Într-o cultură cu tot mai puțin spirit critic și tot mai mulți „specialiști” în toate și-n nimic, avem de ce regreta dispariția unei reviste ca Idei în dialog, în care Horia-Roman Patapievici și-a publicat o parte din eseurile cuprinse în volumul Partea nevăzută decide totul. Noroc cu un alt spațiu de reflecție și dezbatere precum Nexus, revistă de limbă olandeză în care erudiția și aplicația sistematică marca Patapievici s-au putut desfășura. Dacă un publicist precum Cosașu are regimul de intensitate expresivă și strălucirea tabletei, un analist ca Patapievici îți face istoricul unei probleme, îți expune argumentațiile diferite pe marginea ei, îți prezintă premisa personală și apoi urmărește sub ochii cititorului un parcurs la finalul căruia cele mai încîlcite chestiuni se clarifică.
Așa se întîmplă și în două dintre eseurile mai ample din carte, “Cît timp nu se întunecă Apusul” și “Spiritul și Legea”, care avansează mai multe idei decît primim într-un mandat întreg de la decidenții noștri politici, dimpreună cu armata lor de consilieri pe bani publici. Primul analizează ce a mai rămas din „încrederea în valori a unei civilizații” și conchide că destul de puțin. Încă în 1976, într-un discurs către Adunarea Națională a Franței, Malraux pusese punctul pe i: „Cea mai puternică civilizație pe care a cunoscut-o omul, civilizația noastră, poate distruge Pămîntul; ea nu poate forma un adolescent”. Pornind de aici, Patapievici circumscrie nihilismul valoric, relativismul militant, repudierea moștenirii creștine (analizată în alte două eseuri din carte) și „evacuarea” culturii umaniste din învățămînt. După ce scanăm cîmpul în care omul de azi se formează, concluzia căreia trebuie să-i dăm share e, eufemistic spus, îngrijorătoare. În loc să rămînă un model și un cadru educațional pentru noile generații, cultura înaltă a devenit rezervația unei elite.
Pasionantă e și lectura paginilor din “Spiritul și legea”, care încearcă să explice realitatea încă fierbinte a lui iulie 2012. De la ideile generale ne întoarcem la realitatea autohtonă, mai exact, la un moment critic în care societatea românească s-a împărțit, cu convulsii, ca în primii ani postrevoluționari. Cu legile în mînă, eseistul urmărește încălcările lor succesive de către cei obligați să le garanteze; dar Patapievici n-ar fi Patapievici dacă aceste corecții constituționale, civice și, pînă la urmă, etice nu ar fi făcute, în carte, după un excurs în istoria democrațiilor și a Dreptului, cu surprinderea de similitudini și analogii și identificarea unor scheme de acaparare a Puterii…
Nu mulți dintre conaționalii noștri au patriotismul autentic al lui Horia-Roman Patapievici; și, dintre detractorii lui, nici unul.
Horia-Roman Patapievici, Partea nevăzută decide totul, Editura Humanitas, București, 2015, 296 p.
