ce privește statutul scriitorului român din generația lirică a lui Nichita Stănescu și Marin Sorescu și din cea a lui Cristian Popescu și Ioan Es. Pop. Primii au fost de la bun început „canonici”, avînd norocul debutului în anii ‘60, mai liberali, după caznele realismului socialist. Cei din urmă n-au fost niciodată așa, fiindcă au debutat la finele epocii Ceaușescu ori după 1990, cînd rezistența prin literatură din […]

Dacă, înainte de 1990, lucrurile erau mai simple în lumea literară românească, majoritatea scriitorilor buni fiind unită de aversiunea față de Nicolae Ceaușescu și dezgustul de politica sa de după Tezele din Iulie 1971, după Revoluție ele s-au complicat rău. Ceea ce era un front antitotalitar a devenit un spațiu în care rareori cinci oameni puși la aceeași masă pot să se mai înțeleagă. Chiar și pentru mine, care caut să fiu cît mai diplomat, e tot mai dificilă diplomația. […]

Foarte bună ideea Editurii Spandugino de a publica volumele lui Virgil Nemoianu într-o serie de autor, pe cît de consistentă, pe atît de elegantă grafic. Nemoianu e – pentru cine nu știe încă – unul dintre cei mai buni specialiști români în diferite înțelesuri și sfere de aplicare a termenului: și ca eseist, și ca teoretician literar, și ca filozof al culturii, și ca, hélas!, critic literar. Orice ar face, face bine, temeinic și sistematic, astfel că nu e de […]

Formula din titlu a fost impusă de Nichita Stănescu, cu geniul său ploieștean și regățean, pentru a desemna felul în care ne trăim unele dintre experiențe și, pînă la urmă, viața. În Lumea ca literatură, volumașul de amintiri al lui Ioan Groșan, ea pare a fi devenit unghi de observație și principiu de compoziție, lucru cu atît mai important cu cît scriitorul a fost adesea redus, printr-o lectură superficială, la statura unuia comic. Groșan are faimă de umorist și, orice […]

Despre proza scurtă se mai discută, în ultima vreme, la noi, dar fără ca editurile să se înghesuie să o publice și fără ca prozatorii înșiși să dovedească prea mare entuziasm în a o scrie. Excepțiile (un Ioan Groșan, un Răzvan Petrescu) pot fi numărate pe degete – să fie ei ultimi mohicani ai unor specii literare pe cale de dispariție precum nuvela, povestirea, schița? Să sperăm că nu. Ar fi păcat ca, sub presiunea pieței care „cere” roman (mai […]

Frumos gestul lui Dan C. Mihăilescu de a scrie o carte (fie și de mici dimensiuni) despre fostul său mentor, Ioan Alexandru, într-un context în care recunoștința nu se mai poartă, iar bunele sentimente sînt o dovadă de nepermisă slăbiciune. Autorul a avut a concilia gratitudinea omenească și obiectivitatea evaluativă, și chiar dacă și-a luat măsuri de siguranță, subintitulîndu-și cartea „eseu confesiv”, Ce-mi puteți face, dacă vă iubesc!? este și o probă de virtuozitate critică. Un poet cu început modernist, […]

Există în spațiul alocat de revistele culturale fenomenului literar un tip de rubrică săptămînală imposibil de menținut altfel decît cu o pasiune netocită pentru publicațiile culturale însele. Rubrica se intitulează “Revista revistelor culturale” și cel care o ține citește varii reviste (de la cele săptămînale la trimestriale) care apar într-o cultură națională, oferind publicului imaginea multifațetată a unei literaturi. Este exact ceea ce face criticul „șaizecist” C. Stănescu de ani buni: mai întîi în Adevărul literar și artistic (seria Cristian […]

Într-o cultură cu tot mai puțin spirit critic și tot mai mulți „specialiști” în toate și-n nimic, avem de ce regreta dispariția unei reviste ca Idei în dialog, în care Horia-Roman Patapievici și-a publicat o parte din eseurile cuprinse în volumul Partea nevăzută decide totul. Noroc cu un alt spațiu de reflecție și dezbatere precum Nexus, revistă de limbă olandeză în care erudiția și aplicația sistematică marca Patapievici s-au putut desfășura. Dacă un publicist precum Cosașu are regimul de intensitate […]

Îmi place la Radu Țuculescu, autor „optzecist” cu ritmicitate editorială și care nu dă vina pe „vremi” cum fac victimele societății, încrederea în literatură și-n propria vocație. Politicianul face politică, actorul joacă, regizorul regizează, prozatorul face proză nu ca Monsieur Jourdain, fără s-o știe, ci pentru a pune în pagină ceva esențial la intersectarea dintre obsesiile lui și fixațiile noastre. Dar întrucît criticul nu pansează și nu îmbălsămează, prețuirea mea pentru Radu Țuculescu se vede și din aceea că mă […]

Am mai vorbit despre capacitatea „optzeciștilor” de a se menține în prim-plan nu numai prin contribuții publicistice sau pur jurnalistice (descoperite odată cu libertatea anilor ‘90), ci și prin cărți de literatură. Dacă la Ion Mureșan, cu cartea Alcool, între publicistică și poezie e o ruptură, la Cristian Teodorescu, în proaspătul roman Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, terenul de investigație este practic același. România postrevoluționară, cu cariere fulminante, securiști ceaușiști vopsiți în democrați, crize și falimente, restaurante de lux și apartamente […]

Un citat: „Luînd, într-o zi, la prînz, masa, împreună, el și soția sa m-au întrebat dacă nu cunosc pe cineva în Paris care să le împrumute franci în schimbul cărora ei să dea lei în România. Le-am spus că am auzit printr-o cunoștință despre cineva pe care nu-l cunoștea, dar că pretindea șapte-opt lei pe un franc francez și că pe mine nu m-a interesat. «Și cît ar fi vrut el să schimbe?» – a vrut să știe soția lui […]

Deși, în ce mă privește, iau lucrurile altfel decît Eugen Negrici, fiind mai degrabă un „fundamentalist estetic” în linia E. Lovinescu – Nicolae Manolescu, trebuie să recunosc că volumele lui Negrici au avut o influență mare nu doar asupra altora, ci și asupra mea. Emanciparea privirii „aprofundează și actualizează”, cum spune autorul, o carte devenită reper prin curajul intelectual și critic pus la bătaie în anii de dominație a esteticului și de literaturocentrism. Expresivitatea involuntară spunea, în 1977, ceea ce […]

E ironic să citim cărți precum cele semnate de tineri și încă tineri cercetători despre controlul statului în literatură și în cultură într-un context în care, de prea mult liberalism prost înțeles, mulți tînjesc după subvenții de la stat. Prea puțin este explicată diferența structurală dintre un sistem totalitar, etatizat și centralizat și unul democratic, al proprietății private și al pluralității, astfel că există riscul ca tinerii să condamne societatea de azi neînțelegînd mare lucru din statul de ieri, iar […]

În timp ce destui autori români traversează o dramă de creație, consolîndu-se cu reeditări prozastice ori antologînd, la nesfîrșit, versuri din tinerețea și maturitatea artistică, sînt cel puțin doi scriitori consacrați care au un parcurs de invidiat. Emil Brumaru, care a început să ia binemeritate premii naționale, și Nora Iuga, care s-ar cuveni să le ia, vin de la an la an cu cărți noi, cu ecou la critică și la publicul mai larg. Harald și luna verde ar putea […]

Există și se manifestă periodic, la noi, două proaste (sau rele) interpretări ale rolului criticii literare. Pentru unii, criticul trebuie automat pus cu majuscula Puterii, el fiind un fel de Dumnezeu arondat spațiului literar dat. Criticul te înalță și te coboară, supusul scriitoricesc tremurînd la fiecare carte de feedback-ul lui Yehova. Pentru alții, cu și mai mult comic involuntar, criticul e un agent de reclamă al geniului lor, deocamdată necunoscut publicului larg. Deși este știut că geniul creator e recunoscut, […]

După Revoluție, în primii ani, destul de mulți curajoși post festum își descopereau eroisme pe timpul dictaturii care tocmai sucombase. Și mai interesant e că ei le împleteau cu teza potrivit căreia nimic nu s-a schimbat, de fapt, în România. Totul e ca înainte! Chiar nu vedeți? – scriau ei în ziare de dimineață pînă seara… Caragiale s-ar fi simțit reconfirmat de aceste răsuciri caracteristice – numai că, după un timp, problema a devenit alta. Acum nu mai ținem minte […]